ANALIZE ŞI FAPTE nr. 107

Este o naivitate să spui că un popor a trădat alt popor. Numai persoanele fizice sau grupuri omogene de persoane pot trăda. Popoarele au interese, în mare parte aceleaşi, interese de supravieţuire şi prosperitate în demnitate. Popoarele nu greşesc unele faţă de celelalte, ci numai fiecare faţă de ele însele, abandonându-şi menirea şi demnitatea, greşind astfel faţă de Dumnezeu, faţă de şansa acordată de Dumnezeu. Dacă într-adevăr actul de la 23 august 1944 a avut pentru Germania consecinţele mai sus prezentate, asta nu înseamnă că putem spune că poporul român sau conducătorii săi au acţionat (cu bună ştiinţă) pentru salvarea Germaniei de la cataclismul atomic care i se pregătea. Cine atunci a dat peste cap planurile de aneantizare a Germaniei, de des-fiinţare a poporului german? Unul din doi: hazardul sau Marele Arbitru al Istoriei…Cert este că nemţii, dacă acceptă ipoteza de mai sus, nu au motive să le mai poarte pică românilor. Dimpotrivă: recunoştinţă…

_____________________

În timp ce se vorbeşte de „ecumenism“, există decizii papale ce adâncesc Schisma din 1054! – Un articol incendiar de Pr. Dr. Ioan Marin Malinaş (Austria)

ASISTĂM LA O ADÂNCIRE A SCHISMEI DIN 1054 ?
Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea, a decis ca începând cu data de 1 ianuarie 2006 să renunţe la titlul de PATRIARH al OCCIDENTULUI, adică acest titlu să nu mai fie menţionat în Annuario Pontificio, şematism, care contează ca Diptic oficial şi juridic al Papilor şi al tuturor cardinalilor şi episcopilor catolici. Actualele titluri pontificale ale Sf. Părinte Papa Benedict al XVI-lea sunt: Vicarul Lui Hristos; al 266-lea urmaş al lui Petru Principele Apostolilor; Episcop al Romei; Pontifex Maximus; Primatul Italiei; Arhiepiscop şi Mitropolit al Provinciei Bisericeşti Romane; Suveran al Statului Vatican – Città del Vaticano.
Cu tot respectul şi ascultarea cuvenită Sfântului Părinte, eu mă întreb, dacă nu cumva, prin această decizie de renunţare la titlul de Patriarh al Occidentului, să nu se producă un efect canonic contrariu aşteptărilor, negativ, nu de zidire a unităţii Bisericeşti şi cu urmări eclesiologice chiar, un efect de adâncire a Schismei din 16 iulie 1054 şi nu de încercare de depăşire a urmărilor acesteia ori de apropiere a Bisericii Catolice, de Biserica Ortodoxă. Titlul Papilor, de “Patriarh al Occidentului” a constituit ultimul rest din fosta unitate bisericească între Orient şi Apusul Latin, pe timp de un mileniu, până în anul 1054. Acest titlu, cu interpretarea diversă a acceptării şi exersării prerogativelor lui, în Orient şi la Roma, a constituit şi obiectul Sinoadelor Unioniste: 869-870, la Constantinopol; 1215, Lateran IV; 1274, Lyon II; 1439 Florenţa. >>>>>Ioan Marin Malinaş>>>>>

_____________________

„Tismeneanul“, noul Roller al „vremurilor noi“, visează să impună aşa-zisul lui „raport“ ca manual şcolar

Recent ,mai multe asociaţii ale foştilor deţinuţi politic din România au adresat preşedintelui Romaniei un protest contra conţinutului “Raportului Tismăneanu”, publicat de curând la Editura Humanitas. Printre altele, protestul solicită imperativ preşedintelui: “Noi, victime ale comunismului, foşti deţinuţi politic şi luptători anticomunişti, vă cerem, Domnule Preşedinte al României, să solicitaţi retragerea neîntârziată de pe piaţă a «Raportului final» şi, mai ales, să dispuneţi ca acest «Raport» viciat Så NU FIE difuzat în bibliotecile şcolare şi universitare, după cum intenţionează Vladimir Tismăneanu (foto). Propagarea falsului în sistemul educaţional este un act de o gravitate fără precedent. În numele zecilor de mii de morţi ai noştri căzuţi pentru România vă cerem, în al 12-lea ceas, să nu giraţi această prelucrare deformatoare a Istoriei reale a României”.
ISTORIE. Protestul opozanţilor fostului regim vine pe fondul pretenţiilor “Comisiei Tismăneanu” ca acest raport să devină o istorie oficială a României pentru perioada 1944-1989. Asemenea “istorii” au făcut şi comuniştii în urmă cu 60 de ani, când sub semnătura lui Mihail Roller, şi cu girul lui Leonte Răutu – tovarăşii de luptă şi idei ai lui Tismăneanu-tatăl – “regimul burghez” fusese declarat “criminal”. Gheorghiu-Dej, cât era el de muncitor cu patru clase primare, n-a mers până acolo încât să pună stema ţării peste falsurile lui Roller. Şi de amintit că însuşi Roller a sfârşit prin a se sinucide în 1958, când istoria sa deja nu mai era de actualitate! >>detalii in acest documentar CIVIC MEDIA >>>

