ANALIZE ŞI FAPTE nr. 46

an II, nr. 4 (46), 2007

 

 

ACUM , „DACII AU COMORI” ; DAR IERI NU AVEAU ?
Un comunicat al „Muzeului National de Istorie”al Romaniei ne incunostiinteaza ca s-a deschis o expozitie unde sunt expuse cele patru „bratari dacice”despre care s-a facut atata caz in perioada recenta(obiect de furt organizat si apoi de „actiune eroica” de recuperare”).Un fragment din acest text ne conduce in domeniul halucinatiei colective: ” Cele patru brăţări, descoperite fortuit prin acţiuni de braconaj arheologic – împreună cu alte piese similare – în zona cetăţilor dacice din Munţii Orăştie (monumente clasate în lista patrimoniului mondial UNESCO) şi scoase ilegal din ţară, cel mai probabil în cursul anului 2002, au fost recuperate în urma unor îndelungate demersuri legale, în baza prevederilor convenţiei UNIDROIT.”
Iata,de fapt,fondul problemei.Pana astazi ,oricine a vrut – caci a putut,de vreme ce Legea Patrimoniului a fost abrogata inca din 1990 ,in conditii care vor trebui analizate si pedepsite- a sustras prin ” braconaj ” orice obiect de valoare din „patrimoniul dacic”.Dar in acest interval lung,atat de lung cat a fost nevoie ca sa se fure cat mai mult,Statul Roman unde era ? Unde erau Parlamentul , Ministerul culturii,asa-zisa Societate Civila ( de fapt un grup parazitar care traieste din bugete private si etatice si face presiuni la comanda) ,”intelectualitatea democrata „(denumita astfel intocmai ca si in anii 50 din veacul trecut – dar ,iata,prezent inca,prin formularile deformate) ? Acestia ce au facut pentru a se inlatura primejdia de a ramane nu doar fara memorie (caci pesemne aceasta se doreste)ci si fara averi ? Nimic,neantul inexprimabil . Iar astazi,evident,Statul iresponsabil retrocedeaza castele cui vine la el sa le ceara aratand un petec mazgalit,de hartie.

ARTUR SILVESTRI
_________________________________________________________________________

LEPRA DISTRUGERII ORGANIZATE SE INTINDE PESTE TOT

PIATRA-NEAMT -UN ORAS STAPANIT DE NEO-FEUDALI

Primim de la Piatra -Neamt un apel disperat din partea unor cetateni revoltati de proiectele megalomanice ale Primarului feudal care va afecta tot Centrul Istoric al orasului care este pretul unor constructii ridicate in folosul noii oligarhii.Oamenii privesc inspaimantati cum totul se strica iar maniera sfidatoare ,dar cu efect organizat perfect,in care actioneaza stapanirea locala ii inmarmureste . Caci „in provincie” mecanismele „bunului-plac”institutionalizat sunt incomparabil mai puternice si mai trufase decat in Bucuresti.Ei cer ajutorul celor ce au acelasi fel de ingrijorari si cheama la solidaritate.Cititi aici despre grozaviile imaginate de un alt mogul al invartelilor banoase si ganditi-va ca „unirea face puterea”:

Intreaga situatie – in noul numar al revistei BOABE DE GRAU din aceasta saptamana :
BOABE DE GRAU – REVISTA PATRIMONIULUI IN PERICOL !
.Rand pe rand sunt examinate si documentate nenumarate situatii de distrugere a traditiei , memoriei si mediului pe care Romania le suporta azi sub asaltul unei invazii de „neam-prostenie ” aproape halucinanta . Mai multe,cu detalii scandaloase,la adresa :
http://boabedegrau.wordpress.com
___________________________________________________________________________________

INTELEGEREA LEGATURII DINTRE „OM „SI „LOC”(insemnari „italiene”)

Dar cred ca rostul drumului a fost sa imi intareasca intelegerea legaturii dintre om si ” oc ” si sa imi arate puterea , in sine ” a ” locurilor „.Asta in conditiile in care superbul mozaic al diversitatii pe care il numim , mai degraba impropriu , ” Italia ” , se lupta cu disperare cu ” comisarii ” raului azi numit ” Europa unita ” .” Unita ” sub semnul celui mai impersonal,mai fals, mai inselator ” principiu „, al ” binelui universal ” care este doar iluzie si deci amagire diavoleasca . In context am multumit lui Dumnezeu pentru ” locurile ” uitate din pamantul romanesc , locuri care ne – au dat , ne dau si ne vor da posibilitatea sa ne amintim , sa staruim si sa renastem asa cum din inceput am si fost .
ALEXANDRU NEMOIANU
Intreg eseul,splendid,in Revista EPOCA din aceasta saptamana:

http://revistaepoca.wordpress.com
Tot in EPOCA : consemnari,eseuri si opinii ale scriitorilor Nicolae Rotaru, Aurel David , Viorel Roman si un foarte curajos articol al lui Corneliu Florea : ” SOMN USOR ,DOMNULE PRESEDINTE ”
______________________________________________________________________________________


” NASC SI LA MOLDOVA OAMENI”
Primim de la Piatra-Neamt,acolo unde primarul ce patroneaza fotbalul local doreste sa construiasca un mall peste mormintele de langa Curtea Domneasca din centrul orasului, o scrisoare emotionanta ce ne arata ca astazi,la noi,”sufletul tainic” al natiei a ramas viu ,”lucreaza” perpetuu si defineste oameni de peste tot ,o majoritate impresionanta, ce va birui.

