an II, nr. 7 (49), 2007
INTRE „ULTIMII BOIERI”
A plecat la Domnul ,intr-un quasi-anonimat rusinos,marele carturar Virgil Candea .A fost unul dintre putinii cercetatori de epoci romanesti timpurii care a pus in lucrare , alaturi de acribie si dedicatie de benedictin , si o viziune coerenta asupra intregului ce i-a ingaduit echilibrul si stabilitatea in timp a operei care nu se va uita.Era intre ultimii ” boieri” din aceasta tara de cultivatori de manele si o prezenta impresionanta prin calmul actiunii care isi urma obiectivele fara a sovai.Omul ne-a parasit dar fapta lui va ramane ; si multa vreme de astazi inainte , pe acolo pe unde Virgil Candea a calcat cu gandul si cu analiza erudita il vor urma numai cei ce mai au ceva de adaugat si de indreptat sumar ,caci esentialul a fost spus.
ARTUR SILVESTRI
CUVINTE DE INTELEPCIUNE
TIMBUL SACRU
Cu textul eminescian, cu gravele lui sonuri izvorate din lamura limbii nationale intrate ca sub o stapInire de sectiune de aur, se produc subjugari definitive. Genuina lui expresie poarta pecetea inconfundabila a puterii ordonatoare, de logos, a cuvantului chintesentiata la capatul teribilului, misteriosului drum de truda si jertfa, al geniului. in forta esentiala, superior eliberata de sub coaja zilnic tocita a cuvantului, s-au acumulat si s-au decantat stradaniile uriase ale unui intelect si ale unei creativitati dincolo de limitatele putinte ale omenescului. Caci timbrul acesta orfic prin excelenta nu se dobandeste decat cu pretul angajarii integrale pe calea sensurilor supreme ale existentei si creatiei, pe calea nemiloasa care nu ingaduie nici apostazia, nici abandonul. Cand auzi timbrul acesta sacru scos de glasul unei opere, trebuie sa stii de indata ca pentru autorul ei arta a fost mod de cunoastere integrala si ca insusi existenta lui s-a desfasurat intr-o inalta si solemna si permanenta alerta a sufletului, singura generatoare de mare, cutremuratoare poezie. Si, intr-adevar, Eminescu a ajuns la rasplata atat de rara, de aleasa, a orfismului, in imprejurarile care ne sunt cunoscute. Optiunea lui pentru absolut a fost si incredibil de timpurie, si ireductibila, insotita de asumarea mandra a raspunderilor integrale legate de o astfel de aventura a intelectului si a spiritului, intemeiata pe acel vechi si tainic paradox dupa care cel care da, primeste, si cel care renunta, castiga.
ZOE DUMITRESCU-BUSULENGA
___________________________________________________________
URMARITI DOCUMENTARELE PRIVIND RAZBOIUL ICOANELOR,CARE INCA NU S-A INCHEIAT,LA ACEASTA PAGINA WEB :
www.salvati-icoanele.info__
_________________________________________________________
„ZECE MII DE CULTURI , O SINGURA CIVILIZATIE ”
Acesta este titlul uneia din cele mai importante carti ale lui Mircea Malita , care implineste in aceste zile 80 de ani.Venerabilul eseist a mai dat culturii romane alte cateva contributii importante,precum ar fi :” Dubla spirala a invatarii si a muncii ” , ” Zidul si iedera ” , Aurul cenusiu ” , ” Tablouri din Razboiul Rece”.O re-discutare a acestor carti de seama ar insemna,insa,nu doar o refacere a scarii naturale de valori ci si o contestatie a pozitiei ocupate de ” bonzii sterili” de azi, autori de opera mica insa mari in vorbe.
___________________________________________________________
„CARTEA LA CARE LUCREZ”
„Discursul despre Romania la Simion Dascălul”
Capitolele cărţii proiectează teme din istoria universală peste spaţiul cultural românesc. Demersul pune în lumină personalitatea neamului românesc, văzut în formarea sa progresivă. Alegerea informaţiei dizolvate în text este totuşi un act de voinţă, implicând alegeri personale. Căci reflecţiile marginaliste ale lui Dascălul nu sunt ‘capriciile unei digresivităţi obositoare’, cum scrie persuasiv un cercetător pe care îl respect mult, dar care se integrează perfect în paradigma lui Miron Costin. Interpolările lui Simion Dascălul adaugă valoare în acel punct critic al discursului despre istoria noastră unde se face inflexiunea de la expresia « Romania » la expresia « România ». Analiza oricărei tranziţii este dificilă, de aici rezultă conflictul interpretării aceluiaşi eveniment la Simion Dascălul, şi la Miron Costin.
