ANALIZE ŞI FAPTE nr. 52

an II, nr. 10 (52), 2007

O BISERICA ROMANEASCA LA WASHINGTON

Ideea că la Washington, capitala Statelor Unite, în cadrul Smithsonian Folklife Festival al anului 1999, românii vor ridica o biserică maramureşeană în The mall – celebra promenadă dintre U.S. Capitol şi Washington Monument – ne-a însufleţit din primul moment, ne-a entuziasmat atât de mult încât nu ne-a mai dat odihnă până în momentul hotărârii de a merge la Washington special pentru a o vedea şi o atinge.

Abia întors dintr-un carusel de două săptămâni din Statele Unite, cel mai mare obstacol în faţa mea era timpul, cum pot să fac rost de încă 3-4 zile libere, să zburăm până la Washington să ne bucurăm de această realizare ce reprezintă o românească ieşire în lume, o etalare a identităţii, culturii, credinţei Naţiunii Noastre. La Washington americanii vor avea posibilitatea să vadă, la fel ca toate naţiunile europene, că avem şi NOI o identitate culturală nu numai orfelinate şi corupţie politică, că avem şi NOI port, cântec şi dans propriu, că avem o artă culinară tradiţională, că nu este nevoie să le importăm şi pe astea de la apuseni, că nu-i necesar să împrumutăm bucătăria chinezească sau american fast food, că şi NOI ştim să construim „zgârie nori” de sute de ani!! Şi ca mărturie le vom înălţa o biserică maramureşeană cu turla înaltă până la cer!! Trebuie să merg să o văd, să o fotografiez în plin plan iar în fundal să se vadă U.S. Capitol sau Washington Monument, apoi să o înrămez şi să o pun alături de celelalte biserici maramureşene de pe Valea Izei pe care le avem în locuinţa noastră din preeria canadiană.

Cu preţ greu am făcut rost de cele patru zile, restul a fost uşor. Şi acum iată-ne, Ica şi Io, în faţa acestei bijuterii din lemn ce s-a transmis ca aşezământ de credinţă peste sute de ani din Maramureşul Voievodal al lui Bogdan Vodă până la sfârşitul mileniului, până în faţa Lumii Noi ce o priveşte şi o cercetează cu interes, în timp ce NOI ne trăim emoţionaţi sentimentele noastre. Iată, avem şi NOI bucurii româneşti în Nord America.

CORNELIU FLOREA , Winnipeg, Canada

________________________________________________________________________

PETRE TUTEA – AFORISME

# În afara slujbelor bisericii, nu există scară către cer. Templul este spatiul sacru, în asa fel încît si vecinătătile devin sacre în prezenta lui.

# Stii unde poti căpăta definitia omului? – te întreb. În templu. În biserică. Acolo esti comparat cu Dumnezeu, fiindcă exprimi chipul si asemănarea Lui. Dacă Biserica ar dispărea din istorie, istoria n-ar
mai avea oameni. Ar dispărea si omul.

________________________________________________________________

 

RECUNOAŞTERE!

„Sunt şi eu om ca fiecare, poate uneori mai puţin grăbit, fie bune fie rele. Aşa ne spuneau părinţii, că avem fiecare o stea la naştere, şi aceasta ne duce unde trebuie să ajungem. Când am avut o bucurie sau un necaz nu m-am pierdut cu firea, aşteptam să se umple bine sacul deşertăciunilor, apoi cu bărbăţie îl ridicam pe umerii judecăţii, salvându-mă!” Multă răbdare am văzut la acei oameni care pot îmbina începutul cu încheierea, adică a încheia un cerc al vieţii lor, în modul cel mai onorabil.

M-am străduit dar şi eu în această direcţie spre a-mi purta această „Revistă literară”cu numele de IOSIF VULCAN pe aşa căi de bunăservire a cititorilor ei, încât să pot încheia onorabil un deceniu de apariţie a acesteia. Aşadar, las tinerei generaţii acest îndemn de a duce mai departe flacăra culturii şi istoriei acestui mândru neam românesc”.

