Ultimele evenimente politico-sociale mă duc cu gândul la faptul că România este o manea. Pe o muzică de excepţie, este scoasă vocea autorului melodiei şi compilată o voce hârâită, specifică. La fel, pe un teritoriu aşa frumos şi bogat, cum este România de sub gunoaie, sunt compilate tot felul de lucruri de slabă calitate, „chinezării” şi „turcisme” ale cugetului.
Maneaua, aşa cum răsună ea de la ferestre sau din maşini mici, nu este muzica unei anumite etnii, ci o compilaţie muzicală între o melodie populară balcanică sau indiană şi o voce de o calitate mai mult decât îndoielnică. Tot aşa, cei din Uniunea Europeană, ne apreciază nu pentru ceea ce suntem noi în ultimul timp, cei ce ne grefăm tot mai greu pe teritoriul pe care ne-am născut, ci pentru ceea ce reprezintă România, ca regiune geo-strategică.
Cei ce au condus şi conduc „Vaporul lui Emil” sunt cei care dau oceanului numit Europa impresia de melodios tangaj de manea. Lupta pentru diminuarea decalajelor e declarativ-demagogică, aşa cum demagogică şi declarativă e libertatea energetică a cetăţeanului, prin subvenţionarea gigacaloriei de iarnă, fără consultarea celor îndrituiţi să o facă şi nu vor.
Duşi tot mai mult, tot mai mulţi, spre partea de jos a societăţii, ajungem la concluzia că Pământul e prea mare pentru noi, românii. Credem că e aşa mare, încât, pentru a-l cunoaşte, nu are nici un rost să-l străbaţi, neajungându-ţi viaţa nici măcar pentru a ieşi din ţară. Tineretul de azi ştie totul despre America, pe care o imită după ureche, pe după blocuri, ascultând manele, dar nu e curios să se ducă nici până la Marea Neagră. >>>>
Lasă un comentariu
Niciun comentariu până acum.
Lasă un răspuns