TITUS FILIPAS
________________________________________________________
REVISTA” IOSIF VULCAN” DIN AUSTRALIA A IMPLINIT ZECE ANI DE APARITIE
…AM LEGAT PRIN ACEASTA REVISTA, O CALE iNSPRE INFINITUL LITERATURII SI CULTURII ROMANILOR DIN LUME!…
Considerandu-ma intrutotul apartinator comunitatii romanesti din Australia, continuandu-mi chemarile mele inspre artele frumoase, romane si universale, voi continua a fi in serviciul acestora, a cartii romanesti prin modesta biblioteca „Mihai Eminescu”, si prin cartile ce asteapta in minte-mi, iesirea in lume!
Din motive de varsta si sanatate, insa dornic de a scrie ceea ce mai am viu in cutiuta imaginatiei mele si a nu le duce cu mine in mormant, ma sfatuie gandul, aud un indemn interior: lasa calea tinerei generatii ce vine, a duce mai departe gazetariile si revistele literare, dupa orientarile si visele lor de continuitate si existentialitate a acestei frumoase natii romane!”
De un deceniu am editat aceasta Revista de Arta si Cultura „IOSIF VULCAN”, adica 10 ani, slefuind-o si ingrijind-o spre a duce cititorilor cele mai curate, sfinte sentimente, de iubire a tot ceea ce este frumos si uman. Sa nu uitam Limba, cantecul, dansul, credinta, simbolurile acestui neam din care ne tragem, al Romanilor.
Multumesc tuturor celor ce m-au sustinut, fie prin sfat si contributii, fie prin critici sau deraderi, caci recunosteam prin stiinta mea luminata de Dumnezeu, a iubii fiinta omeneasca asa cum a creat-o pe fiecare in parte!
Deci cu mandrie si sperante in tinerimea noastra romana dornica de viata si viitor, las drum viselor lor, nu fac ruptura ci am legat prin aceasta revista o cale inspre infinitul Literaturii si Culturii Neamului Romanesc!
IOAN MICLAU din GEPIU, AUSTRALIA – 31 Decembrie 2006 / 1 ianuarie 2007 (Cu lacrimi – IM)
__________________________________________________________
REVISTA „IOSIF VULCAN” ISI CONTINUA ACTIVITATEA IN EDITIE ON-LINE
La propunerea ARP, revista australiana IOSIF VULCAN,condusa si editata de venerabilul scriitor ioan Miclau, isi continua aparitia in editie on-line, cu asistenta si sprijinul „Asociatiei Romane pentru Patrimoniu”. Corespondenta si propunerile de colaborare se trimit la adresa de e-mail: „Ioan Miclau” <ioan@internode.on.net > Sunt asteptati cu creatii scriitori romani din toata lumea.
_______________________
O CARTE NOUA : ” DIN VARTEJUL RAZBOIULUI”vol.III) DE OCTAV TAZLAOANU
Iata cateva ganduri ale lui Gelu Voican-Voiculescu,ingrijitorul acestei editii importante care aduce in actualitate chipul quasi-ignorat al unui mare jurnalist transilvan de la cumpana veacurilor trecute : „Octav Tazlaoanu este tatal mamei mele, bunicul meu.Ii seman intr-un fel iar scrisul imi seamana cu al lui. A avut o soarta vitrega,ingrata.A facut<<LUCEAFARUL>> care,insa, a cazut in sarcina lui Goga , desi acesta era cu mult mai tanar.<<LUCEAFARUL>> a fost una din cele mai prestigioase reviste ale romanilor din Transilvania si din Romania . El a preluat-o de la niste tineri studenti care facusera o foaie efemera.Lui insa nu i se recunoaste meritul.Frumusetea este ca a scos-oin inima Budapestei,la inceput de secol XX; era o sfidare sa apara aceasta revista, acolo si atunci.
Era nascut la Bilbor,in Harghita,dar era”tazlaoan”.Tazlaoanii erau ciobani de pe Tazlau si s-au mutat pe valea Toplitei ,moldovenizand regiunea.
Cartea am ingrijit-o din devotament.Stiu sa fac carti,am priceperea asta.Sau poate ma insel.Dar am cateva precedente,ca arhitect de carti fiindca imi place munca asta,o insusire care poate imi vine de la el”
______________________________________________________________________
CITITI DESPRE ” FUNDATIA TISMANA”
Un excelent documentar on-line despre o regiune minunata,un „loc”european ce se va impune asemeni sanctuarelor de turism,cultura locala si traditie din alte parti,este cel publicat recent de prof.N.N.Tomoniu , acest neobosit ingrijitor al specificului local , de fapt un spirit european autentic,fiindca „a fi european” trebuie tradus ,asa cum si este firesc,prin ” a fi traditional”. Cititi,deci,cu folos despre Tismana, la pagina web
______________________________________-
SUA – UE – Rusia
Dupa victoria din razboi mondial , in SUA s-a format un curent conservator, care propaga in lume democratia – city of the hill – fara sa tina seama prea mult de dreptul international si nutreste o neIncredere viscerala fata de programele sociale statale.
