Comemorarea zilei de naştere a lui Artur Silvestri (19 martie 1953) a vut loc joi, 19 martie 2009 la Iaşi printr-un eveniment cultural deosebit de emoţionant pentru toţi participanţii: lansarea volumului colectiv In memoriam Artur Silvestri şi a albumului Frumuseţea lumii cunoscute: ultima carte, ultimele note scrise de Artur Silvestri.
Biblioteca Judeţeană Gh Asachi a susţinut, prin condiţiile şi perfecta organizare a evenimentului, demnitatea instituţiei de cultură, aprecierea şi respectul faţă de marele cărturar, scriitor şi promotor cultural Artur Silvestri. Au participat personalităţi culturale din diferite domenii, oameni de litere, scriitori, poeţi, critici literari, istorici, filozofi, membri arp sau pur si simplu iubitori de carte etc, din Iaşi, din zonă dar şi din alte colţuri ale ţării. Astfel, prof.dr. Cătălin Bordeianu (Directorul Bibliotecii), scriitorul Valerian Stan, Preşedintele Filialei Iaşi a Uniunii Scriitorilor(Director adjunct al Bibliotecii), Prof.Constantin Toni Dârţu, Preşedintele Ligii Scriitorilor Filiala Iaşi, scriitorul şi exegetul Alexandru Dobrescu, criticul de artă Valentin Stanciu, prof dr, Gh Buzatu, reprezentantul Centrului de Cultură şi Civiulizaţie Europeană al academiei Române Filiala Iaşi, prof.univ.dr. Ion Sandu, au dat tonul manifestarii culturale de înaltă ţinută. Multe alte persoane şi personalităţi locale şi din ţară, scriitori, colaboratori ai publicaţiilor arp (Maria Ciornei, Olga Alexandra Diaconu, Valentina Becart, Valentin Văran, etc), reprezentanţii presei, etc, au umplut sala spaţioasă a Bibliotecii Gh.Asache Iaşi, au participat la un eveniment literar impresionant şi au plecat cu braţele pline de cărţi.
Lasă un comentariu
Niciun comentariu până acum.
Lasă un răspuns