Scrisoare deschisă Domnului ANTON ANTON, Ministrul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului
Stimate Domnule Ministru Anton,
Vă rugăm să puneţi pe agenda dumneavoastră, între priorităţile dramatice ale învăţământului românesc, salvarea Bibliotecii Pedagogice Naţionale “I.C. Petrescu”, deţinătoarea patrimoniului naţional de carte pedagogică, al cărei sediu, Casa “Micescu”, a revenit, irevocabil, proprietarilor, după un proces de zece ani, şi în care mai putem funcţiona până în octombrie 2009. Instituţia noastră are preemţiune în cazul cumpărării, de către MECT, a imobilului respectiv (licitaţia se va face în 23 noiembrie 2008).
Biblioteca este, prin lege, for metodologic al reţelei naţionale a bibliotecilor pedagogice şi şcolare, având atribuţii de cercetare documentară şi bibliografică şi formare continuă. Se află pe lista IFLA a bibliotecilor naţionale de educaţie/pedagogice din Suedia, Danemarca, Franţa, Ungaria, SUA, Argentina etc.
Presa românească a informat opinia publică prin titluri fără echivoc: “Salvaţi Biblioteca Pedagogică Naţională” (Tribuna învăţământului), “500.000 de volume aruncate în stradă” (Gândul), “Ultimul an din viaţa Bibliotecii Pedagogice” (Dilema Veche), “Aşa dispare o ţară” (Radio ZZZ, Melbourne). Între multele mesaje de susţinere trimise de cadre didactice şi bibliotecari, în cel de la prof. Dorina Călin din Lehliu-Sat se spune: “Doresc din tot sufletul o supravieţuire, ca instituţie culturală, cât mai onorabilă, benefică pentru generaţiile care vor veni şi care au nevoie efectivă de tezaurul pe care o astfel de Bibliotecă îl poate reprezenta pentru ele şi naţiunea din care ele fac parte”.
Sacrificarea, indiferent de raţiune, a Bibliotecii Pedagogice Naţionale ar afecta, mai ales pe termen lung, continuitatea idealurilor educative materializate în contribuţii perene adunate de 130 de ani în această colecţie ameninţată mortal. Noutatea şi compatibilizarea europeană şi globală se pot apropria mai sigur prin existenţa acestei instituţii purtătoare a minţii şi sufletului şcolii româneşti. Îndreptăţirea, astfel, şi a şcolii n-ar semnifica nedreptăţirea universităţii, sau a cercetării, dimportivă.
Biblioteca Pedagogică Naţională “I. C. Petrescu”
Lasă un comentariu
Niciun comentariu până acum.
Lasă un răspuns