___________________________

In imagine, Gogu Radulescu , ideologul post-trotkismului care stapaneste azi Romania

_____________________

Luchian Deaconu: „Cine distruge viitorul României??“

“La politique est un mécanisme qui sert à empêcher les gens de prendre part à ce qui les concerne directement.” Paul Valéry (1871-1945), poet si autor francez
In urmà cu 18 ani, românii au avut sansa unui nou început. Reusiserà sà scape din chingile regimului totalitar adus de tancurile sovietice si erau hotàrâti sà construiascà o tarà a democratiei si prosperitàtii. Aveau conditiile, forta, capacitatea, pregàtirea si determinarea sà porneascà pe un drum nou. Tara nu mai avea datorii.Ce asteptau ? Un program de dezvoltare economicà.
Cine trebuia sà stabileascà, sà aprobe si sà asigure realizarea programului ?
Presedintele, parlamentul si guvernul, alese în mod democratic, prin votul majoritàtii electoratului.
Românii si-au fàcut datoria . Au votat, nu o datà, de mai multe ori. >>>>>

_____________________

TEME ASCUNSE CU GRIJA – Theodor Codreanu: „Agonia Bucovinei“

Cum numele lui Ion Beldeanu ca poet şi prozator nu mai are nevoie de nici o recomandare, voi preciza că scriitorul este deopotrivă şi un publicist remarcabil, cea mai importantă operă a sa din această postură find seria de trei volume închinate Bucovinei. Cel din urmă a apărut anul acesta la Editura Muşatinii din Suceava, sub titlul Bucovina care ne doare. De precizat că nu pe toţi românii îi “dor Bucovina”, fiindcă durerea de Bucovina ni se trage de la Eminescu. Şi cum nici de Eminescu nu ne prea ne “doare” astăzi, de ce ne-ar durea durerile lui? Ne-au vindecat comuniştii de asemenea dureri, iar politicienii noştri postdecembrişti le-au preluat moştenirea încântaţi că au mai puţine dureri pe cap, mulţumindu-le cu asupra de măsură, ba sporind-o cu tratate internaţionale în regulă. Cum nici comuniştii nu merseseră până la cedări cu acte în regulă, liderii “anticomunişti” doar cu vorba s-au gândit că nu pot intra în Europa dacă nu vând vecinilor teritoriile lor istorice, ţinute cu mari jertfe de înaintaşi, de la Ştefan cel Mare până la tragicul mareşal Ion Antonescu, declarat odios şi “fascist” din atare pricină. >>>>>>>

_____________________

ARTISTI CONTEMPORANI – Mugur Kreiss sau o artă a colajului

Dincolo de realitate
Zeite, icari, zane… In general personaje imaginare, intr-o realitate pe care ti-o poti construi singur si unde totul este permis. Aripi, imbracaminte extravaganta, texturi si culori alaturate in puzzle-uri irepetabile. De ce? Pentru ca este vorba despre colaj. Bucatele de fotografii de pe pagini lucioase de reviste isi gasesc un nou rost, rupte din contextul lor: acela de a forma altceva. Faianta, sticla, lemnul, tesaturile devin astfel piele, pene, rochii bogate, bijuterii…
Totul porneste de la o fotografie, de la un detaliu care impresioneaza in sine. In jurul acestui prim element se tese povestea. O figura expresiva, artistic surprinsa, poate deveni o Zeita incasa a Lunii, o Printesa exuberanta, un Icar neinfrant inca, o Batrana inteleapta…
Imaginatia ii adauga aripi, culori si elemente care te trec dincolo de realitate. Titlul lucrarii nici nu este important, de fapt; ceea ce vezi te conduce in propriul “dincolo”, in propria realitate paralela. Zeita incasa se poate transforma pe data intr-o fata nefericita pentru ca nu poate zbura cu aripile-i prea mici, exuberanta Printesei se transforma intr-un rasfat baroc greu de suportat, Icarul devine un inger razbunator, iar Batrana pare de-a dreptul zeflemitoare…
Inspiratia vine si pleaca – de altfel, ca in orice forma de creatie artistica. Influentele se schimba si ele – de la Klimt la mozaicurile lui Gaudi – in functie de starea de moment si de ultimele lucruri vazute, traite, simtite. Ce ramane munca imensa facuta cu mare rabdare, al carei loc este luat imediat de oboseala placuta a finalului. Cea mai mare bucurie? Personajele de dincolo de realitate care se supun starii pe care o ai atunci cand le privesti. O realitate asemanatoare cu viata. Cu bune si cu rele. >>>

_____________________

Corneliu Florea: „Criza de constiinta la unii intelectuali romani “

MOTTO:
“Mulţi famam, conscientiam pauci verentur”. (Plinius Iunior, Epistulae)
(Mulţi au în vedere faima lor, prea puţin conştiinţa lor.)

