~Mitropolitul Teofan a dezvaluit , duminica , un adevarat program de patriarh

Desi nicaieri nu s-a publicat remarcabilul ” cuvant de invatatura” rostit de Mitropolitul Teofan duminica trecuta la Iasi , cateva  fragmente tematice au fost retinute si merita evocate . Iata cateva puncte din  programul sau , considerat de  unii ca fiind „traditionalist” desi are toate datele unei atitudini firesti , cuviincioase si intelepte :

„Viaţa societăţii, a familiei şi a culturii se îndepărtează tot mai mult de Dumnezeu. Consecinţele acestei atitudini apar în diferite forme. În acest sens, misiunea Bisericii Ortodoxe Române este imensă. În cadrul acesti misiuni, rolul arhiereului este esenţial. Cei opt ani de slujire în Oltenia m-au învăţat că misiunea e menţinerea şi adâncirea relaţiilor cu preoţii şi parohiile. Ierarhul e chemat să poarte crucea misiunii şi îndeplinirea ei”

@ „Mitropolia Moldovei şi Bucovinei are o responsabilitate specială în cadrul Bisericii Ortodoxe române în raport cu Basarabia, pe care şi-o va asuma în continuare cu mult curaj”

@ Monahii trebuie sa ajute direct comunitatile si pe episcopi : „Dacă acest lucru nu se întâmplă, pierdeţi toate meritele obţinute în viaţă, iar înţelepciunea voastră rămâne deşartă”,

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

D. LUCRĂRI COLECTIVE

__________________
  • OPUNE-TE, NU STA CU MAINILE IN SAN !

    ____________________________ O SUTA DE IZVOARE ! _____________________________ O NOUTATE: De la 1 Ianuarie 2008, ARP detine si administreaza 100 de site-uri care formeaza cea mai vasta retea culturala de publicatii , surse documentare si " biblioteci on-line "existenta in limba romana .Cititi toate site-urile >>>>aici>>>>> ========================== ______________________________ _____________________________ Adauga la Favoritii TECHNORATI _____________________________
  • CELEBRA CARTE PENTRU COPII „VULPEA ACADEMICIANĂ“ – GRATUIT, ON-LINE

    UN CADOU PRETIOS PENTRU COPILUL TAU >>descarca gratuit , in versiunea color , celebra carte pentru copii VULPEA ACADEMICIANA, de Mariana Braescu ; O gasesti aici >>>> ________________________________ _________________________ Buletinul de presa INTERMUNDUS MEDIA contine stiri, informatii si bibliografii la zi reflectand aparitiile recente din revistele editate de ARP, propuneri de teme de dezbatere colectiva, volume noi tiparite de ARP - Asociatia Romana pentru Patrimoniu sau aflate in pregatire. Il puteti citi aici>>>>> __________________________