De curând, doi senatori, Domnii Funar şi Ghişe, au propus o lege nouă, care s-a dovedit inutilă, neînţeleasă, asemenea unui copil avortat. Cei doi propuneau, nici mai mult, nici mai puţin, ca la posturile de radio şi televiziune să se prezinte în mod egal ,,ştiri pozitive şi ştiri negative”, ci să nu mai predomine ,,ştirile negative”, care imprimă o stare de deprimare, de rău populaţiei, o stare care influenţează copiii şi tinerii spre crimă şi violenţă. Cei doi nu puteau să explice cam ce înţeleg ei prin ,,ştiri pozitive şi negative”. Desigur, autorii legii fuseseră de bună credinţă şi vruseseră să pună stavilă avalanşei de ştiri, care prezentau tot felul de crime, de violuri, incesturi şi multe altele asemenea. Felul cum o formulaseră şi o motivaseră lăsa însă de dorit. Dacă cei doi ar fi raportat-o la morala creştină, ar fi fost cu totul altceva. Legea ar fi fost înţeleasă şi de colegii din parlament şi de omul cel mai simplu. O formulare de tipul ,,fapte morale şi fapte imorale” ne-ar fi dus cu gândul, ca popor cu mentalitate creştină, la preceptele Bibliei şi altfel am fi înţeles. Faptul ne dă de gândit un alt aspect: din păcate, am pierdut reperele, busola, sistemele de referinţă. Meteorologii când apreciază temperatura, iau ca reper punctul la care îngheaţă apa. Tot ce este mai rece, este socotit negativ şi se notează cu minus; tot ce este mai cald, este socotit pozitiv şi se notează cu plus. Toată lumea înţelege. De ce nu ne-am referi la scara de valori a Bibliei, când vorbim despre faptele noastre? De ce ne e ruşine să afirmăm că suntem creştini, chiar dacă am ajuns parlamentari sau altceva!
Pr. ALEXANDRU STANCIULESCU-BARDA
Lasă un comentariu
Niciun comentariu până acum.
Lasă un răspuns