CRIZA DE CONŞTIINŢĂ LA UNII INTELECTUALI ROMANI
De la un timp, tot mai des se aud opinii şi comentarii despre intelectualitatea lumii care a intrat într-o mare criză de idei, de exprimare şi atitudine, de conştiinţă intelectuală necesară timpurilor pe care societatea le traversează. Pe deoparte se observă o stagnare în educaţia şi ideologia pozitivă ce ar trebui să lanseze ideile perceperii reale ale societăţii actuale şi soluţiile îmbunătăţiri ei, pe de altă parte se observă o stare de lâncezeală intelectuală prin acceptarea sloganurilor politice, a egalităţii acolo unde încă societatea nu a reuşit să egalizeze cu adevărat stările de fapt, a rămânerii fără reacţie, fără atitudine în faţa unor idei greşite pe care vor să le impună tot felul de grupuri şi minorităţi ce pretind drepturi şi avantaje superioare majorităţii tradiţionale şi productive. Drepturile unor grupuri şi minorităţi devin povara materială şi morală pentru majoritate în timp ce intelectualitatea se leagănă în hamacul vechi şi zdrenţuit al democraţiei, democraţie care, în zilele noastre, cel mai bine a fost definită de Petre Ţuţea: “Democraţia obligă, prin însăşi ordinea ei ideologică, idiotul să stea alături de geniu şi să-i poată zice: Ce mai faci frate?” (Petre Ţuţea “între Dumnezeu şi Neamul meu”, ediţia 1992, pag. 299 ) Această definiţie a exemplificat-o în acelaşi volum cu: “Asta e ca şi cum Kant ar fi egal cu Iliescu”. (pag. 80) >>>>>>>>

_____________________

Dimitrie Grama(Danemarca): „Lovitura de măciucă“

Am mai publicat deja crezul meu si acum il repet: “ROMANIEI AI VOR MAI TREBUI 75-100 DE ANI PINA CIND VA AJUNGE LA ECHILIBRU, LA DECENTA” .Si asta nu pentru ca romanii s-ar deosebi in rau fata de alte popoare, ci tocmai pentru ca si romanii sunt la fel ca toti ceilalti paminteni.
Deci, nu va lasati pacaliti, oameni buni, nu va lasati pacaliti de promisiunile facute de presedinti, senatori si primari, nu va lasati pacaliti de oamenii de cultura, de istorici, poeti si filozofi, nu va lasati pacaliti nici de cei cu “sufletele curate” care propavaduiesc iubirea eterna si neconditionata si nu va lasati pacaliti de papa de la Roma, mitropolitii Bizantului sau vecinul de peste drum.
Prin aceste rinduri, eu nu incerc decit sa va pregatesc pentru suportarea a inca unui secol de dezamagiri si umilinte, incerc doar sa va calesc (daca se mai poate), spiritul pipernicit, care cum inalta capul inspre demnitate, este lovit puternic cu maciuca in ceafa. >>>>>

N.N.Tomoniu: „Lumea pierdută a domnului Leşe“

„ – Eu v-aş da palma asta de pământ dacă mi-oţi da ce aveţi mai sfânt pe lume: copiii, o zîs diavolul! N-o avut ce face şi i-o dat copiii. Diavolul i-o luat şi i-o dus în împărăţia lui. Dumnezeu s-o supărat când o auzât!

Ca să priveşti lumea de astăzi, nu mai trebuie să pleci niciunde, stai cuminte acasă şi dă ea buluc peste tine! Ţi se bagă în suflet prin mijloace diavoleşti, făcute parcă anume ca să-ţi deranjeze liniştea toţi neisprăviţii! Prin radio, televiziune, jurnale, telefon, SMS-uri, e-mailuri şi alte drăcovenii inventate de om, ţi se bagă în casă toţi jurnaliştii cu un tupeu nemaivăzut! Fără să bată la uşă, fără să se şteargă pe picioare, fără să se şteargă la gură!
Îţi intră în casă bunăoară, prin cutia televizorului, cu mutra lui „care cere pumni”, vorba lui Becali, jurnalistul Ursu. Ca să-ţi spună ce misiune mare are el pe pământul ăsta şi cum eşti tu de dobitoc de nu înţelegi că nici măcar Iisus nu s-a sacrificat cum se sacrifică el ca să afle „lucruri ascunse” despre politicieni! Pentru că, explică el mândru, asta e misiunea jurnalistului: să nu lase politicienii să facă „greşeli”! Care „greşeli”, nu sunt catalogate ca atare de către Dumnezeul cel Atotputernic, ci de măria sa jurnalistul şi stăpânul lui „aferent”!>>>>>