IOAN MICLAU

N.RED.Dl.Ioan Miclau nu a renuntat la editarea revistei IOSIF VULCAN care acum apare in editie on-line ,cu sprijinul ARP.Ii puteti scrie directorului acestei remarcabile publicatii romanesti la adresa de e-mail : ioan@internode.net.on
_______________________________________________________________

DEŞTEPŢII

Antonimul de la prost este deştept. Atunci, dacă spui cuiva (titlul Imnului Naţional!) „Deşteaptă-te, române!” îl faci, indirect, mă rog, eufemistic, prost!

Nu, veţi zice, căci în acel cântec, versurile (lui Andrei Mureşanu) continuă explicit: „din somnul cel de moarte”. Adică e vorba de o … trezire din somnolenţă, vreţi să spuneţi!

Ei, bine, eu cred (democratic) tot în prima variantă, bizuindu-mă pe somnul raţiunii (născător de monştri), deci o metaforă pentru prostie.

 

E drept că există (tot în marşul paşoptist) o circumstanţă atenuantă: în acest somn/prostie am fost adânciţi de „barbarii de tirani”, aşa încât aveam o scuză. Da, dar până când? Nu ne-a mai venit şi nouă rândul la deşteptare? Ori de-atâta timp de când facem pe proştii ne-am obişnuit aşa?! Poate ne va lămuri Europa, fiindcă mai toţi aleşii noştri fac pe deştepţii.
03. 01. 2007
NICOLAE ROTARU

________________________________________________________________

 

UN EXEMPLU DE PATRIOTISM SI DEMNITATE

Este o povestire în „Cuore”, intitulată „Micul patriot padovan”, despre un copil sărman care a azvârlit înapoi banii celor care-i vorbeau de rău pe italieni: „Eu nu primesc pomană de la cei care-mi bârfesc ţara!”. Copilul acela e un exemplu de patriotism şi demnitate. Nu îndrepţi defectele nimănui spunându-i întruna că e oligofren, incapabil etc. Dimpotrivă, trebuie să-i arăţi părţile bune, să-i dai încredere.

Cât priveşte „intelectualii” scârbiţi de neamul nostru… Citiţi un editorial de mai demult, scris de „marele Cărtărescu”. A vrut să reabiliteze imaginea minerului prezentând un oligofren cu vocabular redus, cică aşa sunt minerii, buni la suflet, dar proşti peste măsură. Adevărata valoare a unui intelectual este dată de măsura în care contribuie la educarea poporului, la cinstirea patriei şi a limbii naţionale. Avem astăzi cam mulţi care strâmbă din nas şi dau cu pietre în propriul neam, în valorile consacrate, în istoria naţională. Aşa cum suntem noi, cu bune şi rele, trebuie să avem mai multă demnitate şi să-i arătăm cu degetul pe aceşti snobi care mâncând o dulce pâine românească, îi dispreţuiesc pe făcătorii de pâine…

Îndemnul lui Enăchiţă Văcărescu („Creşterea limbii româneşti şi a patriei cinstire”) ar trebui să fie crezul tuturor românilor şi, în primul rând, al acelora care pun mâna pe condei…Cu toţii trebuie să avem mai mult curaj, să gândim şi să ne exprimăm opiniile.

CONSTANTA CORBEA

_____________________________________________________________________

SABIN BODEA : Vorbe şi … Notaţii

 

– Este o ţară interesantă asta: se moare mereu, ca peste tot, dar parcă aici mai mult decât trebuie.

– Tot timpul eşti în conflict cu viaţa, ca şi cum ar fi o soacră perpetuă; te cerţi cu viaţa de parcă nu te-ar fi tratat cum trebuie.

– Atât ai învăţat doar, din problemele trecutului: cum să-ţi cauţi, cu lumânarea, alte probleme.

– Există unii care storc viaţa ca pe-o lămâie, sfârtecând sentimentele celor apropiaţi ca pe nişte surcele, apărând peste o zi sau peste ani aidoma unei fantome la fereastră.

– Te uiţi la unii, îmbogăţiţi peste noapte, cu figuri de animale de pradă sătule, nemaiştiind ce să facă de plictiseală, în timp ce milioane nu ştiu cum să-şi ascundă boabele de transpiraţie, ce le cad pe o pâine amară, din ce în ce mai amară.

