~Viorel Dolha : ” Ziua Invatatorului „

,,Bogaţi în lipsuri, în îndatoriri şi în iubiri de moşie,, (după spusele unui învăţător arădean la 1923), învăţătorii îşi au ziua lor în 30 iunie. Puţine sărbători au rămas neclintite in calendare atât sub monarhie cât şi sub regimul comunist dar şi sub guvernările post-decembriste. De ce? Fiindcă este chiar data de ,,naştere,, a Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România. În 30 iunie 1927 Tribunalul Ilfov a autentificat statutul AGIRo cu nr 12686 prin sentinţa nr 39. Se oficializa atunci manifestarea solidarităţii de breaslă la nivelul României Mari -corolar al tradiţiei asociative învăţătoreşti începută la 1869 în diferitele provincii în care exista şcoală românească. De ce neapărat 30 iunie? Autentificarea statutului AGIRo în chiar 30 iunie şi marcarea an de an la 30 iunie a zilei celor care învaţă copiii (fiind asimilaţi aici şi profesorii şi educatoarele) a fost aleasă fiindcă la 30 iunie ortodocşii au în calendar ,,Soborul Sfinţilor 12 Apostoli,, , iar greco-catolicii ,,Adunarea celor 12 Sfinţi Apostoli,,. Învăţătorii din România şi-au asumat şi îşi asumă zi de zi misiunea de apostoli şi înţeleg să sărbătorească de chiar ziua apostolilor. >>>>

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

D. LUCRĂRI COLECTIVE

__________________
  • OPUNE-TE, NU STA CU MAINILE IN SAN !

    ____________________________ O SUTA DE IZVOARE ! _____________________________ O NOUTATE: De la 1 Ianuarie 2008, ARP detine si administreaza 100 de site-uri care formeaza cea mai vasta retea culturala de publicatii , surse documentare si " biblioteci on-line "existenta in limba romana .Cititi toate site-urile >>>>aici>>>>> ========================== ______________________________ _____________________________ Adauga la Favoritii TECHNORATI _____________________________
  • CELEBRA CARTE PENTRU COPII „VULPEA ACADEMICIANĂ“ – GRATUIT, ON-LINE

    UN CADOU PRETIOS PENTRU COPILUL TAU >>descarca gratuit , in versiunea color , celebra carte pentru copii VULPEA ACADEMICIANA, de Mariana Braescu ; O gasesti aici >>>> ________________________________ _________________________ Buletinul de presa INTERMUNDUS MEDIA contine stiri, informatii si bibliografii la zi reflectand aparitiile recente din revistele editate de ARP, propuneri de teme de dezbatere colectiva, volume noi tiparite de ARP - Asociatia Romana pentru Patrimoniu sau aflate in pregatire. Il puteti citi aici>>>>> __________________________