_____________________

Aurelia Satcău (Australia): „Românul diasporic între ‘nativ’ şi ‘adaptativ’“

Românii din lumea nouă (Gabriel Stănescu, 2003) ne postează în faţa unei iminente chestiuni: ne aflăm în ochiul ciclonic al disputei fratricide între ‘naţionalism’ şi ‘internaţionalism’, neputincioşi şi incapabili, în final, de a mai şti cine suntem în această conflagraţie din ce în ce mai puţin tacită dar vertiginoasă a culturilor la graniţa cu ‘meta-cultura’, a oamenilor în raport cu ‘lumea’, a Sinelui în raport cu colectivitatea umană. Nu că aceasta ar fi o problemă nouă, dar intensitatea cu care ne presează la a opta fie pentru una, fie pentru cealaltă, pare într-adevăr fără precedent în istoria mai veche sau mai nouă a omenirii.
Pasiunea pentru tradiţii, genealogii şi identităţi culturale delimitate din amalgamul de melting-pot al globalismului, trece acum drept incriminatul eurocentrism, în timp ce interesul pentru universalism şi unitate a fiinţei umane în ciuda diversităţii culturale, pentru ‘credinţă’ mai degrabă decât pentru instituţionalizata ‘religie’, trece drept crimă de les-majestate pentru aceia ce ne vor incluşi într-un izolaţionism enclavic şi dispensator. >>>>

_____________________

CALUGARII ROMANI REACTIONEAZA ! Existăm! Şi avem sfinţii noştri!

GÎNDURI DESPRE SFINŢII ROMÂNI
Mă bucur şi mai mult cand vad că multi se gîndesc la „sfinţii români”!, la Cuvioasa Mavra din Peon. Când eram la Durău şi făceam călugăria cu uşile închise şi pe întuneric, am călugărit o maică şi i-am dat numele „Mavra”. E un capitol de care ne -am ocupat, în limita timpului disponibil şi a materialului informativ. Sunt chiar obsedat şi ,dacă o să am vreodată timp liber, vreau şi eu să reiau această problemă, a „sfinţilor români”. Sinaxarele şi calendarele noastre sunt pline de sfinţi străini, ca şi cum noi n-am avea; ca şi cum noi am fi fost creştinaţi după secole de păgânism; ca şi cum noi am fi făcut mai puţin decât au făcut alţii pentru răspândirea creştinismului; ca şi când noi am fi suferit mai puţin şi tot mai puţini mucenici am fi dat, faţă de alte popoare. Oare aşa să fie? Nicidecum. Avem sfinţi mai mulţi decât au toţi la un loc. Cei ce ne am apărat „sărăcia şi nevoile şi neamul”, păşim la fiecare pas peste osemintele lor; ei au sfinţit cu sânge, cu sudoare şi cu lacrimi pământul pe care păşim azi, dar n-am avut timp să i trecem >>Arhim . Ştefan Guşă>>>

_____________________

Din America, Alexandru Nemoianu veştejeste „elita de mahala“

De mai bine de un secol tot soiul de “luminati” cauta sa acrediteze ideea ca singura posibilitate a Romanilor de a fi pentru totdeauna fericiti ar fi sa preia ,in intregime si fara rezerva,in forma si spirit,”valorile” apusene.Acest mesaj neghiob a fost si este purtat prin intelectualii mercenari,bugetofori si campioni ai amoralitatii,”elita de mahala”.Cei care au stat si stau,neclintiti in jurul celor care se constituie ca stapanire vremelnica.Oricine ar fi acea stapanire.Oricine.
Mai nou aceasta “elita de mahala” se da de ceasul mortii propovaduind necesitatea convertirii Romanilor la ideologia satanica a “globalizarii” si abandonarii cat mai grabnice a Traditiei Romanesti si a credintei Drept Maritoare.
Acesti amagitori si vanduti nu iau o clipa la socoteala imprejurarea ca o civilizatie nu se masoara in inzestrarea ei tehnica,un criteriu nespus de fragil si lesne schimbator,ci in respectul aratat valorilor vesnice si mai ales vietii.Masurata sub cumpana celor in urma amintite civilizatia romaneasca se gaseste intro categorie net superioara “apusului”. >>>>>Alexandru Nemoianu>>>>>

_____________________

TABLOU DE IPOTEZE ÎNCĂ NEVERIFICATE – “ROMÂNI CELEBRI.. DAR NECUNOSCUŢI ÎNCĂ”

Putem observa cu stupoare cum chiar unii români afirmă despre locuitorii acestei ţări că ar fi doar nişte „barbari” încă de pe vremea dacilor, care n‑ar fi ştiut nici măcar să scrie (cum prezintă în unele articole „Academia Caţavencu”) şi că românii sunt şi acum „codaşii Europei”! Astfel de afirmaţii pot fi semne de incultură crasă sau, de cele mai multe ori, de rea‑voinţă, ce apare ca un rezultat al oportunismului unor ziarişti care nu urmăresc altceva decât banii care vin din Vest sau de la Est. Şi pentru că autorii celui mai popular dicţionar occidental ‑ Larousse ‑ nu vorbesc deloc de români ca naţiune importantă pentru dezvoltarea civilizaţiei umane, vom prezenta o serie de inventatori de marcă originari din România, sau personalităţi mondiale de primă mărime care aparţin acestui neam, dar care din păcate nu sunt cunoscuţi, deoarece se pare că mass‑media românească este mult mai preocupată de cazuri stupide care nu au nici o valoare umană şi naţională.
* Rachetele expediate de la Cape Kennedy şi aripile „Delta” au fost inventate la Sibiu încă din 1555! Onest, Robert Charroux a semnalat acest eveniment, cu toate amănuntele necesare şi cu o firească uimire că „istoria oficială” a „reuşit” să‑l neglijeze… Racheta spaţială cu trei etaje de carburant solid („model Cape Kennedy“) a fost inventată în 1529 şi trimisă în spaţiu cu succes în 1555, în prezenţa a mii de spectatori. Performer: Conrad Haas, şeful Depozitului de Artilerie de la Sibiu (1550‑1570). Această informaţie şi >>>>>continuarea aici>>>>>