Dupa si mai marele succes in razboiul mondial iI, SUA au devenit imperium universal si obligate sa intre in competitie cu comunismul euro-asiatic. Sfarsitul Razboiului rece al Lagarelor sau Blocurilor comunist/ capitalist a creat euforia „sfarsitului istoriei” a drepturilor universale ale omului garantate de „politic corect” Made in SUA.
Dar cu toate ca Rusia revine la crestinism, refacerea aliantei cu anglo-saxonii, ca in razboiul mondial iI, esueaza si pentru ca Europa / UE / Germania, o mare putere economica nu mai are ambitiile civilizatorii, hegemoniale, coloniale din sec. trecute.
Dupa dezmembrarea Lagarului moscovit, Neocons(ervatorii) – o alianta intre pocaiti si izraeliti – au luat puterea in USA si propaga democratia si drepturile omului in toata lume – „politic corect” –, fara sa remarce ca „religios corect” a devenit o componenta, si in tara „tuturor posibilitatilor”, care pune Pax Americana in dificultate.
Dupa incercarea „corect religios” de a-l inlatura pe Bill Clinton pentru relatii sexuale liber consimtite cu o practicanta s-a produs o schimbarea de paradigme in SUA. Clinton a ramas, dar legitimitatea Neocons s-a dus. Duplicitatea americana, Alba-neagra, cand „politic corect”, cand „religios corect” incurca acum lumea.
Politica „Hegemoniei binevoitoare” a Neocons s-a uzat mai repede decat era de asteptat, pentru ca dupa atacul islamistilor de la New York si Washington, lupta cu terorismului international e concomitent si „politic si religios” corecta.
Asa ca balaurul Neocons cu doua capete, „si politic si religios corect” a esuat in irak, obliga Europa la distanta fata de Bush si pe Putin sa faca o alianta asiatica Rusia-China-India(-Islam), pana cand alegerile vor clarifica coordonatele politice din SUA.
Europa / UE va reveni la solidaritatea euro-atlantica, cand politica SUA va redeveni coerenta sau conflictele din Asia vor depasi temperatura de fierbere. Rusia sub Putin si-a regasit deja locul in concertul marilor puteri crestine – independenta si actiune unde interesele pravoslavnice sunt in joc.
Romania a trecut din zona pravoslavnica in cea euro-atlantica, catolica / protestanta, UE / NATO. Rusia este nemultumit de aceasta schimbarea „religios incorecta” si de bazele SUA la Dunarea de Jos, „politic incorecte”. Depinde acum de Bucuresti cum va asigura libertatea, dreptatea si pacea la vest de Prut, pentru ca la est, in Moldova domneste Partidul Comunist si Moscova.
Prof. dr. VIOREL ROMAN , consilier academic la Universitatea din Bremen, Germania
___________________________________________________________________
„ALBURNUS MAJOR”-un eseu de RODICA ELENA LUPU, despre ROSIA MONTANA
Atestată documentar de aproape 1870 de ani, Roşia Montană este una dintre cele mai vechi localităţi din România. Vestigiile din minele de la Roşia sunt răspândite în muzeele din toată Europa. Povestea acestor locuri de o terifiantă şi stranie frumuseţe este de fapt o poveste a aurului. Mai întîi au venit romanii, apoi alţii, atraşi de mirifica strălucire a bogăţiilor din Apuseni. Întotdeauna a existat un imperiu care să râvnească la aurul moţilor, întotdeauna s-a purtat o luptă. După 50 de ani de comunism, un alt imperiu vine să scormonească în munţii brăzdaţi de galerii, să exploateze ceea ce a mai rămas, dar de data asta, definitiv. Într-un deceniu, din acest paradis nu va mai rămâne nimic, decât un deşert otrăvit cu cianură de potasiu şi un crater cu aspect selenar care va lua locul satelor răspândite prin munţi. O dată cu zăcământul, vor dispărea bisericile, clădirile, animalele şi oamenii – însăăi civilizaţia. Cea mai mare exploatare de aur la suprafaţă din Europa va fi la Roşia Montană.