CU NADEJDE MARE DE LA O ROTITA MICA

Am invatat in acesti ani de dupa 1990, ca daca doresti cu adevarat sa faci ceva care sa fie bineplacut inaintea lui Dumnezeu, este suficient ca tu sa pui o picatura (atat cat poti tu), ca restul il face El. Numai sa faci. Sa nu stai pe loc, sau mai rau, sa nu dai inapoi.
Am facut atunci tot ce am putut pentru a impiedica distrugerile, stiind bine ca nu sunt perfecta si ca se puteau gasi n motive ca sa fiu data afara. Si chiar se incepuse ceva in acest sens.Dar nimic nu se intampla fara voia lui Dumnezeu ! In prezent am aceeasi disponibilitate de a-mi asuma orice risc (de a-mi pierde slujba, casa –locuinta de serviciu, chiar viata si stiu bine ce spun) pentru ca apararea mostenirii nationale este o forma de marturisire a credintei (si am mari datorii fata de Dumnezeu) si pentru ca simt asta in toata fiinta mea. Are Radu Gyr o poezie « Ma voi intoarce intr-o zi… ». Cred ca Sfintii nostri Marturisitori nu ne lasa sa ne batem joc de jertfa lor.

Exista un nucleu, dar nu stiu cum sa fac sa devina eficient. Sunt multi care simt ca mine, dar nu stiu cum sa actioneze efectiv si mai este si un fel de teama, de amorteala. Unii nu mai cred ca s-ar putea schimba ceva, ca lucrurile au luat-o pe o cale ireversibila.

As avea multe sa va impartasesc, dar acum trebuie sa-mi focalizez toata Fiinta pentru a-l asculta pe Parintele Iustin, care mi-a spus sa ma /ne pun/punem cu „TOATA PUTEREA DE-A CURMEZISUL” realizarii proiectului care afecteaza Curtea Domneasca a Sfantului Domn Stefan cel Mare, de aici, din Piatra Neamt. „Pentru morti”, mi-a mai spus. De cate ori i-am mai cerut sfatul in legatura cu diverse interventii pe monumente, imi spunea: „Lasa zidurile, salveaza sufletele.” Acum asta mi-a zis si nu pot sa nu fac legatura intre acestea si tot ce mi s-a intamplat dupa. Sunt convinsa ca este foarte important sa-l ascult/am.

Cred ca nu ne vor lasa in pace cei ce acum au Pacea pana nu ne vom face si noi datoria fata de acest NEAM.

Cu nadejde mare de la o rotita mica.
_______________________________________________________________________________

INTOARCEREA CARTURARULUI
Din Italia ,unde locuieste,ne scrie Grigore Arbore, eminentul istoric de arta si scriitor care si-a aflat afirmarea deplina in cercetarea stiintifica dupa 1988,cand s-a stabilit in Peninsula.Acolo a publicat mai multe volume de importanta deosebita si s-a exprimat ca un savant redutabil in materie de istoria artelor si a patrimoniului cultural.Cititorii din Romania se vor putea reintalni in curand cu eseistul pe teme de cultura ,odata cu aparitia unui nou volum,despre care vom scrie si noi ,curand,in revista on-line LUCEAFARUL ROMANESC.
______________________________

ROMANIA „MA OCUPA ”
Chiar daca lucrez si exist altundeva, Romania „ma ocupa „, cum spunea cineva, dar in alt sens. Pe mine „ma ocupa” in sensul ca mi-a ramas in fiinta si din cand in cand renavaleste cu energie peste ceea ce deja in ea este.

Am stima fata de ceea ce faceti. Aveti o alta perspectiva decat taberele contrapuse. In Romania este nevoie de diversificare a expresiilor umane, dar si mai multe este nevoie de acceptarea ascultarii reciproce ca regula a convietuirii civice. Din pacate generalizarea atitudinii si capacitatii de senina ascultare reciproca mai au de asteptat si nu este sigur ca pana ce ne vom stinge noi, persoane perisabile, se va ajunge la un rezultat satisfacator in aceasta privinta.


GRIGORE ARBORE ,Italia
____________________________________________________________________________________


„TOATE ACESTEA TREC PRIN ZONA ICOANELOR”

Nici o analiza din presa romana nu vorbeste despre amenintarile la adresa identitatii, individuale si colective, de dezmembrarea statelor europene si subminarea suveranitatii nationale,- in folosul unor supranationale care cauta sa controleze resursele energetice-, de slabirea legaturilor familiale si consecintele acesteia, de subminarea valorilor care dau stabilitate unei comunitati, in numele unui individualism desantat. Toate acestea trec prin zona icoanelor? Da. Asta explica mobilizarea unor insi atit de diferiti.
Trebuie mai multa fermitate si un nivel superior de abordare a discutiei, prin analiza consecintelor secularizarii active intr-o tara cu o societate destructurata de comunism si de capitalismul cleptocratic. Din acest unghi excrocii , adica o buna parte a noilor capitalisti, nu fac decit sa foloseasca politic si demagogic situatia.
Aceasta arma a icoanelor trebuie sa le fi smulsa din mâna.
DAN CULCER , director Asymetria,Paris
___________________________________________________________________________