_____________________

ARHEOLOGII IN TRADITIE – Cristian Neagu: „Recursul Mioriţei“

1. DIN FRĂMÂNTĂRI, NĂSCUTU-S-A IMBOLDUL
Adolescent fiind, sorbeam cu nesaţ -la orele de limba şi literatura română- explicaţiile dascălilor, cu privire la ceea ce reprezintă Mioriţa în literatura contemporană, şi anume, forţa lirică a geniului popular anonim, exemplu de atitudine în faţa morţii, tradiţionalismul pastoral, având o foarte clară referire la zona teritoriala în care se identifică viitorul stat român, după numele subiecţilor amintiţi în poem, (vrâncean, ungurean, muntean) şi se încheia de regulă cu: iubitor de meleag, dragostea faţă de natura şi de oile sale (?) evidenţiindu-se (cu excepţia naşterii, oare de ce?) componentele arhaice ale folclorului: nunta, moartea, bocetul.
Totuşi, derulând epicul mioritic, sesizam –nemulţumit de ceea ce devenea până la urmă esenţa răspunsului corect pentru nota zece,- neconcordanţe majore în logica faptelor, atribuite (curios) unui geniu popular, fie el şi anonim. Întrebând în jurul meu, arătând pe text, şi demonstrând „rupturile” de logică, mi se dădea dreptate, şi uneori, explicaţii fără conţinut, în care era invocată lumea basmului. >>>>

Categories: noutati . Tags: opinii . Author: ARP . Comments: No Comments Edit this entry

CONTRA-CULTURA – Al. Florin Ţene: „Lumea bună“

Problema sintagmei lumea bună a fost prezentă de-alungul istoriei,fiind abordată de societate în diferite moduri de înţelegere,în funcţie de evoluţia societăţiii omeneşti.In antichitate şi evul mediu lumea bună era înţeleasă ca inegalitate socială între oameni şi ca expresie a voinţei divine.
Astăzi,felul de înţelegere a acestei expresii impune câteva constatări preliminare.Reţine în primul rând atenţia faptul că termenul acesta se referă la elemente ale realităţii social politice şi culturale extreme de diverse,în funcţie de etapele diferite ale istoriei ideilor.
In present în această sintacmă descoperim mai multe sensuri de înţelegere:elită,notorietate,personalitate,vedetă şi vedetism,etc.Prin termenul de elită sunt desemnaţi marile figuri ale istoriei,eroii,conducătorii politici,slujitorii de rang înalt ai structurilor social-politice ale societăţii,liderii unor organizaţii care acţionează în societate,alte grupuri social-profesionale care se afirmă că ar avea un rol social deosebit,trăsături de excepţie care le caracterizează şi le disting de masa membrilor societăţii sau de alte grupuri şi comunităţi umane. >>>

_____________________

“Monopolul scrierii istoriei” nu a putut fi spart: COMISIA OGORANU n-a avut nici o trecere în comparaţie cu “Comisia Tismeneanul”

Comisia Ogoranu: Comunism şi Anti-comunism la români

Din iniţiativa mai multor persoane şi asociaţii culturale, care speră şi încearcă să fie reprezentative pentru un segment cât mai semnificativ din societatea românească, se constituie
Comisia Comunism şi Anti-Comunism la români, pentru cercetarea faptelor, evenimentelor şi stărilor pe care le-a generat în România şi printre români comunismul. Gestul nostru se justifică în primul rând prin neîncrederea pe care ne-o stârneşte comisia înfiinţată din iniţiativa preşedintelui României, dl Traian Băsescu, pentru cercetarea „crimelor regimului comunist” în România. Avem serioase motive să considerăm că persoana dlui Vladimir Tismăneanu este total nepotrivită să capete răspunderile morale multiple care îi revin, din principiu, celui care va fi în fruntea unei asemenea comisii. Declaraţiile domniei sale cu privire la activitatea acestei comisii, obiectivele pe care şi le-a propus, precum şi modul preconizat de abordare a acestora, ne determină să fim convinşi că dl Tismăneanu nu a înţeles în ce măsură şi în ce fel cercetarea trecutului nostru comunist ar putea şi trebuie să contribuie la reaşezarea societăţii româneşti.
Principala noastră obiecţie vizează perioada care va fi supusă cercetării: noiembrie 1945 – decembrie 1989. Este insuficientă pentru a face inventarul total al crimelor comuniste, al prejudiciilor aduse intereselor naţionale româneşti cele mai legitime, mai fireşti. De asemenea, credem că o cercetare a>>>>