Localnicii au început, în mică parte ce-i drept, să se obişnuiască cu ideea că Roşia Montană va rămâne în istorie, dar va dispărea de pe harta României. Lumea a început să primească deja bani pentru strămutare de la Roşia Montană G. Corporation, transformându-i pe mulţi în miliardari peste noapte. Cu banii în mână, o parte a moţilor a renunţat să se mai gândească la ceea ce lasă în urmă, şi se îndreaptă spre oraşe, în speranţa unui viitor mai bun, alături de copiii lor din Alba Iulia, Deva sau Cluj Napoca, iar alţii vor să plece pur şi simplu în alte locuri din ţară sau chiar dincolo de hotarele acesteia. Doar membrii Asociaţiei Aurarilor care poartă numele latin al comunei „Aburnus Major”, şi câţiva bătrâni pentru care banii nu mai înseamnă mare lucru, au tăria de a spune în continuare un NU hotărât.
La doar 10 kilometri de Roşia Montană, se află dovada palpabilă a urmărilor pe care exploatarea iraţională şi haotică a aurului le pot avea asupra mediului înconjurător. Iazul de decantare din Roşia Poieni este otrăvit, iar concentraţiile depăşesc cu mult limitele admise de normele europene sau chiar româneşti. Zona va trebui reconstruită ecologic, ceea ce implică cheltuieli imense, dar acestea sunt necesare pentru a salva şi a reduce la normal un ecosistem distrus de zeci de ani. Nici mineritul nu mai este ce a fost, ajungând, de la peste zece mii de persoane care lucrau până în 1990 în măruntaiele munţilor, la doar câteva sute. Puse cap la cap, poluarea de la Roşia Poieni şi ameninţarea cianurilor care planează asupra Roşiei Montane îi fac pe turiştii români şi străini să-şi ia gândul de la petrecerea vacanţelor în Munţii Apuseni. Munţii noştri aur poartă, noi cerşim din poartă-n poartă. Aurul dispare încet-încet, lăsând în urmă deşeuri de steril, iar, cu bugete austere, reconstrucţia ecologică nu pare a se realiza prea curând. Munţii noştri se schimbă pe zi ce trece, dar, deocamdată, la orizont nu se află decât promisiuni. Şi, bineînţeles, speranţa moţilor că cineva acolo sus îi iubeşte şi le va purta de grijă, lor şi urmaşilor lor.
Dincolo de tot şi de toate, Roşia Montană va rămâne un loc magic ce a atras de mii de ani pofta imperiilor de a lua ceea ce nu le aparţine, dar şi un tărâm al blestemului unde, îm prezent se poartă un adevărat război. „Agresorul” este „Eurogold” firma canadiană a românului Franţ T., un nou imperiu venit să ia, cu orice preţ, ceea ce a mai rămas din aurul dacilor. De cealaltă parte a baricadei sunt moţii Apusenilor, rămaşi singuri în faţa pericolului de a pierde bruma de avere ce le-a mai rămas şi de a-şi vedea munţii escavaţi şi otrăviţi apoi cu cianuri. Moţii sunt singuri, ca de atâtea ori în faţa istoriei nemiloase, dar mai ales în faţa atotputernicului dolar, care poate cumpăra până şi sufletele…
Fragment din “Vacanţe, vacanţe…Românie plai de dor” , Editura ANAMAROL ,2003
___________________________________________________________
UN COMENTARIU DESPRE O RECENTA EMISIUNE DE TELEVIZIUNE CU INTELECTUALI
Desi tema propusa era „Sibiul – capitala culturala europeana – 2007”, subiectul a evoluat de la democratia greceasca, la intelectualii vis-a-vis de presedintele Basescu.
Este un fenomen tipic marasmului de azi, generozitatea temei ca subiect de mare importanta actuala fiind ratata. Caci reintegrati in societatea Europei, romanii aduc acesteia o contributie pretioasa de stil, vitalitate, individualitate si valoare a traditiei, filozofie ancestrala si frumusete a sufletului – ignorate azi. Sibiul este tocmai o nestemata din acest bagaj, veche vatra de cultura si vitalitate romaneasca, centru multietnic exemplar pentru potentarea tuturor valorilor – suma fiind magulitoare pentru Romania. Astazi primarul sas reface exemplar si promoveaza stralucirea polivalenta a Sibiului, dupa cum in trecut Carol I fusese un mare sustinator si recuperator al giuvaerelor de arta si ctitorii autohtone. Spiritul Sibiului a fost personificat de Baritiu (intemeietorul presei romanesti), Papiu ilarian, Saguna, Goga, Hermann Oberth, Cioran, Societatea Culturala ASTRA. Iar Europa poate reflecta la comparatia spiritului Goga si Lucian Blaga (din vecinatatea Sibiului) – crestin, patriotic, ziditor, versus celui al adulatului Cioran – nihilist, sceptic. Si nu in ultimul rand trebuie mentionata cerbicia si harnicia mocanilor margineni, intemeietori de multe asezari in teritoriile de capat de tara…, dar si celebri pentru telemeaua lor…
DAN GHELASE
___________________________________________________________
REVISTA PRESEI
SE PREGATESTE UN NOU EPISOD AL JAFULUI
Azi, la Guvern – Memorandumul despre retrocedarea Pelesului
Memorandumul incheiat de Casa Regala cu Ministerul Culturii si Cultelor referitor la retrocedarea domeniului Peles se afla pe ordinea de zi a sedintei de Guvern de azi, a declarat pentru NewsIn ministrul culturii Adrian Iorgulescu. Documentul nu contine suma de rascumparare, ci doar detalii de procedura. „Nu discutam sume, discutam doar proceduri si discutam modalitatea de intelegere in legatura cu derularea in timp a tuturor procedurilor de retrocedare”, a explicat atunci Iorgulescu. Initial, Iorgulescu anuntase ca documentul va fi discutat in Guvern in luna ianuarie.