O PROPUNERE CARE ONOREAZA PE AUTORUL EI
Scriitoarea Lucia Olaru Nenati ne-a trimis cu un timp in urma o propunere meritorie ,pe care ,daca vom afla solidaritate din partea posibililor autori,o vom putea traduce in fapta.Iat-o aici,ca document nu doar de istorie contemporana ci si ca un exemplu de atitudine morala.
__________________________________________

Poate stiti ca dl. acad. Constantin Ciopraga a implinit 90 de ani si i s-au organizat diferite sarbatoriri ale acestui eveniment remarcabil mai ales ca el este „verde” si activ ca intotdeauna. Una dintre acestea a fost organizata de catre Societatea „Plai mioritic” din Iasi ,condusa de prof. Ioana Irimia ,o foarte activa pastratoare si militanta pentru valorile fundamentale nationale, in linia pe care se manifesta si ARP. Solicitindu-mi sprijin si sugestii, m-am gindit ca ar fi foarte frumos si potrivit a se edita si pentru domnia sa o carte aniversara de dimensiunile si tipul celei dedicate doamnei Busulenga si doream sa va propun acest lucru si in acest fel (dar poate nu numai ) sa fiti participanti la aceasta sarbatorire, mai ales ca l-ati premiat printre primii cu premiul A.R.P.
LUCIA OLARU NENATI
_____________________________________________________________

„TEMA STRAROMANA”PASIONEAZA SCRIITORII ROMANI
In preajma Craciunului trecut,ARP a editat un nou volum de Artur Silvestri,pe care l-a daruit tuturor manastirilor din Romania ,unor biblioteci importante si unui mare numar de scriitori si carturari romani din toata lumea.Volumul a suscitat interes si a adus mai multe comentarii ce dezvolta tema,pe unele din acestea preluandu-le aici.
______________________________


EXISTA MULT ADEVAR IN URMELE LASATE DE STRAMOSII NOSTRI
Multumesc pentru „Bizant inainte de Bizant”. M-a bucurat sa citesc aceste rinduri ale autorului privind vechea noastra eruditie spirituala, bazate in parte pe cercetarile si scrierile Mitropolitului, vladica Nestor Vornicescu. A fost, pentru mine, o reafirmare a unor ginduri si sentimente pe care le-am avut intuitiv, nefiind un erudit. Intuitie bazata insa pe alte
cunostiinte de cultura europeana si universala, intuitie bazata pe libertatea „cotidianului mistic”, care nu este intimidat de diversele atitudini „la moda”, atitudini ridicate la rang de adevar.
Sunt convins ca exista inca mult adevar de descoperit in urmele lasate de stramosii nostri, atit la Sud, cit si la Nord de Dunare, atit la Est, cit si la Vest de Carpati.

DIMITRIE GRAMA , Danemarca
_______________________________________

„SURPRIZA MARE ” !

Surpriza mare a fost lucrarea „BIZANŢ ÎNAINTE DE BIZANŢ”, multele informaţii despre mitropolitul Nestor Vornicescu şi opera acestuia.

Eu am terminat cursurile Facultăţii de Filologie din Cluj-Napoca. Vă daţi seama că am ceva habar despre Istoria literaturii române. Necăjeala este că în perimetrul acesteia nu am mai prea intrat decât foarte rar, ocazional.

Ceea ce aţi scos la iveală despre epoca străromână a literaturii noastre m-a dat gata. Este adevărat că la vârsta mea de peste 70 de ani nu intenţionez să intru în…străfunduri, dar sunt bucuros când pot să descopăr că „scormonitorii” nu abandonează investigarea începuturilor.

AUREL DAVID
______________________________________________

O TEHNICA A ARGUMENTARII “MAI LAICA”
M-am bucurat deja de primele doua capitole, mai ales ca dobrogean ce sunt. L-am cunoscut binisor pe Pr.Ioan Coman si am discutat subiectul, i-am pus intrebarea cea mai importanta: la acea vreme latina incepuse sa aiba variante locale, dialectale, care prevesteau deosebirile de mai tarziu dintre limbile romanice. Se vede oare – am intrebat, se vede in latina autorilor stra-romani vreo particularitate care va caracteriza mai tarziu numai limba romana, daco-romana, deosebind-o de celelalte surate? Venerabilul Ioan Coman s-a gandit cateva secunde si apoi mi-a prezentat cateva argumente pe loc descoperite. A adaugat ca va adanci subiectul. Nu stiu daca a mai apucat s-o faca. Dintre acele argumente am tinut minte unul singur: cuvintul romanesc spurcaciune provine dintr-un latinesc expurgatione, considerat in dictionare neatestat. Lipseste si din celelalte limbi romanice. In realitate, cuvintul expurgatione este atestat, dar nu la autori latini clasici, ci la un autor straroman, din sec.6. Am uitat numele autorului, din pacate.Ma bucur ca se reia pledoaria lui Nestor Vornicescu, la care Ioan Coman tinea mult, ii fusese doctorand. In plus, autorul vine cu o tehnica a argumentarii mai „laica”, mai agresiva, mai potrivita cu imprejurarile. M-a convins sa ma uit mai atent la cartile pe care mi le-a trimis N.V., iar eu am tot amanat sa le citesc.
ION COJA
__________________________________________________________

Inca o carte care nu-i va lasa sa doarma linistiti pe Tismanenii de pretutindeni.
IONUT TENE
____________________________________________

O PROPUNERE COLOSALA ,CARE VA TREBUI STUDIATA ATENT:

UNIVERSITATEA ROMANEASCA ON-LINE !

