Uniunea Internationala a Femeilor Romane, UNIFERO, organizatie umbrela nonguvernamentala, non-profit, inregistrata in Atlanta/SUA si lansata in martie 2007, actioneaza pentru sprijinirea femeilor din Romania, precum si a romancelor din alte tari, in diversele probleme cu care se confrunta (sociale, educationale, familiale, etc.). Acest demers absolut necesar a fost facut datorita multiplelor situatii dificile carora femeile romane, dar si femeile in general, indiferent de virsta, profesie, grup etnic, religie si rezidenta, trebuie sa le faca fata zilnic.In intervalul 26-29 iunie 2008, la Vatra Dornei, va avea loc Conferinta internationala „Femeia romana in sec.XXI: traditie, continuitate, viziune”, organizata in parteneriat cu Primaria Municipiului Vatra Dornei, „Asociatia Femeilor pentru Activitati Pozitive, Toleranta si Educatie FAPTE-AFAR” Bucuresti si Fundatia „Sanse Egale pentru Femei – SEF” Iasi. Dupa deschiderea oficiala este programata o masa rotunda pe tema „Implicarea Statului in rezolvarea propblemelor femeilor”, cu participarea reprezentantilor din administratia centrala si locala, societatea civila, mass-media. Dezbaterea va avea loc vineri 27 iunie incepand cu ora 10,30 in Sala de conferinte a Palatului Comunal din Vatra Dornei. Apoi, timp de trei zile, se vor desfasura activitati pe sectiuni, la care sunteti bine-veniti. Mai multe detalii despre UNIFERO si depre Conferinta gasiti in www.unifero.org/.
Smaranda Cazan-Livescu , Fondator si Presedinte
Lasă un comentariu
Niciun comentariu până acum.
Lasă un răspuns