Ministrul culturii a anuntat in ianuarie ca a incheiat negocierile cu Casa Regala si va propune Guvernului sa-i restituie Regelui Mihai, in natura, Domeniul Peles. Statul roman ar urma sa rascumpere ulterior Castelul Peles si Foisorul, iar Pelisorul ar deveni resedinta a Casei Regale.
Statul roman s-a mai aratat dispus o data sa negocieze cu Casa Regala situatia Domeniului Peles, insa autoritatile romane nu au mers cu demersul pana la capat. Astfel, cererea de restituire a Domeniului Peles a fost adresata Guvernului PSD condus de Adrian Nastase, care abia in anul 2004, la capatul unor negocieri care stabilisera doar despagubirea Regelui Mihai cu 30 de milioane de euro, a emis o ordonanta de urgenta in acest sens. Potrivit actului normativ, singurul imobil pe care Regele Mihai il primea inapoi in natura era Casa Cavalerilor, toate celelalte cladiri ramaneau in administrarea statului, iar Casa Regala avea permisiunea de a organiza manifestari la Peles.
Reprezentantii partidului s-au razgandit dupa ce au ajuns in opozitie si au contestat impreuna cu PRM ordonanta la Curtea Constitutionala, atunci cand aceasta a ajuns in Parlament. Curtea a decis ca Regele Mihai nu-si poate recupera o parte a averii confiscate comunistii printr-o lege speciala, ci trebuie sa astepte, ca si ceilalti cetateni, aplicarea legii de restituire a imobilelor.
Cronica Romana (20-02-2007)
___________________________________________________
Referendumul pentru autonomia teritoriala a Tinutului Secuiesc a debutat in forta in judetul Covasna. Tinta separatistilor unguri este ca pâna pe data de 15 martie a.c. sa fie declarata autonomia teritoriala a zonei. Mii de afise si fluturasi au fost raspândite pe teritoriul Scaunului Secuiesc Sfântul Gheorghe. Municipiul Sfântul Gheorghe si satele din imprejurimi au fost impânzite de fluturasi si afise care ii indeamna pe localnici sa voteze autonomia Tinutului Secuiesc. Afisele contin slogane cum ar fi „Hajra Sepsiszentgyorgyszek!” (Haide Scaunul Sfântul Gheorghe) sau „Igen Szekelyfoldert!”, (Da pentru Tinutul Secuiesc!).
Sorin Simion http://www.gardianul.ro/2007/02/06/politica-c7/sf_ntul_gheorghe_si_satele_din_jur_imp_nzite_de_afise_separatiste-s89752.html
IN REVISTELE EDITATE DE ARP, PUNCTE DE VEDERE INCENDIARE, NOI, „ERETICE”, PE CARE NU LE PUTETI CITI DECAT IN PUBLICATIILE NOASTRE. IATA CATEVA
IOAN MUGIOIU, Elvetia, in revista EPOCA:
„Suntem mandri ca avem una dintre cele mai puternice armate din lume” declara premierul englez T. Blair la pornirea razboiului impotriva Afganistanului. De pe vasele engleze si americane stationate in Golful Persic sunt trase rachete catre Cabul si alte orase afgane. Avioane de bombardament bombardeaza instalatii afgane.