– Câte cupluri nu se culcă împreună cu o umbră în pat, ce întru-chipează chipul unuia sau uneia dintre cunoştinţele mai vechi sau mai noi ale amândurora, unul dintre cei doi parteneri (sau poate amândoi) făcând eforturi disperate să dea materialitate acelei umbre, fie măcar preţ de-o închipuire.

– Ce poate fi o fericire mai mare decât acea pe care o trăieşti, la capătul unui drum plin de zăpezi, când întâlneşti o căsuţă cu lumină şi căldură, la care mai pui şi un dram de iubire?

– „Să-ţi iubeşti aproapele ca pe tine însuţi!” Da, aşa este, dar dacă veninul din tine n-a mai lăsat loc la iubire, ci doar la ură şi „De unde nu-i… nici Dumnezeu nu cere…”.

– Să fie viaţa doar o „haltă”, unde trupul nu e altceva decât acea „cruce de dus” spre lumea „perfecţiunii”, a eternităţii? Şi dacă, da, de unde atâta înverşunare în a condamna drumul întotdeauna drept al acestui trup?

– Spuneam într-un poem că „glonţul a devenit un cavaler de onoare”, când se ştie că nu războiul este soluţia care va face mai bună planeta, va înlocui negarea semenilor, ci, respectul şi prietenia adevărată, constrângerea cu fraternitatea, tortura cu mila etc. etc…

– Rugăciune, rugăciune… Există, însă, o frecvenţă de recepţie, acolo Sus, în Cer, pentru fiecare, sau grosimea păcatului nu face altceva decât să ne hrănească , mereu şi mereu, cu o autoamăgire pe măsura nimicniei noastre?

– „Mâna stângă răneşte, mâna dreaptă vindecă…” Nu sunt nori fără soare – se spune în popor – şi rău care să nu însemne şi începutul unui bine.

– Sunt unii care au atâta „ştiinţă” în maţele lor că reuşesc să-ţi smulgă într-o clipă o promisiune pe care, apoi, o viaţă întreagă te căzneşti s-o duci la îndeplinire.

– Uneori, cea mai proastă dintre femei se poate dovedi a fi mai isteaţă ca toţi înţelepţii lumii; sunt arme nevăzute pe care le posedă şi n-ai de unde sti efectul când apasă pe trăgaci.

_________________________________________________________________

ROMANUL IN STRAINATATE

Un interesant om de cultură şi integru caracter român, d-na Antonia Iliescu din Belgia, a publicat un eseu intitulat „Despre binecuviinţa uitată”, în care îşi exprima tristeţea furnizată de un articol semnat de Andrei Pleşu, cunoscut „om de cultură” din ţară.
Curiozitatea m-a împins să găsesc pe internet articolul cu pricina şi trebuie să recunosc că eram deja „montat” să reacţionez puternic la ceea ce am citit că ar fi scris A. Pleşu, dar pe măsură ce devoram acel text plin de sarcasm, răutate şi concluzii definitoare, m-a pufnit râsul.
Căci cum era să reacţionez când A. Pleşu se autodescrie în acel articol care dezvăluie clar frustraţiile unui om ajuns „mare”, dar rămas „mic”.Doar la deităţi, copii şi la proşti, întâlneşti aşa o siguranţă deplină.
În orice caz, după doar două luni la Berlin, unde este în vizită, deci nu a emigrat, Andrei Pleşu, într-un moment de criză schizoidă proprie, face nişte generalizări la adresa românilor din străinătate, care dovedesc doar un singur lucru: că habar nu are despre ce vorbeşte.
Chiar dacă ar fi trăit un timp mai îndelungat în străinătate, tot nu ar fi putut ajunge la astfel de concluzii aberante.
Undeva, în adâncul sufletului şi cugetului acestui om, se ascunde un secret de groaznică dezamăgire.
Se poate că şi-ar fi dorit să aibă curajul, tăria şi calităţile celor care înfruntă necunoscutul, dar se vede că nu le-a avut, fenomen care l-a dus la dezvoltarea complexului de inferioritate hrănit de o ură neîmblânzită, nesăţioasă şi prostească.
Sau poate că Vestul, cu emigranţii lui, nu îl bagă în seamă, aşa cum şi-ar dori el. Deoarece el doreşte să „strălucească solitar” şi acolo în dilema lui veche şi aici la noi.
Profunda analiză a d-lui Pleşu, nu reprezintă altceva decât o lecţie de „sentimentalism agrar”, de „delir pedagogic” şi „iritaţie isterică”.Păcat că este aşa de „prematur desfigurat” de o stranie prostie, căci unii spun că altfel ar exista ceva material intelectual în el.
Dacă în viitor nu va continua să fie grav intoxicat de frustrări şi „ambiţii de nedomesticit”, poate că se va putea debarasa de „emblema nefericirii” personale şi poate chiar şi de complexele de inferioritate care îl obligă să se compromită atât în faţa intelectualilor români emigranţi sau neemigranţi, cât şi în faţa intelectualilor străini.
DIMITRIE GRAMA, Danemarca