Ma intreb daca nu ar trebui creata si o universitatea romaneasca online. Care sa racordeze valorile traditionale la modalitatile moderne prin care pot fi exprimate aceste valori. Sigur, ma refer la o universitate cu Annals, care sa prezinte variantele articolelor in romana si in engleza.
TITUS FILIPAS

_____________________________________________
SI UN FRUMOS ESEU AL DLUI TITUS FILIPAS,UNUL DINTRE CEI MAI INGENIOSI CARTURARI ROMANI CONTEMPORANI :
___________________________

PARADIGMA DE AZI

Paradigma de azi nu este „Munca” generică. Paradigma este „adăugarea de valoare” printr- o activitate. Caut în textul proiectului din 12 octombrie 2006 al „LEGII ÎNVĂŢĂMÂNTULUI SUPERIOR” o definiţie a cuvântului „Valoare”. De ce caut? Pentru că în textul legii se foloseşte frecvent cuvântul „valori”. „Indicatorii” abundă în această lege nouă, dar Indicatorul, în acest context, se defineşte numai pe baza conceptului de „Valoare”. Autorii proiectului de lege depăşesc cu mult limitele acceptate ale principiului parcimoniei: termenul „Valoare” nu este definit nicăieri în cadrul proiectului de Lege a învăţământului superior. Era absolut necesară, cred, o definiţie exactă a „Valorii”, pentru că altminteri „valorile” sunt ambigue. Era absolut necesară şi operaţiunea de clarificare semantică numită pe englezeşte ‘disambiguation’. Caut în textul legii şi definiţia termenului „Calitate”. Nu există asemenea definiţie, deşi în text e folosit frecvent cuvântul „calitate”. Constat că noul proiect, din 12 octombrie 2006, al „LEGII ÎNVĂŢĂMÂNTULUI SUPERIOR”, nu oferă definiţia cuvântului „Valoare”, dupa cum nu oferă nici definiţia cuvântului „Calitate”. Cele două definiţii aparţin cunoaşterii prudenţiale. Legea învăţămîntului din anul 1948 a eliminat în mod sistematic cunoaşterea prudenţială din educaţia românească. Nici această „LEGE A ÎNVĂŢĂMÂNTULUI SUPERIOR” nu se apropie de punctul de basculare pentru eliminarea consecinţelor reformei învăţământului din anul 1948. Astfel, ÎNVĂŢĂMÂNTUL SUPERIOR din România este ultimul bastion al reformei învăţământului din 1948.

 

TITUS FILIPAS

______________________________________________________________________________________

SCRISORI CATRE ARP ,

PRIMITE DE LA CARTURARII G.V.TELEOACA SI CECILIA POPESCU LATIS

 

Ne urati izbanda şi atunci izbanda sa fie, dar pentru a avea efecte in posteritate ea treabuie sa fie efectiva astazi. Trebuie să lăsăm si celor ce vin convingerea ca timpul lui Dumnezeu este Prezentul, adica ziua de astazi pentru ca in lupta cu Inselatorul fiecare să fie victorios pe segmentul sau de timp. Pe buna dreptate ne mai spuneţi ca adevarul nu cunoaste decat o singura randuiala, ceea ce nu se va putea infaptui decat prin unitatea credintei, dar ea nu se va realiza prin targuiala pe care si-o tot imagineaza domnul Viorel Roman ci respectand Legea, asa dupa cum am aratat in BRASOVUL – CAPITALA ECUMENICA si fiindca nu avem voie sa ne atigem de pomul cunostintei binelui si raului, asa dupa cum am aratat in PACATUL ADAMIC.

Prin binecuvantarea Lui sa avem puterea de a faptui binele in vazul lumii astfel incat alaturi de celelalte gesturi similare sa urnim miscarea de care are nevoie acum omenirea.

 

GEORGE LIVIU TELEOACA
_________________________

Imi face placere sa va amintesc ultima participare de care m-am bucurat, la „First International Convention of Experts and Intellectuals/ Holding @/ Madonna University, Elele, Caritas University, Amorji Enugu and Madonna University, Okija, November 12th – 19th 2006” (Nigeria). Excelenta Sa, Parintele Profesor Emmanuel Edeh, fondatorul celor trei Universitati, reprezinta un adevarat ambasador al tarii sale si faptul ca la Oxford ne-am cunoscut, la manifestarea la care am participat in luna iulie, a determinat o asemenea continuare a bunelor impresii reciproce. Acum astept cu emotie celebrarea Sfantului Eminescu si daca voi reusi sa concretizez in scris gandurile mele, vi le voi adresa, impartasindu-va starea de spirit incercata.
CECILIA POPESCU LATIS


_______________________________________________________________________________________

ROMANII IN SPANIA

Asociatia Union Hispana Rumana si Asociatia Decebalus a organizat joi, 18 ianuarie, o noua conferinta pe tema Romaniei si a romanilor din Spania ; conferinta s-a desfasurat sub titlul „Integrarea Romaniei in UE, probleme ale societatii romanesti din Spania-Coslada”. Conferinta a fost sustinuta de presedintele Asociatiei Decebalus, Marius Ichim, la Centro Civico „El Cerro” din Coslada.
__________________________________________________________________

IN REVISTELE EDITATE DE ARP-ASOCIATIA ROMANA PENTRU PATRIMONIU

PUNCTE DE VEDERE INCENDIARE , NOI, „ERETICE „,PE CARE NU LE PUTETI CITI DECAT IN PUBLICATIILE NOASTRE . IATA CATEVA :

DOCUMENTELE IGNORATE INCEP SA APARA SI SA FACA LUMINA ! A CONSTRUIT CAROL I CASTELUL PELES DIN ” AURUL DACILOR ” GASIT SI TOPIT?

