Când cultura se întâlneşte cu credinţa şi cu generozitatea, minunate fapte se petrec…
Simpozionul” Marin Sorescu, Grigore Vieru, Artur Silvestri – trei mari scriitori români” organizat de Fundaţiile ”Bucur Chiriac şi Marieta” şi ” Sf.Sava ” din Buzău, desfăşurat sâmbătă, 20 februarie 2010 a demonstrat acest fapt.
Iniţiatorii simpozionui, pr. prof. dr..Mihail Milea şi fam. Bucur Chiriac şi Marieta, au reuşit să atragă în sala de festivităţi a Fundaţiei Sf. Sava, scriitori, profesori, preoţi, reprezentanţi ai instituţiilor de cultură şi ai presei locale, oaspeţi
din afara localităţii, pentru o manifestare literară dar şi o comemorare creştinească a celor trei importanţi scriitori români şi a pr. Vasile Şt. Antofie, preot bucureştean născut şi crescut pe meleagurile
Buzăului, vrednic şi mare prieten al literaturii şi artelor, generos ctitor plecat de curând la Domnul pe care L-a slujit cu dăruire.
Dl Bucur Chiriac, seniorul evenimentului, înconjurat cu toată consideraţia de concetăţenii săi, şi-a început expunerea dezvăluind celor de faţă faptul că Buzăul datorează în mare măsură cărturarului Artur Silvestri îmbogăţirea patrimoniului artistic al Muzeului judeţean prin donaţia colecţiei ”Chiriac şi Marieta Bucur ” .Artur Silvestri i-a sfătuit să facă acest pas, donaţia la Buzău, a formulat contractul de donaţie, s-a îngrijit de toate actele şi de efectuarea acesteia. Tot Artur Silvestri a fost cel care a susţinut şi introdus
în contract asigurarea” locuinţei viagere”colecţionarilor donatori, în apropierea Muzeului de artă. Artur Silvestri a fost un prieten cum nu se mai află: el a fost totodată şi cel care a scris primul articol de critică literară despre volumul de debut, iar mai târziu, l-a îndemnat să scrie proză, i-a editat şi tipărit cărţile pe cheltuiala sa, a arătat dl Bucur Chiriac cu
vocea tremurând de emoţie.
Dl . Bucur Chiriac a vorbit şi despre ceilalţi doi mari poeţi şi scriitori, Marin Sorescu şi Grigore Vieru , pe care i-a cunoscut personal. Dar, mai apropiat a fost de Marin Sorescu, cel care îl şi vizita în Bucureşti, în fosta casă din Povernei, unde venea să admire tablourile şi să se întâlnească cu alţi oameni de cultură. Pentru unii a fost o noutate să afle faptul că Marin Sorescu a fost şi un excelent desenator şi pictor. >>>>
Lasă un comentariu
Niciun comentariu până acum.
Lasă un răspuns