__________________________________________________________

GANDURI

* Chimia vietii
La baza vietii pe pãmânt se aflã o moleculã dulce : glucoza. Ea alcãtuieste structura fibroasã si rezistentã a plantelor, toat ea asigurã formarea amidonului în cereale si tot ea este rezerva energeticã a omului, sub formã de glicogen. Datoritã acestei banale molecule de glucozã ne putem misca, putem lucra, putem gândi. Este fãrâma de soare pe care o stocãm în corpul nostru. In acest context, pãmântul este o uriasã bomboanã albastrã, formatã din molecule de zahãr. Dar dacã la baza vietii pe pãmânt se aflã aceastã moleculã dulce, mã întreb : atunci de ce viata este uneori atât de amarã ?
* Mediocritate
Dacã dictonul „Aurea mediocritas” ar fi adevãrat, lumea în care trãim ar trebui sã fie un glob de aur, cu câteva impuritãti, care ar fi oamenii de geniu.
* Tãrâna care nu dã roade îsi meritã soarta: vântul o fluturã de la un capãt al celãlalt al lumii si o vârã peste tot.
* Când la nastare ne-am depozitat întreaga viatã în cutia unui ceasornic, nu ne-am închipuit cã el o sã fie asa de zgârcit încât sã ne-o înapoieze cu târâita, mãruntitã în secunde.
* Anii trec fãrã sã prindem de veste. Trec aparent la întâmplare, monoton, fãrã importantã. Si de-odatã, ca rezultat al acumulãrilor, alunecei pe o bucatã de soartã ca pe o pantã de clivaj. Incepi sã vezi cum viata se deseneazã în felii, ca cercurile pe trunchiul unui copac, sau ca foitele de grafit. Un fapt minuscul poate deveni determinant ca sã-ti dai seama de-odatã de importanta ta. Dar nu tuturor ne este dat sã contribuim cu ceva mãret la rotunjirea cosmosului. *La capãtul oricãrui turn te asteaptã un tarc.
* Mamã si copil, acea clepsidrã eternã…
* Orice lacrimã îsi are durerea ei, chiar si cea de bucurie.

ANTONIA ILIESCU,Belgia
___________________________________________________

TRADITIA INTEGRARILOR IN EUROPA

Sa urmărim relaţiile românilor cu occidentul, cu civilizaţia lor latină, să vedem punctele de vedere încă divergente, tabuizate, generate de perspectiva încă inconciliabilă dintre Roma şi „a doua, treia Romă”, Moscova, Constantinopol.

Romanizarea Balcanilor, ocuparea Daciei de către Împăratul Traian a fost prima integrare în Europa. Apologia dacilor, grecilor şi slavilor sunt forme disimulate ale antioccidentalismului, pentru că din sec. 8 slavii ajunşi obedienţi bizantinilor decimează romanitatea balcanică. Românii se refugiază în munţi, pe coasta dalmată, insule, la nord de Dunăre şi astfel se frânge atât legătura dintre români între ei, cât şi mai ales a acestora cu Roma lor. Teza ca grecii sunt prietenii latinilor, ca slavii i-au exterminat paşnic pe români, sau că aceştia s-au închinat de bună voie ierarhiei lor este punctul de vedere greco-slav, nu al românilor.

