„Există un singur mod de a depăşi moartea: prin faptă, prin nume bun, prin facerea de bine“, spunea ARTUR SILVESTRI

Generozitatea lui Artur Silvestri şi a soţiei sale, Mariana Brăescu, a făcut posibilă o mare bucurie pentru sufletul creştinilor      dintr-un sat departe de orice „târg de carte”: o nouă şi importantă carte religioasă primită în dar: VIETILE SFINTILOR vol I, Editura Parohiei Malovăţ, 2010, 642 pag.

Pr. dr. Alexandru Stănciulescu Bârda, editorul cărţii, cel care îngrijeşte volumul dar se şi străduieşte, an de an să găsească şi resursele necesare, explică aceste fapte în pagina de prezentare a cărţii

”Tipăritu-s-a acest prim volum din Vieţile Sfinţilor de către Parohia Malovăţ din judeţul Mehedinţi la anul mântuirii 2010, în 500 de exemplare, spre a fi donat câte un exemplar fiecărei familii din această parohie, cât şi credincioşilor din afara parohiei, care au ajutat-o în ultimul an.

Cheltuielile necesare tipăririi au fost suportate de regretatul dr.GABRIEL ARTUR SILVESTRI şi soţia sa, Doamna Mariana Brăescu, după ce, în 2008- 2009, aceiaşi creştini au suportat tipărirea Noului Testament în vederea aceluiaşi scop.

Mântuieşte, Doamne, pe robii tăi Gabriel – Artur şi Mariana şi le răsplăteşte jertfa pe care au făcut-o cu atâta generozitate pentru slava Ta şi răspândirea învăţăturii creştine în lumea aceasta atât de debusolată!

Profundă mulţumire adresăm aceloraşi binefăcători din partea preotului paroh şi a tuturor beneficiarilor acestei jertfe spirituale.”

Ce importanţă are tipărirea şi dăruirea acestei cărţi tuturor familiilor credincioşilor dintr-o parohie de ţară, Malovăţ, în care, fără îndoială, puţine persoane au posibilitatea să-şi cumpere, din banii proprii, cartea religioasă atât de necesară tuturor creştinilor?. >>>>>

Anunțuri

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

D. LUCRĂRI COLECTIVE

__________________
  • OPUNE-TE, NU STA CU MAINILE IN SAN !

    ____________________________ O SUTA DE IZVOARE ! _____________________________ O NOUTATE: De la 1 Ianuarie 2008, ARP detine si administreaza 100 de site-uri care formeaza cea mai vasta retea culturala de publicatii , surse documentare si " biblioteci on-line "existenta in limba romana .Cititi toate site-urile >>>>aici>>>>> ========================== ______________________________ _____________________________ Adauga la Favoritii TECHNORATI _____________________________
  • CELEBRA CARTE PENTRU COPII „VULPEA ACADEMICIANĂ“ – GRATUIT, ON-LINE

    UN CADOU PRETIOS PENTRU COPILUL TAU >>descarca gratuit , in versiunea color , celebra carte pentru copii VULPEA ACADEMICIANA, de Mariana Braescu ; O gasesti aici >>>> ________________________________ _________________________ Buletinul de presa INTERMUNDUS MEDIA contine stiri, informatii si bibliografii la zi reflectand aparitiile recente din revistele editate de ARP, propuneri de teme de dezbatere colectiva, volume noi tiparite de ARP - Asociatia Romana pentru Patrimoniu sau aflate in pregatire. Il puteti citi aici>>>>> __________________________