COMUNICAT

Luni 27 aprilie a.c.de la ora 11,00 ,în organizarea Uniunii Ziariştilor Profesionişti şi a Radiodifuziunii Române , la sediul din str.G-ral Berthelot nr.64 , – Centrul de presă , a fost marcată împlinirea în acestă lună a 180 de ani de presă în limba română .

Au susţinut comunicări :

Prof.univ.dr.Victor Vişinescu – 180 de ani de presă în limba română

Cercetător Ion Hangiu – Bibliografia presei române

Bogdan Gamaleţ – Presa română în actualitate

Doina Jalea – Radio România Actualităţi , vârf de audienţă

Maria Ţoghină – 80 de ani de radiofonie în România , o lecţie de limbă română

Constantin Oprişiu – UZP la 90 de ani de la înfiinţare

Neagu Udroiu – O scurtă istorie a agenţiilor de ştiri din România

Gheorghe Frangulea – Cotidianul Pământul la 80 de ani

Paul Everac – Jurnalişti şi scriitori

Prof.dr.Mihai Miron – UZP – proiecte şi premii în 2009

Moderatoarea discuţiilor a fost d-a Adriana Frăteanu

La întalnire au participat circa 100 de invitaţi din instituţiile de presă , societatea civilă şi oameni de cultură . La tradiţionalul pahar de şampanie care a încheiat simpozionul , dl.Prof.dr.Mihai Miron , preşedintele UZP a invitat asistenţa să participe la Gala premiilor UZP ce va avea loc în luna decembrie , cnd se vor sărbători şi cei 90 de ani de viaţă ai Uniunii .

Protest pentru „Foaia românească“

Stimaţi români din ţară şi de pretutindeni,
Cunosc foarte bine redacţia publicaţiei FOAIA ROMÂNEASC Ă, săptămânal care apare la Gyula (Jula), în Ungaria, de aproape şase decenii . Această publicaţie este condusă de o foarte talentată jurnalistă şi scriitoare, Eva Iova, luptătoare aprigă pentru drepturile românilor din Ungaria. Cunosc destul de bine activitatea din ultimii ani a membrilor redacţiei, care editează un săptămânal foarte popular, aşteptat cu mare interes în casele cititorilor de limbă română, mai cu seamă tineri. În ultima vreme, autorităţile au luat măsura desfiinţării publicaţiei, prin stoparea finanţării ei, motivând lipsa fondurilor din cauza crizei economice.  În realitate, este o măsură abuzivă, un atentat la adresa libertăţii presei în limba română, pregătit de câţiva ani  tocmai de Autoguvernarea pe Ţară a Românilor din Ungaria, ai cărei membri, în marea lor majoritate, nu cunosc limba română, nu servesc interesele  românilor din ţara vecină.  Voi ataşa un editorial din revista pe care doresc s-o desfiinţeze, scris de Eva Iova, ca dovadă pentru cele afirmate de mine. Această publicaţie cu o veche şi frumoasă tradiţie, care apare în limba română pe teritoriul Ungariei,  trebuie să trăiască! În acest scop,  în calitatea mea de jurnalist cu o activitate de mare întindere şi ca membru al Uniunii Scriitorilor din România, fac apel la autorităţile româneşti, la organizaţiile nonguvernamentale, la jurnalişti şi scriitori, la studenţi, elevi şi profesori, la românii de orice  profesie să vină în ajutorul redacţiei respective în aceste momente grele. Totodată, îi rog pe toţi cei care citesc protestul care urmează şi sunt de acord cu cele scrise în acesta, să sprijine prin semnăturile lor cauza singurului săptămânal al românilor din Ungaria. Rog conducerile ziarelor şi revistelor din România să publice acest protest în semn de solidaritate cu colegii noştri de la FOAIA ROMÂNEASCĂ.  Publicaţia de suflet a românilor din Ungaria  nu trebuie lăsată să moară! Poate se găseşte vreun finanţator  s-o salveze. Şi aceasta poate fi o soluţie.

IOAN BARBU, jurnalist şi scriitor

Director general al cotidianului „Curierul de Vâlcea”

Se poate vota online accesând adresa: http://www.petitiononline.com/FOAIAHU/

APEL către Consiliul Europei, OSCE, ONU

La 7 aprilie, în centrul municipiului Chişinău, capitala Republicii Moldova, s-au adunat zeci de mii de protestatari, ca să conteste rezultatele alegerilor parlamentare care au avut loc cu două zile mai devreme, existând mai multe suspiciuni că acestea ar fi fost fraudate.

