In data de 02 iunie, venind din “ lacrima de sânge a României”, s-a stins Andrei Vartic, nascut pe 21 octombrie 1948 la Danceni, jud.Chisinau, Republica Moldova.Un brav roman, cercetator al vechilor culture carpato-dunarene, fondator al Institutului Civilizatiei Dacice, scriitor, journalist.
In urma sa vor ramane lucrari de exceptie, studii, eseuri, piese de teatru.Un model de omenie si constiinta nationala.
Dragostea pentru Romanism, pentru Eminescu si Nichita nu l-au parasit o clipa.Pana la ultima suflare si-a purtat tara in suflet, cu o mandrie fireasca.Cu evlavie si-a pus viata in slujba neamului, arzand pentru stravechiul pamant romanesc.
“Chiar daca mândria de a fi român si-ar reduce actiunea numai cât tine o lunca unde-şi cânta grierii printre frunze de brustur, şi se fugaresc copiii printre sânziene înflorite, şi suna înalt clopotul bisericilor din Strei sau Butuceni, tot ar trebui sa-i mulţumim Domnului pentru ca ni-a dat ochi sa vedem anume asa, româneşte, lumea în care traim. Şi cu stele-faclii, si cu mori aduse de furia apelor când pe firul vertical, când pe cel orizontal al acestui strâvechi pamânt. “(Adrian Vartic)
Oare ce putem face pentru a stopa plecarea celor mai buni dintre noi? As vrea sa-l intreb pe Dumnezeu intr-o noapte: “De ce Doamne? De ce ne pleaca carturarii, iubitorii de neam?
Lucrarea Celui Puternic nimeni nu o cunoaste.In cerul divin, romanii adevarati isi au locul pregatit alaturi de ingeri.
Dumnezeu sa-l odihneasca printre Dreptii Sai!
MARIANA GURZA
Lasă un comentariu
Niciun comentariu până acum.
Lasă un răspuns