Interesant acest contrast impresionant dintre Anglia si Romania. Amandoua tari europene, membre ale Consiliului Europei si Conferintei de Securitate si Cooperare in Europa (CSCE), de la Helsinki. Anglia, o tara inarmata pana-n dinti, si Romania, o tara dezarmata pana-n dinti. Si asta in batrana Europa, zdruncinata de atatea razboaie. Si asta in cadrul politicii de „dezarmare” europeana!Un regim englez constient de iN (Interesele Nationale) si un regim roman constient de iAN (Interesele Antinationale).
http://revistaepoca.wordpress.com
__________________________________
TITUS FILIPAS despre „ultimul bastion al comunismului „, in MONITOR CULTURAL:
Din cate am putut afla, noua Lege a invatamantului superior din Romania a fost pregatita si cautionata de profesorii universitari arhetipali, domnii Mircea Miclea si Mihail Hardau, platiti foarte gras de la bugetul Romaniei (salariile majoritatii managerilor competenti din Bangalore, india, sunt mai mici decat salariile profesorilor universitari romani din sistemul invatamantului de stat).
Ma intreb daca este doar intamplare faptul ca profesorul universitar Mircea Miclea a fost numit in fruntea unei comitii noi, anume „Comisia Prezidentiala pentru analiza si elaborarea politicilor din domeniile educatiei si cercetarii din Romania”. Ori a contat aici, foarte mult, recomandarea calduroasa facuta de profesorul universitar american Vladimir Tismaneanu, al carui tata, un „boseac bolsevic”, a fost primul nacealnik al Gulagului comunist instaurat in Romania Mare distrusa de imperiile URSS (Uniunea Sovietica) si USA (Uniunea Sovietica Ailalta)? >>intreg articolul >>>
Si tot aici, o tema incendiara: FORUMUL CIVIC AL ROMANILOR DIN HARGHITA SI COVASNA SE ADRESEAZA ACELUIASI ORGANISM BIZAR CARE A DECIS SCOATEREA ICOANELOR DIN SCOLI: CE REZULTAT VA OBTINE?
http://monitorcultural.wordpress.com
___________________________________________________
O DECLARATIE FULMINANTA:
BARTOLOMEU AL CLUJULUI –
„GLORIA DE A NE ASEZA LA COADA CONTINENTULUI ”
Ca si cum saracia endemica, degringolada politica, infractionalitatea camuflata, coruptia sub acoperire si exhibarea libertinajului nu ne-ar fi fost deajuns, in toamna acestui an s-au produs in Romania si doua atentate morale la adresa copiilor si tinerilor nostri. E vorba de o campanie a unei minoritati agresive pentru eliminarea religiei din invatamantul public, tocmai intr-o vreme cand scolile noastre sunt asaltate de tabagism, alcoolism, droguri, sexualitate, golanie argotica si dezmat comportamental. Nu e pentru prima oara cand intervin in acleasta problema, dar vreau sa le reamintesc zelosilor nostri atei ca religia, ca materie a trunchiului comun, este prevazuta in Legea invatamantului, fara ca prin aceasta sa i se rapeasca elevului libertatea de a o refuza. Pe de alta parte, din paisprezece state ale Comunitatii Europene, doar doua nu au religia in sistemul educational. Din acest punct de vedere, iata ca ni se imbie gloria de a ne aseza la coada continentului.
Cititi intreg articolul in NEAMUL ROMANESC, la pagina web: http://neamulromanesc.wordpress.com
In acelasi numar nou, intre alte contributii importante,gasiti articole semnate de I.A. Mizgan („BIserica si Securitatea”), Napoleon Savescu, Petru Rezus („deznationalizarile din Bucovina”), o evocare tulburatoare a lui Raoul Sorban semnata de Dorin Suciu.
__________________________________________________________________
In NOUA ARHIVA ROMANEASCA din aceasta saptamana
„CAPRIANA, O CTITORIE VOIEVODALA” – un studiu putin cunoscut al regretatului vladica NESTOR VORNICESCU
Intre multele locasuri de slavire a Domnului pe care binecredinciosul popor roman le-a inaltat de-o parte si de alta a Carpatilor, se afla si manastirea Capriana din tinutul Lapusnei, de dincolo de Prut. Istoria ei, de secole, se confunda cu traditiile pastrarii si apararii credintei strabune, a limbii si culturii nationale, a traditiilor unitatii poporului.
Sa rasfoim cateva pagini din cronica acestei ctitorii basarabene.
Intregul document in revista „NOUA ARHIVA ROMANEASCA”, alaturi de alte exceptionale studii si cercetari: http://arhivaromaneasca.wordpress.com
________________________________________________________________
O NEGHIOBIE INDECENTA
Ieri spre seara am „frunzarit” (pe internet) „Adevarul”din 15 Februarie. Singurul articol pe care l-am citit a fost al lui Mircea Dinescu, „Ce sporturi mai practica Patriarhia Romana” (sau asa ceva). O neghiobie indecenta. Mircea Dinescu este o caricatura si imaginea trista a unui idiot util abandonat si suspendat in timp. Mahalagismele lui nu mai au nici un haz. Sunt niste trezituri manieriste. Dar mai ilustrativa este figura lui. El a ramas atarnat in grimasa din 1989-1990, cand poate reusea sa atraga atentia. Acuma insa este ingrasat, buhav, un batran penibil.