În timp ce în Piaţa Marii Adunări Naţionale se desfăşura un miting paşnic, grupuri de protestatari s-au adunat în faţa sediului Preşedinţiei şi cel al Parlamentului, pătrunzând ulterior înăuntru şi devastându-le.

Bănuim că ceea ce s-a întâmplat la Chişinău la 7 aprilie face parte dintr-un scenariu de discreditare şi, eventual, de lichidare morală a opoziţiei, de îndepărtare a Republicii Moldova de vectorul european şi de instaurare a unei puteri dictatoriale.

Rugăm să trimiteţi de urgenţă în R. Moldova o Comisie de anchetă internaţională, care ar ajuta să fie elucidate obiectiv evenimentele ce au avut loc la 7 aprilie 2009 şi adevăratele subtexte şi motivaţii. >>>>

Nr. 49/2009

@Site-ul dedicat Fondatorului ARP, Prof. ARTUR SILVESTRI     www.artur-silvestri.com

@LUCEAFARUL ROMANESC  nr.3/2009   www.luceafarul-romanesc.com

@NEAMUL ROMANESC  nr.3/2009   www.neamul-romanesc.com

@EPOCA nr.3/2009  www.revista-epoca.com

@MONITOR CULTURAL nr.3/2009 www.monitor-cultural.com

@ECOUL nr.3/2009 www.revista-ecoul.com

@TANARUL SCRIITOR nr.3/3009 www.tanarulscriitor.wordpress.com

Părintele Justin Pârvu: „Răspândiţi lumina Învierii lui Hristos şi în suflete bieţilor basarabeni“

Părintele Iustin Pârvu către Traian Băsescu: Răspândiţi lumina Învierii lui Hristos şi în suflete bieţilor basarabeni şi oferiţi-le cetăţenia română! Eu îmi ofer cetăţenia mea unui basarabean prigonit!

Domnule preşedinte Traian Băsescu,

Cu multă durere în suflet vă adresez acest mesaj eu, nevrednicul şi smeritul monah din munţii Neamţului, care am jurat în faţa altarului lui Dumnezeu că voi apăra credinţa şi neamul românesc. Îndrăznesc să vă adresez acest cuvânt pentru că inima şi conştiinţa în faţa Evangheliei lui Hristos nu mă lasă să trec cu vederea necazurile şi durerile care s-au năpustit asupra fraţilor noştri basarabeni, acum în perioada aceasta a Patimilor Domnului. Sub epitrahilul meu, la spovedanie, am ascultat multe din păsurile şi suspinurile fiilor basarabeni şi le înţeleg prea bine amarul şi suferinţa. >>>>

Ion Mischeva: „Înainte de săptămâna patimilor a fost cea a protestelor“

ion-mischevcathumbnailRepublica Moldova este unul dintre cele mai democratice state, pentru că la noi şi morţii pot să voteze. Şi încă ne miră faptul că, din informaţiile furnizate de CEC, reiese că fiecare al 2-lea alegător a votat pentru comunişti. Calculele sunt simple: 3 femei au fost la vot – 2 moarte, una vie, câte voturi o să fie?…

Dacă rezultatul anunţat de exit-poll părea exagerat (44% PCRM), atunci datele alegerilor au arătat că cineva se ţine şi cu dinţii de fotoliu. Scăderea evidentă în sondaje, dar şi în alegerile din 2005 şi 2007, demonstrează cum s-a încercat îngrăşarea porcului în ajun. În timp ce toţi candidaţii, oponenţi ai partidului de guvernământ, participau la dezbaterile televizate, cineva lucra pe la spate.

Oricine îşi dă seama că nu opoziţia controlează organele de forţă şi de securitate din ţară. Ea nici măcar nu a fost în stare să-i controleze pe protestatari. Cine a fost în piaţă atât luni, cât şi marţi, a observat cât de mult se deosebeau cele două manifestaţii de protest – ca de la cer la pământ. Dacă luni tinerii s-au adunat spontan, frustraţi şi nemulţumiţi de rezultatele alegerilor, răspunzând apelului anunţat pe internet tot de către semenii lor, atunci marţi am fost martorii unui plan diabolic, a unei manipulări în masă. >>>>

Comunicat de presă – Guvernul României încalcă drepturilor jurnaliştilor

Bucureşti, 7 aprilie 2009 – Comitetul Executiv al Federaţiei Române a Jurnaliştilor solicită actualei coaliţii aflate la putere sa înceteze imediat orice atac împotriva libertăţii de exprimare, a instituţiilor de presă, a jurnaliştilor şi, nu în ultimul rând, asupra libertăţilor fundamentale ale fiecărui cetăţean.