Un articol exceptional de bine documentat, al eruditului istoric Gh.C.Nistoroiu , (urmand sugestiile cercetatorului Dumitru Manolache,evocate si de noi,in numarul anterior) ,incepe sa rastoarne miturile istoriografice si sochieaza prin concluziile lui care deschid interpretari noi .

Puteti citi intregul articol in revista ” NOUA ARHIVA ROMANEASCA ” ,nr.2
http://arhivaromaneasca.wordpress.com
Tot acolo -o ipoteza incendiara a marelui eminescolog NICOLAE GEORGESCU ,care sustine ca scrierile cunoscute ale lui Eminescu nu sunt intocmai cum le-a conceput poetul , o insemnare a lui DAN CULCER despre Anton Golopentia , un studiu solid al lui DAN BRUDASCU despre „Octavian Goga si Francmasoneria”, o „marturisire de credinta” privitoare la scrierea istoriei-apartinand acad.prof.dr. FLORIN CONSTANTINIU si ultimul articol scris de ZOE DUMITRESCU BUSULENGA ; de asemenea -multe documente inedite sau foarte putin cunoscute.
____________________________________________

” SPIRITUL LOCULUI ”

A aparut ,la initiativa si in cadrul ARP – ASOCIATIA PENTRU PATRIMONIU , o noua institutie care se dovedeste necesara : CENTRUL DE STUDII ETNO-ISTORICE .Sustinuta inca din momentul lansarii cu un entuziasm previzibi l,ideea se intareste si se va concretiza in curand caci „Centrul” isi va incepe activitatea in luna aprilie, odata cu Congresul ARP ,care va fi dedicat in acest an „miscarii monografiilor locale ” . Inscrieri si opinii privitoare la aceasta tema puteti trimite la adresa monografii.locale@gmail.com

VOI SUSTINE ACEST DEMERS
Ma bucur ca ideea sustinuta si de mine a monografiilor localitatilor tarii a prins contur.Mi se pare si mai importanta ideea punerii in valoare a patrimoniului unei localitati sau a unei zone prin prezenta locului de nastere sau a existentei oazei de creatie evocatoare a personalitatilor ce le-au marcat.Ma gandesc la casele memoriale,ce includ si memoria
culturala a locului sau epocii respective.Un concept de la care am pornit in secolul trecut si mi l-am amintit rasfoind zilele acestea o carte a mea,aparuta la sfarsitul anului 1985,cand multe case memoriale sau case-muzeu erau amenintate cu demolarea.Era un strigat de aparare in acest volum” CASE CU FERESTRE LUMINATE”un semnal pentru pastrarea unui patrimoniu inestimabil.E si mai trist ca acest patrimoniu e demult uitat si nefolosit in zilele noastre.Daca
doriti, va pot pune la dispozitie volumul,cu insemne ale culturii,tezaur al unor secole trecute,marcand
memoria Bucurestiului,Iasului,Valeniului de Munte,Rasinariului,Ruginoasei,Mircestiului,Siriei si lista poate continua.Sunt micromonografii cu insemne culturale ce includ intelepciune.Si vorba lui Dimitrie Cantemir”Cine in lume este atat de intelept,caruia alta intelepciune sa nu-i trebuiasca”? Ideea unor carti cu monografii locale e
salutara si ea,contribuind la fixarea specificului cultural,cu patrimoniul regiunii in care se gaseste,in contextul integrarii.Sunt multi profesori,intelectuali ai satelor care au depus o asemenea stradanie.O Consfatuire Nationala ar aduna aceste comori.Va voi sustine in acest demers.

ELISABETA IOSIF

e-mail:iosifelis@yahoo.com

______________________________________________________________________________________

Despre „eminesco-fobia ” oficializata azi prin cardasia intre stapanirea praduitoare si „intelectualitatea creaola „,amandoua puse pe jaf ,scrie un virulent articol CORNELIU FLOREA ,de unde citam :
De fiecare data cind scriu despre H.R.Patapievici un pamflet sau o satira, „credinciosii” sai imi sar in git si-mi toarna verzi si uscate despre genialitatea si cultura lui , despre scrisele sale , imi fac un rechizitoriu si la urma ma executa . Dominantii de azi nu s-au schimbat prea mult de pe vremea Inchizitiei , atit doar ca atunci trebuia sa fii
catolic corect iar in zilele lor de azi trebuie, musai, sa fi politic corect ! Poate am facut comparatia cu un trecut prea indepartat cind era suficient sa compar cu putin indepartatele, sau inca neindepartate? , vremuri cind trebuia sa fii un nazist corect sau comunist corect, iar azi un UE corect, in timp ce declaratiile despre drepturile omului sunt afisate pe la toate colturile organismelor internationale si in constitutiile tarilor.