_____________________

Ionut Tene :”Clujul este un butoi sub presiune civica”

Clujul este un butoi sub presiune civică, gata să explodeze. Manifestările din 15 martie de anul acesta au dovedit că tensiunile inter-etnice acumulate în ultimii ani şi puse sub preşul convieţuirii multiculturale de către autorităţile locale, judeţene şi naţionale, nu şi-au găsit, încă, rezolvarea. Încercarea autorităţilor clujene de a şterge tăios cu buretele 12 ani de naţionalism funariot, fără nici o compensaţie, pentru majoritatea românească din urbea de pe Someş, a dus la incidentele din 15 martie 2008. A evita manifestările româneşti din oraş, alături de lăsarea în degradare a monumentele naţionale şi dispariţia plăcilor comemorative de pe clădirile renovate, ce amintesc trecutul cultural românesc, nu a fost cea mai bună soluţie aleasă de autorităţi în implementarea unui model multietnic, uniformizator şi standardizat pentru municipiul Cluj-Napoca. Atacurile virulente ale unor radicali maghiari în vederea dez membrării UBB au iritat la culme tineretul clujean. >>>>>

_____________________

NOTE DESPRE UN EPISOD PREA PUTIN COMENTAT – Prof. dr. Viorel Roman: ” Românii impotriva holocaustului “

Ion Antonescu si evreii ardeleni n-au aceptat Diktatul de la Viena (1940-1944). Antonescu l-a instiintat personal pe Adolf Hitler de refuz, iar evreii ajunsi de facto sub maghiari se considerau de iure cetateni al statului român. Pe aceasta baza s-a creat o alianta, care a dus la salvarea a zeci de mii de evreii, dar n-a ramas secreta intr-o Europa sub control german. Iata ce transmitea in acest sens de la Budapesta la Berlin ambasadorul dr. Edmund Veesenmayer la 11 iulie 1944: “Adjunctul ministrului de externe mi-a expus dificultatea guvernului maghiar legata de abordarea diferita de catre noi a chestiunii evreesti in Ungaria, România si Slovacia. In timp ce aici ce-rem o mîna forte impotriva evreilor, le permitem românilor si slovacilor sa-i trateze pe evei cu clementa. Din România transporturile cu evrei spre Palestina au devenit deja rutina. Ambasadele maghiare din Bucuresti si Bratislava comunica trecerea ilegala a granitei a unui numar consideral de evrei spre România si Slavacia, und ei sunt mai mult sau mai putin tolerati de autoritatii. La românii se merge atit de departe, încît>>>>> Viorel Roman (Universitatea Bremen, Germania)

_____________________

Totusi , contine asa-zisul “Acord de la Ravenna” si un protocol secret ?

Am scris un articol, ca rod al ingrijorarii, in fata semnelor care par sa confirme ca acel Acord de la Ravenna nu ar contine lucruri chiar bine mirositoare… (si nimeni de la Patriarhie nu iese in fata, sa nelumineze… – ci ne lasa prada unei inspaimantatoare neincrederi, in propriii nostri ierarhi … – si unor intrebari ucigatoare… ) : SEMNELE RELE SE INMULTESC SI SE DIVERSIFICA…
Poate, ca, totusi (ma gandesc eu…), pana la urma, O REACTIE TOT VA APAREA…SI NE VOM LAMURI!… Asta e Nadejdea mea, dar nu si neclintita Credinta, din pacate…

ADRIAN BOTEZ

_____________________

De ce nu poate fi garantata permanent neutralitatea Basarabiei? – un comentariu de Dan Dungaciu

Neutralitatea R. Moldova este rationalizarea unei stari de fapt, adica o tentativa de a explica / defini ulterior un fapt petrecut peste capacitatea de control a Chisinaul. Si cum ocupatia militara trebuia sa poarte un nume, i s-a dat numele de neutralitate. Spre deosebire de majoritatea statelor din fosta URSS, Chisinaul, infrant de Imperiu sau extensiile lui dupa destramarea acestuia, a ales neutralitatea ca nume pentru ocupatie si pentru a doua etapa a confruntarii cu Imperiu, dupa cea a infrangerii militare propriu-zise. Spunem a doua, pentru ca, dupa ce a pierdut intr-o confruntare militara inegala o parte a teritoriului sau, R. Moldova a decis ca singura cale de a o recapata este declararea / acceptarea unilaterala a neutralitatii. Si astazi Chisinau se afla tot in aceasta etapa, chiar daca, se pare, s-a ajuns la un apogeu in acest parcurs complet ineficace pana in prezent. Caci Moscova, abila, sugereaza ca „neutralitatea” perorata atata vreme de catre Chisinau, in pofida oricaror evidente, si-ar putea da astazi roadele. Cu o singura conditie: ca aceasta sa fie garantata permanent si international. (Aproximativ ceea ce ceruse prin 2004, fara nici un succes si in alt context geopolitic, presedintele Voronin.)
Unii ar putea exclama: am ajuns astfel, in sfarsit, la momentul zero. Adica exact acela de la care au inceput state neutre precum cele trei pomenite mai sus sa-si asume statutul de tara neutra, adica o neutralitate negociata si convenita intre marile puteri, SUA si URSS, la acel moment. Astazi, R. Moldova s-ar afla in situatia similara.
Dar acest mod de a privi chestiune este un sofism, caci de data asta situatia este diferita>>intreg articolul aici >>