De câteva luni constatăm intenţia puterii politice de a pune botniţă, prin orice mijloace, jurnaliştilor şi cetăţenilor români. Guvernul Boc a adoptat şi a trimis către Parlament, fără nicio consultare prealabilă cu societatea civilă, proiectele codurilor civile şi penale cu prevederi care atentează grav la libertăţile fundamentale ale omului: dreptul la liberă exprimare, dreptul la viaţă privată etc.

Mai mulţi lideri politici au lansat în spaţiul public informaţii cu scop de intimidare privind arestarea unor ziarişti, punând presiune în mod nejustificat pe comunitatea jurnalistică. Au fost suspendate emisiuni (cazul Dianei Nedelcu, realizatoarea emisiunii ”Lumea în clar obscur” de la Societatea Română de Radiodifuziune) şi jurnaliştii au fost ameninţaţi cu desfacerea contractelor de muncă pentru îndrăzneala de a realiza materiale “incomode” pentru clasa politică. Guvernanţii refuză în continuare să sprijine economic industria media în această perioadă de criză. Instituţiile publice de radio şi televiziune sunt încă la cheremul decidenţilor politici.

FRJ MediaSind cere aplicarea corectă a legii şi sancţionarea celor care o încalcă, nu desfiinţarea contractelor de drepturi de autor!

Având în vedere aceste grave disfuncţionalităţi ale statului de drept, FRJ MediaSind a solicitat sprijinul Federaţiei Europene a Jurnaliştilor pentru ca împreună să sesizeze Comisia Europeană, Parlamentul European şi alte organisme internaţionale cu scopul de a opri acţiunile care vor sa întoarcă România la “standardele” perioadei comuniste.

Comitetul executiv al FRJ MediaSind,

CRISTI GODINAC, preşedinte al Federaţiei Române a Jurnaliştilor MediaSind

A apărut „Agora Literară“ nr. 3

agoraPublicaţia editată de Liga Scriitorilor din România Agora Literară nr.3,martie,2009,a apărut,având un bogat sumar.Prima pagină se deschide cu un articol semnat de poetul Paul Sân-Petru despre poezia lui Ioan Ţepelea.Agenda filialelor  cuprinde însemnări din activitatea filialelor Ligii Scriitorilor din Iaşi,Braşov,Bucureşti,Banat,Bistriţa.

Un interesant interviu cu Al.Florin Ţene,preşedintele Ligii Scriitorilor din România, realizat de Elisabeta Iosif, este publicat la rubrica “Dialogul nonconformist”.Cronici literare semnează Viorica Popescu,Radu Vida,Melania Cuc, Al.Florin Ţene,academicianul Mihai Cimpoi,Gavril Moisa.

Două pagini sunt dedicate marilor dipăruţi :Grigore Vieru şi Artur Silvestri,despre care scriu,Ionuţ Ţene,Ion C.Hiru,George Baciu,Elisabeta Iosif,Cristian Neagu,Al.Florin Ţene şi Ioan Bozac.

GH.ROŞIANU

Anastasia Dumitru: Festivalul „Primăvara poeţilor“ la Constanţa

anastasia-dumitru-fotoLa Constanţa, în perioada 23 -28 martie 2009 se desfăşoară Festivalul „Primăvara poeţilor”. Evenimentele culturale sunt organizate de Filiala Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România (USR). Coordonatorii acestui proiect sunt scriitorii Amelia Stănescu, Ovidiu Dunăreanu, Iulia Pană.

La această manifestare de suflet, aşa cum a caracterizat-o preşedintele USR Dobrogea, scriitorul şi publicistul Ovidiu Dunăreanu, au luat parte oameni ai culturii, poeţi, profesori, tineri, precum şi artiştii plastici Constantin Grigoruţă şi Corin Munteanu. Directorul Bibliotecii Centrale Universitare şi al editurii „Ex Ponto“, Ioan Popişteanu, prezent la eveniment, a salutat prezenţa tinerilor la deschiderea „Primăverii poeţilor“, subliniind că a sprijinit dintotdeauna Filiala Dobrogea a USR. „Scopul fundamental al festivalului este acela de a promova poezia şi poetul şi de a ajunge cu textul liric în cît mai multe spaţii, acolo unde se află elevi şi studenţi, dar şi în spaţii mai puţin convenţionale, cum ar fi penitenciarele sau căminele de bătrîni“, a specificat Amelia Stănescu, coordonatorul principal al amplei manifestări ajunsă la cea de-a V-a ediţie, în România şi la a XI-a, în Franţa.
Prof. drd. ANASTASIA DUMITRU, Constanţa

