Un comentariu AMOS NEWS :
Motto: Germania ar putea cere activarea clauzei de salvgardare pentru România, dacă nu se soluţioneaza cazurile de mare corupţie. Günther Krichbaum, Preşedintele Comisiei de Afaceri Europene.
A făcut enorme valuri, şi mai face încă, Raportul european asupra justiţiei din România. Acelaşi text a fost citit în cheie diferită, ba chiar opusă, în funcţie de interesele lectorului. Şi totuşi, mesajul lui e foarte simplu şi clar. Pentru a sublinia aceste atribute recurgem la o comparaţie. Între România şi Serbia.
Serbia este, din perspectiva occidentală, o golancă; ei Europa i se poate adresa în termenii „Fă, dacă nu ni-l dai legat pe Karadzici, nu stăm de vorbă cu tine!”. România în schimb este olecuţă doamnă, deci mesajul către ea este în termenii: „Coniţă, dacă nu-l condamnaţi pe Năstase, tare ne temem că nu mai avem ce discuta!”. Tonul este uşor diferit, dar mesajul similar. Iar mesajul se datorează percepţiilor simplificate ale publicului occidental, la care politicienii europeni se raliază fie din lene de gândire, fie din populism.
Aceste percepţii simplificate, acest „two legs bad”, sună pentru vecinii noştri în felul următor: „Serbia egal genocid, iar simbolul genocidului este Radovan Karadzici”. Pentru noi mantra de neşters este: „România egal corupţie, iar simbolul corupţiei este Adrian Năstase”. Aproape nu mai contează dacă cele afirmate acolo sunt adevărate sau nu; în cazul Serbiei, noi credem că ele suportă substanţiale nuanţări şi corecţii. Dar important este să i se dea satisfacţie publicului care aşa percepe lucrurile simplificat şi care „vrea dreptate”; după cum am văzut, pentru satisfacerea „nevoii de dreptate” a alegătorului occidental se scot ele din hangare şi bombardierele, dar mi-te nişte amărâte de clauze de salvgardare!>>>>>>
Lasă un comentariu
Niciun comentariu până acum.
Lasă un răspuns