ALEXANDRU NEMOIANU
Puteti citi intregul articol in revista „LUCEAFARUL ROMANESC” http://luceafarul.wordpress.com
In aceasta saptamana, LUCEAFARUL ROMANESC reia un excelent articol al lui Paul Anghel („Obarsie si perenitate”, comentat de Titus Filipas)
In acest numar, de asemenea, o nuvela de antologie – a marelui prozator ion Marin Almajan. Tot in acest numar nou cititi si cateva splendide contributii semnate de Grigore Arbore, faimos carturar de insemnatate europeana (care scrie despre „Patologia fanfaronadei”), Francis Dessart, celebrul filosof belgian al culturii, care scrie despre prozatorul C.V. Gheorghiu, o proza – eminenta – a lui Dimitrie Grama din viitoarea carte „Cotidianul mistic”, pagini memorialistice impresionante de Alexandru Nemoianu, Artur Silvestri (o cronica literara la o carte de Antonia Iliescu ) etc.
„TANARUL SCRIITOR” – o revista citita si comentata
A aparut numarul de februarie al revistei TANARUL SCRIITOR, dedicata tuturor celor care, la varsta tanara, se ostenesc sa aduca alte „cuvinte potrivite” in limba noastra. Intre alte semnaturi remarcabile din acest numar, notam aici pe acelea ale lui Ionut Tene, Adina Ungur, Monica Ilas, Loredana A. Stirbu, Octavian Mihaescu, Ileana Stanka Vicic, Aurel Popa, Ioan Bozac, Ion Mischeva, Bogdan Gagu, Petre Fluerasu etc. Ii puteti citi – pe ei si pe multi altii – la pagina web: http://tanarulscriitor.wordpress.com
__________________________________________________________________
EXISTA O TRADITIE KOMINTERNISTA ASTAZI? DA, INCEP SA APARA DOCUMENTELE
In curand, un dosar incendiar despre „Scandalul protocronismului ” in vechiul regim si reproducerea faimosului articol de denunt al caidului Gogu Radulescu, aparut in anul 1988 in revista „Romania Literara”, o anticipatie perfecta a concluziilor instalate azi ca dogma de catre noii kominternisti „cu bodyguard la poarta”.
Mistificarile desgustatoare, care fac din noi un popor de ignoranti care trebuie sa fie „civilizati” prin aculturatie si viol istoric, sunt analizate si dezvaluite in publicatia noastra, lansata recent: „CAIETE DE PROTOCRONISM ROMANESC” unde puteti citi ce insemneaza in realitatate ideea culturala satanizata de asa-zisul „Raport Tismaneanu” la pagina web : http://protocronism.wordpress.com
_______________________________________________________________
Continua, cu exactitate de metronom, aparitia cotidiana de comentarii despre carti contemporane – in revista O CARTE PE ZI, un unicat in climatul de monopol de opinie de azi. Zilnic aflati despre o carte interesanta la pagina web:
http://ocartepezi.wordpress.com
__________________________________________________________________
Numar nou si in revista DACOROMANICA, dedicata studiilor despre scriitorii straromani, din asa-zisul „mileniu mut”. Acum cititi un eseu de Titus Filipas (despre „actualitatea lui ioan Cassian”), o indrumare a lui Dan Culcer privind editiile din „Biblia” gotica a episcopului Ulfila (sec.IV d.Hr) si doua studii inedite apartinand regretatilor savanti i.C.Chitimia si Virgiliu Stefanescu-Draganesti, ambele de o mare valoare stiintifica.
In DACO-ROMANICA cititi, de fapt, despre cum se ascunde in mod voit istoria noastra veche, dispretuita de „savanti” care si-au facut cariera la curtea cate unui rege din Africa; intre altele, sunt accesibile si studiile clasice ale initiatorilor acestei „idei culturale eretice”, marii savanti Ioan G. Coman si Nestor Vornicescu. pagina web: http://dacoromanica.wordpress.com
__________________________________________________________________
LEPRA DISTRUGERII ORGANIZATE SE iNTINDE PESTE TOT
Intreaga situatie – in noul numar al revistei BOABE DE GRAU din aceasta saptamana:
BOABE DE GRAU – REVISTA PATRIMONIULUI IN PERICOL!