Apariţia nr.1/2009 – Revista CETATEA LUI BUCUR – revistă editată de Liga Scriitorilor, filiala Bucureşti în parteneriat cu ARP

cetatea-lui-bucurDoresc să anunţ cititorii interesaţi de actul de cultură că a apărut primul număr al revistei Cetatea lui Bucur,revistă editată de Liga Scriitorilor din România,filiala Bucureşti în parteneriat cu Asociaţia Română pentru Patrimoniu (ARP).În această revistă cititorii pot întâlni pe lângă poezii,eseuri şi proză, rubrici despre artă,recenzii dar şi polemici sau interviuri.Am încercat să facem o revistă care să acopere o arie mai largă din ceea ce numim cultura acestui început de mileniu.Va aştept cu drag să parcurgeţi paginile revistei Cetatea lui Bucur.

http://cetatea-lui-bucur.com/

Redactor-sef SORIN CERIN

Dan Lupescu: „355 de ani de la naşterea în cer a Domnitorului Matei Basarab“

dan-lupescuSfânta Monastire Arnota (ctitorie şi necropolă a lui Matei Basarab), din satul Bistriţa, al comunei Costeşti, judeţul Vâlcea, a găzduit o suită de manifestări cultural-ştiinţifice dedicate împlinirii a 355 de ani de la trecerea în eternitate a Domnitorului Matei Basarab, cel ce a condus Ţara Românească mai bine de două decenii, între 1632-1654.

Manifestările au fost organizate de Direcţia Judeţeană Vâlcea pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional, în colaborare cu sfântul locaş pomenit.

Joi, 9 aprilie 2009, la orele amiezii, într-o binecuvântată zi scăldată în soarele ocrotitor al Postului Mare, în preajma mormântului vestitului voievod, în faţa bisericuţei Monastirii Arnota, un sobor din cinci preoţi de la Episcopia Râmnicului a oficiat slujba de pomenire, după care părintele Emilian Groşenoiu a conturat un succint portret al domnitorului comemorat.

Cei 77 de participanţi au trecut apoi în trapeza mănăstirii, unde s-a desfăşurat simpozionul cu tema Matei Basarab – cel mai mare ctitor al neamului nostru. În acest cadru, Biblioteca judeţeană Antim Ivireanu – Vâlcea a organizat o semnificativă expoziţie de carte cu genericul Matei Basarab în istoriografia românească.

Au rostit cuvinte de salut Remus Grigorescu, prefectul judeţului Vâlcea, Ion Câlea, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Florin Epure, director executiv al DJCCPCN Vâlcea, Ion Stoican, primarul comunei Costeşti, P.C. Ambrozia Rucăreanu, stareţa Monastirii Arnota, şi deputatul Aurel Vlădoiu.

Au prezentat comunicări ştiinţifice prof. univ. dr. Radu Ştefan Vergatti, de la Universitatea din Bucureşti (Însemnătatea domniei lui Matei Basarab în Ţara Românească), Dorin Teodorescu, director executiv al DJCCPCN Olt (Scrieri din vremea lui Matei Basarab), Dan Lupescu, director executiv al Direcţiei Judeţene Dolj pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional (Catedrala mitropolitană Sf. Dumitru din Craiova – ctitorie a Domnitorului Matei Basarab), Cristian Cocea, director executiv al DJCCPCN Argeş (Semnificaţia căciulii pe care o poartă Matei Basarab în celebrul portret-gravură italiană), Cătălin Pătroi, director executiv al DJCCPCN Mehedinţi (Mănăstirea Strehaia), Cătălin Sîiulescu, inspector şcolar Vâlcea (Vaideeni şi Matei Basarab), Ion Popescu, profesor la Colegiul Matei Basarab din Rm. Vâlcea (Biserica din Ţara Românească în timpul domniei lui Matei Basarab), Dumitru Bondoc, director tehnic la Antares Group România (Legătura dintre comuna Costeşti şi Matei Basarab), Costea Marinoiu (Cultura în vremea voievodului Matei Basarab).

