~LAMURIRI – Alexandru Stănciulescu-Bârda: „Popi” sau „Preoţi”?

Cunoşteam de mai mulţi ani un tinerel dintr-un sat oarecare. Îl simpatizam, fiindcă ştiam că e un copil necăjit. Era mic de statură, slab, sfrijit, parcă n-ar fi făcut altceva în viaţă decât să se îngrijească de menţinerea siluetei. M-am bucurat când am auzit că a intrat la o şcoală de cântăreţi bisericeşti. Credeam că era o alegere bună pentru el. A trecut un an şi mai bine de când Gheorghe ,,studia” psaltichia. Într-o zi l-am întâlnit. Era să nu-l mai recunosc. Îşi lăsase barbă şi plete. Cât era el de scund, atâta era barba de lungă. Un adevărat caer de pus în furca de tors atârna pe pieptul amicului meu. Devenise bietul copil un fel de Statu-Palmă-Barbă-Cot din poveştile copilăriei. Pletele şi le legase cu elastic colorat la ceafă într-un smoc, din care jumătate era sub guler, iar jumătate peste. Am stat de vorbă cu el şi am văzut că era ţanţoş nevoie mare. Curând mi-am dat seama că omul nu prea avea habar de ale teologiei, dar pentru el asta nu conta. Socotea că are alte calităţi şi acelea îi erau de ajuns. La sfârşitul discuţiei noastre, mi-am permis de i-am spus: ,,- Bă, Gheorghe, bă, numai cu bărbiţă şi codiţă n-o să ajungi niciodată mitropolit. Îţi mai trebuie şi ceva carte!” Tânărul m-a privit neîncrezător, a surâs cu subînţeles, a schiţat un salut şi a plecat. După câteva zile l-am văzut din nou, dar eram într-o maşină şi n-am mai putut să vorbesc cu el. M-a surprins când am observat că era tuns şi bărbierit. Ceva se întâmplase. După câteva luni am aflat că abandonase şcoala.

De multe ori m-am gândit la cele două scene prezentate mai sus. Deşi nu mi-a spus, dar cred că tânărul acela aflase el de undeva, din discuţiile dintre colegi, probabil, că e suficient să ai ornamentaţie capilară ca să reuşeşti în cadrul instituţiei noastre. Cu cât barba şi pletele îţi sunt mai bogate, cu atât ai perspectivele mai trandafirii. >>>>

Un comentariu

Comments RSS TrackBack Identifier URI