Rand pe rand sunt examinate si documentate nenumarate situatii de distrugere a traditiei, memoriei si mediului pe care Romania le suporta azi sub asaltul unei invazii de „neam-prostenie” aproape halucinanta. Mai multe, cu detalii scandaloase, la pagina web: http://boabedegrau.wordpress.com
___________________________________________________________
SCRISORI CATRE ARP
Am descoperit ca ne-ati facut bucuria si onoarea de a publica tot ce v-am trimis -mai putin ultimul material despre monarhie – va trimit cu mare drag cateva randuri despre…IUBIRE ! Noi , thraco -dacii-romanii am stiut sa iubim si se pare ca este unul din motivele pentru care Dumnezeu ne-a lasat sa stapanim acest pamant. Vreau sa cred ca Dragobetele va putea deveni din nou o alternativa adevarata la idolii importati de aiurea.
NICOLETA CONSTANTIN si GH.C.NISTOROIU
_____________________________________________________________
SA FACEM DIN ACEST AN – „ANUL CARTII PENTRU SATE”!
Un fragment din apelul „Asociatiei Biblioteci pentru sate”:
„Ne-am gandit ca, alaturi de ceea ce facem zilnic, prin efort particular si prin voluntariat, sa indemnam pe toti cei ce au bunavointa si o carte pe care o pot darui, sa nu ezite sa o faca. Daca exista posibilitatea de a ajuta cu o donatie de carte directa catre Bibliotecile de tara, nu ezitati sa o faceti. Daca aveti acasa sau la rude carti pe care nu le mai folositi ori intalniti cunostinte care doresc sa ajute prin donatii de carte aceste biblioteci aflate in necaz, nu ezitati! Si nu uitati ca nu departe de orasul unde locuiti sau in locurile unde calatoriti cu treburi sau pentru odihna, sunt biblioteci de scoala si de comuna care se afla in suferinta si asteapta sa inlocuiti ,cu fapta voastra buna, ceea ce Stapanirea de la noi nu poate, nu stie sau nu vrea sa faca pentru cei ce traiesc aici si inca viseaza in limba romana. Daruiti, cu mainile Dumneavoastra, o carte pentru cei ce si-o doresc. Ganditi-va ca undeva, in aceasta tara, un copil are nevoie de lumina cartii, pe care nu o are.
Cititi mai multe despre bibliotecile in suferinta pe situl organizatiei, la pagina web: http://bibliotecipentrusate.wordpress.com
Pentru indrumari – adresati-va Asociatiei „BIBLIOTECI PENTRU SATE”, la e-mail: bibliotecipentrusate@gmail.com
_____________________________________________________________
DOCUMENTARELE „ARP” – UN DAR CATRE ROMANII DIN TOATA LUMEA
CUVINTE DE LA MARI CARTURARI AI ROMANILOR:
Odata cu inceputul anului, ARP (Asociatia Romana pentru Patrimoniu) a deschis trei noi programe accesibile tuturor romanilor care isi pastreaza radacina, demnitatea si respectul pentru Faptele Mari. Programul „EFIGII” prezinta opera si „cuvintele pentru urmasi” ale unor mari carturari din istoria noastra recenta. Le puteti citi la adresele:
http://antonieplamadeala.wordpress.com
http://nestorvornicescu.wordpress.com
http://zoedumitrescubusulenga.wordpress.com
http://raoulsorban.wordpress.com
http://titsimedrea.wordpress.com
Al doilea program se refera la „SCRIITORI ROMANI DE AZI” si va fi dedicat unor opere si autori mai putin cunoscuti in climatul de „monopol ideologic” instalat in Romania de azi. Primele „portrete” (caci vor fi mai multe, cu timpul) pot fi citite acum la adresele:
http://alexandrunemoianu.wordpress.com
http://dimitriegrama.wordpress.com
http://corneliuflorea.wordpress.com
http://ionmarinalmajan.wordpress.com
http://ioanmiclau.wordpress.com
Al treilea program face cunoscute „Fapte Mari” ale unor oameni despre care nu se vorbeste la nivelul meritului, in climatul de depravare sociala din Romania,”Tara Vipurilor fara rost”. Cel dintai „model si exemplu” este al sotilor Marieta si Bucur Chiriac, care au daruit recent Statului Roman importanta lor Colectie de arta romaneasca in valoare de multe zeci de miliarde. Puteti afla mai multe despre aceasta la adresa: http://bucurchiriac.wordpress.com
___________________
IN CURAND,ALTE DOCUMENTARE DE FOLOS CARE VOR INTREGI PROGRAMUL ARP DESTINAT ROMANILOR DIN TOATA LUMEA.INTRE ACESTEA,”ABECEDAR DE CUGET ROMANESC” , ” HIPERBOREEA” SI „STUDII ETNOISTORICE”