De reţinut că a doua zi, vineri, 10 aprilie 2009, prof. univ. dr. Radu Ştefan Vergatti a fost preşedintele comisiei de doctorat în faţa căreia un smerit preot a susţinut teza de doctorat cu tema Ctitoriile lui Matei Basarab din Muntenia.

DAN LUPESCU,

Director fondator al Revistei europene LAMURA

Teodora Mîndru: „ARTUR SILVESTRI la Librăria «M. Sadoveanu» Bucureşti“

1Joi, 2 aprilie 2009, la Librăria Mihail Sadoveanu din centrul capitalei, ARTUR SILVESTRI a fost prezent, prin cărţile: Frumuseţea lumii cunoscute. Zile de neuitat de Artur Silvestri ,ultima sa carte, album postum In memoriam Artur Silvestri-mărturii tulburătoare, volum colectiv conţinând însemnările celor care l-au cunoscut, iubit, apreciat.

În faţa unui public numeros format din critici şi istorici literari, scriitori, poeţi, cititori, foşti colaboratori la reviste, scriitoarea Mariana Brăescu Silvestri, cea care a iniţiat şi îngrijit publicarea cărţilor, a vorbit despre personalitatea enciclopedică a soţului său, Artur Silvestri, despre orizontul său cultural extraordinar de cuprinzător, despre marea lui pasiune pentru scris. A prezentat apoi cărţile, vorbind în special despre albumul Frumuseţea lumii cunoscute Zile de neuitat (ilustrat grafic de Vasile Cercel), care cuprinde 50 de texte scrise de Artur Silvestri în ultimele sale luni de viaţă, texte de o mare delicateţe, bijuterii literare dezvăluind adevăratul său suflet generos, plin de afecţiune şi grijă faţă de orice plăpândă fiinţă necuvântătoare din jurul lui. D-na Mariana Brăescu a3 prezentat apoi succint volumul In memoriam Artur Silvestri-mărturii tulburătoare, arătând că textele care ar fi trebuit să apară în timpul vieţii lui Artur Silvestri, să-l ajute să depăşească momentul greu al bolii, s-au transformat în epitaf şi astfel a devenit o carte a emoţiei, a regretelor. A anunţat apoi că în aceeaşi colecţie vor apărea următoarele cărţi :Artur Silvestri-Fapta culturală; Artur Silvestri-aşa cum l-am cunoscut şi Artur Silvestri –Grădinarul iscusit.

Teodora Mîndru, editor coordonator al volumului In memoriam Artur Silvestri-mărturii tulburătoare a spus că aceasta este o carte „scăldată în lacrimi” , dar o carte frumoasă datorită sufletului ales al lui Artur Silvestri, sentimentelor triste dar frumoase ale celor care au scris şi foarte mult datorită aspectului grafic de care s-a îngrijit d-na Mariana Brăescu. Teodora Mîndru a arătat că lui Artur Silvestri (care, ca orice urmaş al geţilor şi creştin ortodox, credea în nemurirea sufletului), adevărata moarte i se părea uitarea. „Dar, atât timp cât ne-am adunat în numele lui, îl pomenim şi vorbim despre el, Artur Silvestri este viu, prezent aici, în mijlocul 5nostru”, de aceea trebuie să îl pomenim scriind şi tipărind cărţile despre el, continuând seria volumelor în memoria lui. Dl prof Nicolae Scurtu, istoric literar, a vorbit despre valoarea lui Artur Silvestri ca şi scriitor şi critic literar , despre marea sa operă de exegeză literară risipită în mii de articole şi studii publicate în reviste, articole care trebuie adunate şi publicate în volume şi despre necesitatea alcătuirii unei bibliografii complete Artur Silvestri. El a susţinut că istoria literaturii pe o durată de cel puţin 25 de ani nu poate exista, nu se poate scrie fără Artur Silvestri, fiindcă el a scris despre toţi contemporanii săi, cu un deosebit talent de a discerne valorile. Artur Silvestri, a spus dl .Nicolae Scurtu, trebuie să existe în istoria literaturii 9sec XX, în dicţionare, în programele şcolare, fiindcă merită cunoaştere şi recunoaştere a valorii sale.

