~SI DACA E ADEVARATA IPOTEZA ?- Cezar Adonis Mihalache: „Patriarhul – preşedinte?“

Ministrul Sănătăţii a găsit calea spre rezolvarea crizei din Sănătate. Apropierea bolnavilor de cele sfinte. Desigur, acest lucru se întâmpla în mod real de mai multă vreme, prin reformle sale Eugen Nicolaescu reuşind să-i îndrepte pe bolnavi (mai repede şi fără ocolişuri costisitoare pentru sistemul medical) la cele veşnice. Acum însă, ministrul încearcă să împletească teoria medicală cu practica vocal-religioasă. „Oamenii trebuie să se spele pe mâini!„, şi-a rezumat cu aer de savant ultima revelaţie non-laică Eugen Nicolaescu. Şi a făcut-o în contextul religios al întâlnirii cu Prea Fericitul Daniel, ceea ce ridică multe semne de întrebare faţă de mesajul iniţiatic pe care a vrut să-l transmită acest maestru ocult al sănătăţii ţinute pe îţele răbojului contabil. Pentru că felul „recomandării” ne duce cu gândul la faptul că fie ministrul sănătăţii nu prea a călcat pe la biserică, fie chiar a invitat enoriaşii să se spele pe mâini de toate cele precum în nefericitul exemplu al lui Pilat din Point. Pentru că, a declara în contextul semnării unui protocol de colaborare între Ministerul Sănătăţii şi BOR că românii ar trebui să se spele pe mâini a fost o rostire, dacă nu vicleană în strecurarea necuratului, atunci săracă în duhul înţelepciunii. >>>>

Un comentariu

  1. Dar ce părere aveţi de ipoteza „Patapievici Preşedinte” :

    http://grupareadeparte.wordpress.com/2008/08/07/capul-lui-patapievici-din-gura-lui-insusi/


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

D. LUCRĂRI COLECTIVE

__________________
  • OPUNE-TE, NU STA CU MAINILE IN SAN !

    ____________________________ O SUTA DE IZVOARE ! _____________________________ O NOUTATE: De la 1 Ianuarie 2008, ARP detine si administreaza 100 de site-uri care formeaza cea mai vasta retea culturala de publicatii , surse documentare si " biblioteci on-line "existenta in limba romana .Cititi toate site-urile >>>>aici>>>>> ========================== ______________________________ _____________________________ Adauga la Favoritii TECHNORATI _____________________________
  • CELEBRA CARTE PENTRU COPII „VULPEA ACADEMICIANĂ“ – GRATUIT, ON-LINE

    UN CADOU PRETIOS PENTRU COPILUL TAU >>descarca gratuit , in versiunea color , celebra carte pentru copii VULPEA ACADEMICIANA, de Mariana Braescu ; O gasesti aici >>>> ________________________________ _________________________ Buletinul de presa INTERMUNDUS MEDIA contine stiri, informatii si bibliografii la zi reflectand aparitiile recente din revistele editate de ARP, propuneri de teme de dezbatere colectiva, volume noi tiparite de ARP - Asociatia Romana pentru Patrimoniu sau aflate in pregatire. Il puteti citi aici>>>>> __________________________