~DEZVALUIRI – Mircea Micu : Adevarul despre Marin Preda (III)

La începuturile venirii mele la Mogoşoaia, tânăr fiind şi din dorinţa de-a epata, mărturiseam uneori, fără să mă întrebe nimeni, despre ce şi cât am lucrat. A trecut multă vreme, peste doi ani, şi într-o zi, pe la amiază, intrând în sala de mese, am repetat faptul că scrisesem noaptea, că lucrasem cu spor. Preda a exclamat adresându-se unui interlocutor imaginar: «Auzi domnule, ce chestiune! El lucrează şi noi am venit aici să ardem gazul»… După care a slobozit acel inimitabil…

Scria noaptea, greu, chinuit, într-o poziţie ciudată, cu corpul paralel mesei, picior peste picior.Această poziţie îi permitea, pobabil, să se aplece mult asupra hârtiei, s-o aibă aproape, sub ochii săi obosiţi urmărind literele mărunte, incredibil de mărunte ale scrisului său cursiv care umpleau ordonat pagina.

Camera numărul şase, cedată de Fănuş era mare, spaţioasă şi avea ferestrele deschise spre imensul parc cu arbori seculari.Pe biroul simplu păstra fotografia tatălui, care-i semăna, avea aceeiaşi expresie de năuceală, de permanentă nedumerire. >>>>

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

D. LUCRĂRI COLECTIVE

__________________
  • OPUNE-TE, NU STA CU MAINILE IN SAN !

    ____________________________ O SUTA DE IZVOARE ! _____________________________ O NOUTATE: De la 1 Ianuarie 2008, ARP detine si administreaza 100 de site-uri care formeaza cea mai vasta retea culturala de publicatii , surse documentare si " biblioteci on-line "existenta in limba romana .Cititi toate site-urile >>>>aici>>>>> ========================== ______________________________ _____________________________ Adauga la Favoritii TECHNORATI _____________________________
  • CELEBRA CARTE PENTRU COPII „VULPEA ACADEMICIANĂ“ – GRATUIT, ON-LINE

    UN CADOU PRETIOS PENTRU COPILUL TAU >>descarca gratuit , in versiunea color , celebra carte pentru copii VULPEA ACADEMICIANA, de Mariana Braescu ; O gasesti aici >>>> ________________________________ _________________________ Buletinul de presa INTERMUNDUS MEDIA contine stiri, informatii si bibliografii la zi reflectand aparitiile recente din revistele editate de ARP, propuneri de teme de dezbatere colectiva, volume noi tiparite de ARP - Asociatia Romana pentru Patrimoniu sau aflate in pregatire. Il puteti citi aici>>>>> __________________________