Puteti citi intregul articol in revista ” LUCEAFARUL ROMANESC ”
http://luceafarul.wordpress.com
Tot in acest numar nou cititi si cateva splendide eseuri despre Eminescu (semnate de Svetlana Matta Paleologu , celebra eminescologa din Elvetia , Tudor Nedelcea, Antonia Iliescu,prozatoarea delicata si „realist-magica”din Belgia ) , insemnari de Alexandru Nemoianu (SUA) , Vasile Tarateanu (Cernauti ) , eseistica de Ben Todica ( Australia ) , Z.Carlugea ,poeme de Dimitrie Grama si Teofil Rachiteanu .

___________________________________________________________________

DOUA NOI PUBLICATII EDITATE DE ARP
Am inaugurat o noua publicatie pe care o daruim gratuit tuturor Romanilor ,oriunde se gasesc pe planeta , la ziua de aniversara a lui Eminescu . Este revista TANARUL SCRIITOR , dedicata tuturor celor care , la varsta tanara, se ostenesc sa aduca alte ” cuvinte potrivite ” in limba noastra .Intre alte semnaturi remarcabile,notam aici pe acelea ale lui Ionut Tene, Adina Ungur , Monica Ilas, Loredana A. Stirbu , Octavian Mihaescu , Felix Nicolau , Ileana Stanka Vicic , Petre Fluerasu etc. Ii puteti citi la adresa :

http://tanarulscriitor.wordpress.com

Cititi zilnic revista O CARTE PE ZI ( aparitie unicat in actualitatea culturala de la noi ) ,care prezinta autori si carti din ” lumea de valori ” ignorate de intelocratii de pe Dambovita . In aceasta saptamana – carti de atitudine si de viziune culturala curajoasa si comentarii semnate de Viorel Roman ,Ilie Rad , Emil Satco , Alexandru Nemoianu etc.

http://ocartepezi.wordpress.com
________________________________________________________________________
Prin infiintarea revistelor ECOUL, DACOLOGICA si UNIVERSUL CARTII ,ce se va produce la 1 Februarie , ARP a devenit editorul celui mai important grup de presa culturala on-line in limba romana . De acum , ARP editeaza 15 (cincisprezece) publicatii in cele mai diferite domenii culturale si detine 3 edituri ,intre care singura editura din Romania care publica volume numai in limbi straine pentru uz extern ( Kogaion Editions ). In urmatoarele saptamani va mai aparea inca o publicatie culturala on-line ce va desavarsi programul de evolutie ce ni l-am impus la acest inceput de an.

_________________________________________________________________________

O TEMA SOCANTA,INCENDIARA:FORUMUL CIVIC AL ROMÂNILOR DIN HARGHITA ŞI COVASNA SE ADRESEAZA ACELUIASI ORGANISM BIZAR CARE A DECIS SCOATEREA ICOANELOR DIN SCOLI : CE REZULTAT VA OBTINE ?

Intregul articol -in MONITOR CULTURAL
http://monitorcultural.wordpress.com

__________________________________________________________________

DEZVALUIRI SENZATIONALE : ” EMINESCU-UN PERSECUTAT POLITIC „

Aceasta este opinia expusa de prof.dr. Nicolae Georgescu,cel mai important eminescolog in viata , in cateva din cartile sale care au surprins si au schimbat in multe puncte perspectivele anterioare. O recapitulare a acestei tematici este oricand bine-venita si,astfel,MONITOR CULTURAL va publica in cateva numere succesive o reconstituire senzationala a unui episod de biografie eminesciana , alcatuit de cunoscutul istoric literar.
„MONITOR CULTURAL” mai publica un eseu al cunoscutului carturar de faima europeana GRIGORE ARBORE (din Italia),despre decaderea cotidianelor , un text inedit -scris in 1990 – al eseistului si scriitorului , de mare cuprindere intelectuala,TRAIAN FILIP ,dedicat monopolului ideologic si „epurarilor politice ” , cateva insemnari de prof . dr. VIOREL ROMAN despre revizuirea ideii de colonialism si o excelenta analiza – semnata de admirabilul filosof al culturii TITUS FILIPAS – despre originile ” miturilor hungariste ” . * In numarul anterior din ianuarie , accesibil si el , puteti gasi un articol incendiar semnat de CONSTANTIN MUSTATA – ” DUPA COLT , CIOCLII ” despre felul cum este batjocorita memoria marelui carturar RAOUL SORBAN , un eseu de prof.dr. FRANCIS DESSART , autorul celebrei carti „RECONQUISTA ” , o analiza de DIMITRIE GRAMA despre „raportul Tismaneanu ” , doua opinii critice asupra „aniversarii triumfale a .. ocupatiei romane ” acum 1900 de ani -semnate de dr.NAPOLEON SAVESCU si dr . AURORA PETAN , un splendid articol de CORNELIU FLOREA despre respectul fata de natura in societatile asezate ( spre deosebire de masacrul iresponsabil de la noi ) si doua excelente eseuri polemice semnate de ION COJA si DORIN SUCIU (care ne vorbeste despre „FRATIA MINCIUNII ).
Toate acestea-si altele – in „MONITOR CULTURAL”
http://monitorcultural.wordpress.com

______________________________
Tot Nicolae Georgescu reconstuie ultima zi din viata lui Eminescu,scriind astfel intr-un articol senzational intitulat ” Cum a murit Eminesc ?” :
Nu m-am ocupat niciodată în mod expres de moartea fizică a lui Eminescu, interesându-mă ceea ce în timpul său se chema „moarte civilă”. Acum, odată cu această reconvocare a documentelor, ipoteza de lucru va fi aceasta, a dublei lovituri, şi voi lua în consideraţie posibilitatea ca ea să fi fost evitată pentru că pe de o parte arunca o lumină defavorabilă asupra corpului medical – iar pe de alta indica premeditarea, insistenţa chiar, în atac a acestui enigmatic Petrea Poenaru.