_____________________

O descoperire senzaţională – filmul „Odessa în flăcări“

Cinematografia romaneasca a primit un dar nesperat. De curand, presa italiana a scris despre un fapt cu totul inedit, anume descoperirea intamplatoare in arhivele studiourilor Cinecita din Roma a peliculei filmului “Odessa in flacari”, considerat definitiv pierdut. “Odessa in flacari”, realizat in anul 1942, intr-o coproductie romano-italiana este consemnat in istoria cinematografiei europene si nu numai, o capodopera a genului. Despre el au ramas doar cronici, unele consemnari, fotografii si afise. Avand ca subiect drama refugiatilor din Basarabia, in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, ca si a ororilor comise de trupele NKVD-ului, predecesoarea KGB-ului, filmul a fost interzis dupa ocuparea tarii de catre Uniunea Sovietica, iar protagonistii acestuia aruncati in inchisori. Depus in arhivele cinematografiei, la fondul peliculelor cenzurate, deci total oprite nu numai de a fi difuzate, dar nici vizionate intr-un cadru restrans, multi ani “Odessa in flacari” a figurat doar in registrul de evidenta al arhivelor, apoi a disparut din scripte. Dupa decembrie 1989, unii cercetatori in istoria filmului au cautat zadarnic sa dea de urma peliculei, investigatiile ducand la concluzia ca ea a fost confiscata “de consilierii sovietici” din perioada ocupatiei, dupa care a fost scoasa din evidente, de catre Directia presei si tipariturilor, fosta cenzura. S-a mai descoperit ca Securitatea a dat un ordin prin care s-a dispus distrugerea unor filme de razboi din perioada 1940-1944, considerate fasciste si “imperialiste”, dusmanoase “oranduirii socialiste”. Printre acestea figura si filmul “Escadrila alba”, “Noi” si >>Gh. Bratescu>>>

_____________________

REVENIRE LA O TEMĂ: „Încălzirea globală, descoperă o mare cacealma“ – Opinii de Ioan Mugioiu

Dlui. Petre Fluerasu , care sustine ideea din titlu : Peste 10 ani cu siguranta ca veti scrie deja altfel. Este absolut normal. Peste 20 de ani, tinind cont de virsta D-vstra , veti putea sa apreciati lucrurile la adevarata valoare.
1. Medicamentele care exista acum in Vest, sint o tragedie (peste 80 %) si le veti simti pe pielea d-vstra. Caci au invadat Romania.Sint numai afacerile Industriei Farmaceutice si Chimice. Omul nu are importanta in Vest, decit ca obiect, care consuma si astfel finanteaza o minoritate de afaceristi. Atentie, sint anticomunist ! Elvetia, Franta si tarile nordice sint singurele tari din Europa in care omul mai are valoare. Elvetia poate fi considerata tara “Socialista”. Ea are nivelul de trai cel mai ridicat din Europa. In aceste tari, Individul este subordonat Colectivului.
Alimentatia este in Vest calitativ catastrofala. Calitatea alimentatiei din Romania, pina la anul 1977, cind am parasit Romania, era mult superioara alimentatiei din Germania, Franta si Elvetia. Chiar salamul cu soia a lui Ceausescu era mult mai sanatos decit un salam vestic. Luati asta ca gluma daca doriti !
Invatamintul din Romania , pina in 1977, era calitativ mult superior invatamintului vestic din Germania, Franta, Elvetia si Italia . Ca inginer, absolvent al politechnicii din Bucuresti, nu am avut concurenta, decit in ingineria ruseasca. Posibilitatile de dezvoltare intelectuala >>>>>

_____________________

„LIMBA ROMÂNĂ“ – Aurel David: „O propunere“

Limba noastră cea română

Există în limba română unele substantive proprii, în special de localităţi, care prezintă anumite contradicţii, între forma de plural şi înţelesul de singular, flexiunea şi acordul lor făcându-se după formă. Lipsa concordanţei dintre formă şi înţeles a dus, în cazul respectivelor substantive, la apariţie unor construcţii cu acordul după înţeles, în care substantivul are articolul la plural şi predicat sau determinant adjectival la singular, se precizează în volumul I al Gramaticii limbii române, editată de Academie în 1963 (fiind o ediţie revăzută şi adăugită), lucrare coordonată de acad. Alexandru Graur, Mioara Avram şi Laura Vasiliu.
Se oferă şi oarece exemple: „Cutreierând tot Bucureştii…” (greşit, după a mea părere, textul folosit pentru exemplificare fiind din anul 1910!). Normal, substantivul Bucureşti, nearticulat, are forma articulată , corectă, Bucureştiul. Sau, folosin alte exemple: Iaşi – Iaşiul, Galaţi – Galaţiul, Călăraşi – Călăraşiul şi nu Iaşii, Galaţii, Călăraşii. A apărut, ca o confirmare a respectivelor forme, publicaţiile Iaşul literar, Informaţia Bucureştiului şi nu Iaşii literar(i) sau Informaţia Bucureştilor. >>>>>>