10Dl Prof. Univ.Dr. Nicolae Georgescu, scriitor şi critic literar, eminescolog de renume, decan al Facultăţii de Litere, Univ.Spiru Haret, a vorbit cu multă căldură despre fostul său coleg, Artur Silvestri , cel care „l-a debutat” şi pe el în presă şi care „era cel mai strălucit dintre noi”, cel mai bun. Artur Silvestri ştia enorm de multe lucruri şi avea un simţ deosebit de a discerne valoarea de non valoare. Din facultate, a trecut direct în presa scrisă, la prestigioasa revista literară Luceafarul, unde cronicile sale erau celebre. Era o capacitate, avea idealuri înalte. A îmbrăţişat foarte repede ideile protocronismului formulat şi promovat de Edgar Papu şi conceptul „noii geografii literare”, el lucrând şi atunci pentru promovarea valorilor locale, program pe care a putut să-l pună în aplicare cu adevărat după 1990, când şi-a creat propria reţea de publicaţii on-line şi propriile edituri.

Pe tot parcursul acestei manifestări, emoţia tuturor a fost la cote înalte, dar a fost accentuată de un moment inedit: Dl Alexandru Cetăţeanu, Preşedintele Asociaţiei Scriitorilor Români din Canada, sosit cu alte trebuiri în ţară, în Bucureşti, a povestit tuturor cum a plecat cu alte de acasă şi paşii l-au dus către Librăria Sadoveanu, unde tocmai era evenimentul editorial Artur Silvestri, pe care l-a cunoscut, cu care schimbase idei, planuri de cooperare viitoare şi faţă de care avea o deosebită preţuire. Această „chemare” fără de cuvinte care l-a adus la Libraria Sadoveanu în acel moment îl emoţionase profund pe scriitorul roman venit din Canada.

Mai mulţi dintre participanţi au dorit să vorbească despre Artur Silvestri şi despre opera lui:doamnele Nastasia Maniu şi Ioana Stuparu 8(scriitoare, eseiste, colaboratoare la revistele on-line ale Asociaţiei Române pentru Patrimoniu), scriitorul Marin Voican Ghioroiu, reprezentantul Fundaţiei Pietrele Doamnei, Argeş, dl Geo Călugăru a citit un emoţionant acrostih „EL ESTE DUH-LUMINĂ”, In memoriam prietenului şi scriitorului Artur Silvestri, iar d-na Florica Cepoiu, poetă, a continuat momentul liric cu poezia Pe-altarul veşniciei. Apoi discuţiile au continuat la nivel informal „ pe grupuri” depănându-se multe amintiri despre Artur Silvestri, în timp ce participanţii îşi alegeau , de pe etajere speciale cărţile lui Artur Silvestri pe care nu le aveau încă, inclusiv cele două cărţi lansate, toate oferite gratuit de D-na Mariana Brăescu Silvestri, care nu a obosit să scrie tuturor autografe pe cărţile lansate acum.

A fost un eveniment cultural de ţinută, găzduit cu multă ospitalitate de Librăria Mihail Sadoveanu dedicat unui om excepţional, scriitorul, istoricul culturii şi al civilizaţiei, filosoful, criticul literar , promotorul cultural Artur Silvestri, un eveniment la care participanţii, oameni de cultură, oamenii ai cărţilor, foşti colegi, prieteni, colaboratori ori numai cititori ai săi, au scos la lumină aspecte inedite şi au arătat încă o dată preţuire personalităţii şi operei sale.

TEODORA MÎNDRU

D. LUCRĂRI COLECTIVE

__________________
  • OPUNE-TE, NU STA CU MAINILE IN SAN !

    ____________________________ O SUTA DE IZVOARE ! _____________________________ O NOUTATE: De la 1 Ianuarie 2008, ARP detine si administreaza 100 de site-uri care formeaza cea mai vasta retea culturala de publicatii , surse documentare si " biblioteci on-line "existenta in limba romana .Cititi toate site-urile >>>>aici>>>>> ========================== ______________________________ _____________________________ Adauga la Favoritii TECHNORATI _____________________________
  • CELEBRA CARTE PENTRU COPII „VULPEA ACADEMICIANĂ“ – GRATUIT, ON-LINE

    UN CADOU PRETIOS PENTRU COPILUL TAU >>descarca gratuit , in versiunea color , celebra carte pentru copii VULPEA ACADEMICIANA, de Mariana Braescu ; O gasesti aici >>>> ________________________________ _________________________ Buletinul de presa INTERMUNDUS MEDIA contine stiri, informatii si bibliografii la zi reflectand aparitiile recente din revistele editate de ARP, propuneri de teme de dezbatere colectiva, volume noi tiparite de ARP - Asociatia Romana pentru Patrimoniu sau aflate in pregatire. Il puteti citi aici>>>>> __________________________