Puteti citi intregul articol in revista ” NEAMUL ROMANESC ”
http://neamulromanesc.wordpress.com
Si tot acolo admirabile articole de Dr.DIMITRIE GRAMA ( „Trebuie canonizat Eminescu ?)”VASILE BARBA (faimosul „papa al Aromanilor ” din lume ) ,
______________________________________________________________________

ARTUR SILVESTRI -despre ideea „romanului planetar”:

Astăzi numărul celor ce deplâng vremurile rele, fară să facă nimic spre a se opune, impresionează prin cantitate şi irită prin inerţie şi grăbire în a se adapta, accelerând încheierea preconizată. În chiar locurile de nucleu descurajarea pare să se fi înstăpânit. Şi, cu toate acestea, „sfârşitul României” nu-i atât de aproape căci apare un altfel de român posibil, ce nu se închipuise până mai ieri că ar fi fost de închipuit: este „românul planetar”, românul fără ţară. Şi în această materie cazul este atipic căci prin regulă popoarele mor în propria geografie şi se sting lent imitând imaginea jarului transformat în tăciune. Din focul sălbatic şi ofensiv totul trece pe neprevăzute în „spectrul rece”, apoi în semi-vizibil şi abia presimţit prin căldura ce vine de după cenuşi; şi, în fine, se apropie de mineralul nemişcător în realitatea muzeistică a straturilor de pământ mute, adăugate cu secolii ce vor trece la nesfârşit. Când ultimul vorbitor de limbă maternă se va fi dus, stingerea neamului se îndeplineşte iar jarul, poate cândva posibil a se aţâţa, rămâne bob steril. Aici apare, însă, printr-un fel de potrivire de neînţeles, „semănătorul mitic”, dătătorul arhaic de puteri, deţinătorul tainelor bobului de grâu ce moare ca să se nască din nou, supravieţuind, prin speţă, individului care trece. Îl întâlnim, de fapt, pretutindeni acolo unde s-a răspândit până departe, pe meridiane şi paralele câteodată atât de îndepărtate încât par a fi, faţă de origine, din cu totul altă dimensiune. „

Intregul articol ( si altele ) – in revista ” FLOAREA DARURILOR”
http://floareadarurilor.wordpress.com
Tot acolo -alte articole despre carti pe care carturarul le-a ingrijit si le-a daruit unor autori de azi .
____________________________________________________________

AVEM DREPTUL SA NE AFIRMAM CE AVEM CA ISTORIE SI TRADITIE !

Mistificarile desgustatoare,care fac din noi un popor de ignoranti care trebuie sa fie „civilizati”prin aculturatie si viol istoric ,sunt analizate si dezvaluite in publicatiile noastre , lansate acum cateva zile :

” CAIETE DE PROTOCRONISM ROMANESC ”
unde veti citi ce insemneaza in realitatate ideea culturala satanizata de asa-zisul „Raport Tismaneanu ”
la adresa :
http://protocronism.wordpress.com

si DACO-ROMANICA ,unde veti putea citi despre cum se ascunde in mod voit istoria noastra veche , dispretuita de „savanti ” care si-au facut cariera la curtea cate unui rege din Africa ;in acest numar -despre ” scrierile de limba latina ” ale scriitorilor din aceasta regiune , din secolele IV-VI d.h
la adresa :
http://dacoromanica.wordpress.com

____________________________________________________

UN DAR DE INCEPUT DE AN DE LA ARP CATRE ROMANII DIN TOATA LUMEA

CUVINTE DE LA MARI CARTURARI AI ROMANILOR :
Odata cu inceputul anului ,ARP (Asociatia Romana pentru Patrimoniu ) a deschis trei noi programe accesibile tuturor romanilor care isi pastreaza radacina,demnitatea si respectul pentru Faptele Mari.Programul „EFIGII” prezinta opera si „cuvintele pentru urmasi”ale unor mari carturari din istoria noastra recenta.Le puteti citi la adresele:
http://antonieplamadeala.wordpress.com
http://nestorvornicescu.wordpress.com
http://zoedumitrescubusulenga.wordpress.com
http://raoulsorban.wordpress.com
http://titsimedrea.wordpress.com

Al doilea program se refera la ” SCRIITORI ROMANI DE AZI ” si va fi dedicat unor opere si autori mai putin cunoscuti in climatul de „monopol ideologic ” instalat in Romania de azi .Primele „portrete”(caci vor fi mai multe,cu timpul) pot fi citite acum la adresele :
http://alexandrunemoianu.wordpress.com
http://dimitriegrama.wordpress.com
http://corneliuflorea.wordpress.com
http://ionmarinalmajan.wordpress.com
http://ioanmiclau.wordpress.com

Al treilea program face cunoscute „Fapte Mari”ale unor oameni despre care nu se vorbeste la nivelul meritului,in climatul de depravare sociala din Romania,”Tara Vipurilor fara rost”.Cel dintai „model si exemplu”este al sotilor Marieta si Bucur Chiriac,care au daruit recent Statului Roman importanta lor Colectie de arta romaneasca in valoare de multe zeci de miliarde.Puteti afla mai multe despre aceasta la adresa : http://bucurchiriac.wordpress.com
__________________________________________________________________