_____________________

▼ Despre carti noi sau carti ce puteau sa nu existe -in revista ” Floarea Darurilor”

O PROZA DE FILM RUSESC – postfata la vol. ” Dreptul la singuratate” de Angela Birsan

Postfata la vol. ” Vulturul Ilie ” de Bucur Chiriac

O postfata la volumul ” Neamul intemeietor al lui Basaraba ” de N. N. Tomoniu

Carti primite in dar : ” Dolor ” de Angela Nache- Mamier

Laudatio

CARTI CE PUTEAU SA NU EXISTE – Ideologul ” Neamului Metafizic “- postfata la vol. ” Ruguri. Romania sub asediu ” de Adrian Botez

CARTI CE PUTEAU SA NU EXISTE – “Stalpii casei ” , prefata la vol. “Un print popular – Protopopul Col.KuK Pavel Boldea “

CARTI CE PUTEAU SA NU EXISTE – O CARTE „DE AFIRMAŢIE“ ŞI „DE MODEL“, prefata la vol. “Patriarhul Ardelean “

Adriana Vidroiu Stanca si opera ei

Carti primite in dar : ” Lacrimi de diamant ” de N.N. Negulescu

Un alt ” gradinar bun ”

“Ca mierea, ca fierea-cuvantul “

O carte despre un voievodat

CĂRŢI CE PUTEAU SĂ NU EXISTE – Postfaţă la vol. „Călătorie în Regatul Cuvintelor Cameleon” de Loredana A. Stirbu

_____________________

UNTRASCURTE -o rubrica de scriitorul Nicolae Rotaru: „Sterilul“

Au trăit în tihnă şi bună înţelegere până la vârsta nepoţilor. Au avut doi copii care, amândoi, au câte doi copii.
Recent, s-au luat la harţă din te miri ce, dar le-a trecut. S-au împăcat. El, însă a rămas în spital, dacă tot l-a forţat soţia (o lovitură cu făcăleţul în ochi!) să se interneze. A făcut mai multe analize. Inclusiv pe cele ruşinoase căci – vârsta, stresul sau cine ştie ce cauze – nu mai e “în stare a fi capabil de a fi apt”, cum spune. Doctorii sunt cooperanţi, dar sinceri. Nu e totul pierdut, însă e timpul retragerilor discrete. Andropauza e o stare normală ca şi potenţa.
“Probabil că s-a instalat puţin mai devreme datorită excesului din tinereţe ştiindu-vă steril şi că nu prezentaţi pericol pentru… pensie alimentară, în vremea decreţeilor!” glumeşte medicul.
“Cum steril?” se miră pacientul.
“Adică nu puteţi plăsmui copii!”
“De când?”
“Dintotdeauna…”
Acest dialog a fost reprodus de cel aflat în detenţie, abia la vreo zece ani după ce şi-a ucis soţia cu care… avea doi copii şi peste un sfert de veac de căsnicie.
NICOLAE ROTARU

_____________________

MARI VALORI UITATE – Violeta Ionescu: „Rădăcini de peste o sută de ani“

Cum a salvat Anghel Saligny podul de la Cernavodă
Privim îngroziţi şi neputincioşi cum ni se prăbuşesc podurile sub puhoaiele revărsate şi ne tot întrebăm cum şi de ce ni se întâmplă tocmai nouă una ca asta. Dăm vina pe urgia naturii, pe constructori, pe instituţii, găsim vinovaţi. Poate că ar trebui să privim cum au rezolvat înaintaşii noştri problema aceasta, că doar calamităţi naturale sunt de când lumea!
După inaugurarea podului de la Cernavodă (14 sept.1895), inginerul Anghel Saligny continua să vină des în zonă, pentru a-şi inspecta opera. Cdor. Nicolae Ionescu-Johnson, care pe atunci era căpitan al portului Cernavodă, povesteşte în “Însemnările unui marinar” (carte-document despre Galaţii anilor 1900, publicată în 1958 şi care ar merita reeditată!) că l-a întâlnit de multe ori şi chiar l-a însoţit cu barca pe sub pod, întrebându-se ce caută bătrânul savant, care este motivul neliniştii lui.
“Când priveam cu teamă cum se umflă nivelul apelor şi aşteptam sorocul fatal al revărsărilor, a sosit la Cernavodă inginerul Anghel Saligny, îngrjorat şi el de apropiata >>>>>