FESTIVALUL THE ART TO BE HUMAN

La iniţiativa scriitoarei Daniela Voicu, membră a Ligii Scriitorilor Români, în colaborare cu Liga Scriitorilor şi Albin Zurfluh,  organizează în perioada 1-3 iulie a.c. Festivalul Internaţional de Poezie, Pictură şi Muzică Contemporană ce va avea loc în staţiunea Brusti, din Elveţia… unde te poţi bucura de o mare de flori.

Această staţiune se află la o altitudine de 1600 m în Munţi Alpi, Canton Uri, în apropierea parcului natural şi Pasul Surrenen. Acest canton se află în inima Elveţiei de unde începe istoria cu William Tell.

În cadrul acestui Festival vor avea loc recitaluri de poezie, prezentare de carte, expoziţii de artă contemporană şi concerte în aer liber.

La acest festival se pot înscrie între 20 şi 60 artişti.

Cazarea este gratuită.

All inclusive 150 franci.

Sunt asigurate trei zile de mâncare, mic dejun, dejun şi cina.

Cei interesaţi se pot înscrie până pe 1 aprilie 2011 şi sunt rugaţi să trimită o scurtă biografie şi ceea ce vor prezenta.

Persoana de contact este Daniela Voicu: e-mail: flamiyngo@yahoo. Com

–––––––––––––––

Pentru conformitate,

Al.Florin ŢENE, Preşedintele Ligii Scriitorilor din România

Anunțuri

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

D. LUCRĂRI COLECTIVE

__________________
  • OPUNE-TE, NU STA CU MAINILE IN SAN !

    ____________________________ O SUTA DE IZVOARE ! _____________________________ O NOUTATE: De la 1 Ianuarie 2008, ARP detine si administreaza 100 de site-uri care formeaza cea mai vasta retea culturala de publicatii , surse documentare si " biblioteci on-line "existenta in limba romana .Cititi toate site-urile >>>>aici>>>>> ========================== ______________________________ _____________________________ Adauga la Favoritii TECHNORATI _____________________________
  • CELEBRA CARTE PENTRU COPII „VULPEA ACADEMICIANĂ“ – GRATUIT, ON-LINE

    UN CADOU PRETIOS PENTRU COPILUL TAU >>descarca gratuit , in versiunea color , celebra carte pentru copii VULPEA ACADEMICIANA, de Mariana Braescu ; O gasesti aici >>>> ________________________________ _________________________ Buletinul de presa INTERMUNDUS MEDIA contine stiri, informatii si bibliografii la zi reflectand aparitiile recente din revistele editate de ARP, propuneri de teme de dezbatere colectiva, volume noi tiparite de ARP - Asociatia Romana pentru Patrimoniu sau aflate in pregatire. Il puteti citi aici>>>>> __________________________