LA INCHIDEREA EDITIEI

Primele donatii importante de carti din acest an catre Bibliotecile rurale din Romania s-au anuntat deja.Iata-le mentionate aici,deschizand o lista a „Oamenilor Buni ” :
___________________________________________________________
Imi face o deosebita placere sa donez carti pentru biblioteca. Ar putea cineva sa vina dupa ele? Sunt multe si de aceea va propun sa le preluati dumneavoastra. Sediul editurii este in sectorul 6 Bucuresti. Astept raspunsul dumneavoastra ca sa fixam data si ora cand puteti veni.
Rodica Elena Lupu director editura AMAROL
**Dorim sa oferim bibliotecilor de la sate 1.000 de carti „O viziune asupra vietii”. Prezentarea sa si intregul volum se afla la:
http://www.provita.ro/content/view/13/29/ Scrieti-ne la aceasta adresa de e-mail sau sunati-ne la tel: 210.34.27 sau 0726.679.459 Larisa Iftime , Presedinte PRO VITA
____________________________________________________________

APEL CATRE ROMANI :

SA FACEM DIN ACEST AN – ” ANUL CARTII PENTRU SATE ” !

In cursul anului 2004 , un grup cetatenesc a luat initiativa de a fonda ASOCIATIA „ BIBLIOTECI PENTRU SATE ” cu sprijinul deosebit de semnificativ acordat de mai multi scriitori si oameni de afaceri din Bucuresti. Este prima oara cand, in Romania, cineva se intereseaza, in mod organizat, de completarea fondului de carte din bibliotecile rurale, aflate intr-o situatie dezastruoasa.

Raspunsul s-a produs cu o uimitoare repeziciune ,fiind o dovada ca nu am gresit atunci cand am luat aceasta hotarare .In foarte putin timp, s-au primit numeroase scrisori, toate impresionante, care ar merita citite si care ne arata o realitate ce depaseste cu mult cele mai pesimiste banuieli .Majoritatea contin solicitari de carte scolara, clasici, „carti de scoala”, inclusiv pentru clase gimnaziale sau, pur si simplu, „carti de citit”. Noi am daruit ,in acesti ani , cantitati mari de reviste si publicatii dar cererea ramane in continuare imensa , donatorii sunt inca putin iar capacitatea de a primi , depozita si transporta este depasita .

De aceea ne-am gandit ca,alaturi de ceea ce facem zilnic ,prin efort particular si prin voluntariat , sa indemnam pe toti cei ce au bunavointa si o carte pe care o pot darui ,sa nu ezite sa o faca. Daca exista posibilitatea de a ajuta cu o donatie de carte directa catre Bibliotecile de tara, nu ezitati sa o faceti . Daca aveti acasa sau la rude carti pe care nu le mai folositi ori intalniti cunostinte care doresc sa ajute prin donatii de carte aceste biblioteci aflate in necaz, nu ezitati! Si nu uitati ca nu departe de orasul unde locuiti sau in locurile unde calatoriti cu treburi sau pentru odihna,sunt biblioteci de scoala si de comuna care se afla in suferinta si asteapta sa inlocuiti ,cu fapta voastra buna,ceea ce Stapanirea de la noi nu poate , nu stie sau nu vrea sa faca pentru cei ce traiesc aici si inca viseaza in limba romana . Daruiti ,cu mainile Dumneavoastra , o carte pentru cei ce si-o doresc.Ganditi-va ca undeva, in aceasta tara, un copil are nevoie de lumina cartii, pe care nu o are.

Cititi mai multe despre bibliotecile in suferinta pe situl organizatiei,la adresa : http://bibliotecipentrusate.wordpress.com

Pentru indrumari- adresati-va Asociatiei ” BIBLIOTECI PENTRU SATE ” , la e-mail : bibliotecipentrusate@gmail.com
____________________________________________________________

IMPORTANT!
Numerele anterioare din ANALIZE SI FAPTE se pot citi la adresa :
https://analizesifapte.wordpress.com
_____________________________________

TrackBack Identifier URI

D. LUCRĂRI COLECTIVE

__________________
  • OPUNE-TE, NU STA CU MAINILE IN SAN !

    ____________________________ O SUTA DE IZVOARE ! _____________________________ O NOUTATE: De la 1 Ianuarie 2008, ARP detine si administreaza 100 de site-uri care formeaza cea mai vasta retea culturala de publicatii , surse documentare si " biblioteci on-line "existenta in limba romana .Cititi toate site-urile >>>>aici>>>>> ========================== ______________________________ _____________________________ Adauga la Favoritii TECHNORATI _____________________________
  • CELEBRA CARTE PENTRU COPII „VULPEA ACADEMICIANĂ“ – GRATUIT, ON-LINE

    UN CADOU PRETIOS PENTRU COPILUL TAU >>descarca gratuit , in versiunea color , celebra carte pentru copii VULPEA ACADEMICIANA, de Mariana Braescu ; O gasesti aici >>>> ________________________________ _________________________ Buletinul de presa INTERMUNDUS MEDIA contine stiri, informatii si bibliografii la zi reflectand aparitiile recente din revistele editate de ARP, propuneri de teme de dezbatere colectiva, volume noi tiparite de ARP - Asociatia Romana pentru Patrimoniu sau aflate in pregatire. Il puteti citi aici>>>>> __________________________