După diluarea elementului roman, greco-pravoslavnicii se extind şi la nord de Dunăre şi ridică în sufletul românilor ortodocşi, o stavilă sufletească în calea aspiraţiilor lor spre Roma. Orientarea românească spre occident este taxată şi azi incompatibilă cu ortodoxia greco-slavă. Maghiarii din Panonia sparg însă marele blocul slav de la Baltică la Adriatică şi îi eliberează astfel pe români de primejdia slavizării totale şi încep ei prigoana împotriva schismaticilor ortodocşi valahi. Români nu acceptă nici până azi, că nu mai fac parte din civilizaţia Romei, ca maghiarii sunt mai latini decât ei sau că ungurii au venit în misiune apostolică romano-catolică să-i recivilizeze, să-i readucă cu forţa la Roma.

De la unirea sub Mihai Viteazul 1600, la Unirea din 1700, la unirea lui Cuza 1859, la reîntregirea neamului din 1920, la vizita Papei Ioan Paul II la Bucureşti 1999 şi integrarea în UE 2007, de fiecare dată Roma dă romanităţii orientale o mână de ajutor, după care moldo-valahii întorc spatele şi se folosesc de curente culturale occidentale laice, francmasone etc. şi totul se năruie ca în legenda meşterului Manole şi ei rămân în continuare toleraţi la periferia Europei.

prof.dr.VIOREL ROMAN , Germania

______________________________________________

PREDICI DE FOLOS de par.ALEXANDRU STEFANESCU-BARDA,Malovat, jud.Mehedinti

„CUM E SFANTUL SI TAMAIA !”

Astazi vom vorbi despre o alta expresie romaneasca des folosita: „Cum e sfantul si tamaia !”

Cel care a creat acest proverb a stiut teologie, dar n-au stiut toti cei care l-au folosit. Ori s-au facut

ca nu inteleg si au denaturat intentionat sensul originar. Sa vedem despre ce e vorba. Desprindem

urmatoarele sensuri:

1.Sensul originar este profund teologic. Sfintii sunt o prezenta in cultul liturgic ortodox si nu numai. Pe ei

ii cinstim ca pe niste mijlocitori intre noi si Dumnezeu ( Apoc.,V, 8; Iacov,V,16; Ps .,XXXI). Nu lor ne inchinam,

ci pe ei ii rugam sa aduca rugaciunile noastre la Dumnezeu si sa se roage si ei insisi lui Dumnezeu pentru noi,

ca unii care sunt „prieteni” si „iubiti” ai lui Hristos (Ioan,XV,14; Iacov,II,23). Cinstindu-i pe sfinti, il cinstim pe

Dumnezeu. Ei se bucura de cinstea si dragostea lui Dumnezeu ( Efes.,II, 19), ca unii care si-au jertfit viata,

libertatea, sanatatea si toate cele lumesti pentru iubirea lui Hristos. Ei au fost oameni asemenea noua, dar prin

credinta si viata lor s-au ridicat mai presus decat noi, oamenii de rand. Sfintii sunt adevarati eroi ai spiritului si

ai credintei. Pentru noi cei de azi este aproape de necrezut cum a putut cineva sa iubeasca atat de mult

pe Hristos, incat sa se lase condamnat la moarte, sfasiat de fiare in arene si pe stadioane publice, maltratati

in cele mai ingrozitoare chinuri. Este de necrezut ca cineva sa lase averi, familie, functii inalte si sa plece in pustie sa se hraneasca doar cu fructe, radacini, seminte si sa se roage, sa mediteze la Dumnezeu. Si, totusi, astfel de oameni au fost sfintii. Cine cunoaste numarul lor ? Dumnezeu. Noi, oamenii, nu-l cunoastem decat pe al catorva mii. Dar multi, foarte multi au ramas necunoscuti. Priviti calendarul si veti numara cateva zeci de mii, dar asta

inseamna doar o mica parte din numarul adevarat al sfintilor crestini.

Pe sfinti ii cinstim prin inscrierea numelui in calendar, prin sarbatorirea anumitor zile inchinate lor, prin slujbe la

biserica, prin praznice, nedei, prin post si rugaciune. Daca observam calendarul, vom vedea ca si in randul sfintilor este o anumita departajare. Nu cinstim pe sfinti asa cum cinstim persoanele Sfintei Treimi: Tatal, Fiul si Duhul Sfant. Pe acestea le adoram, pe sfinti ii veneram. Sfintei Fecioare Maria, Maica Domnului Isus Hristos, cu toate ca a fost asemenea noua, oamenilor, ii acordam un cult deosebit, un cult de supravenerare sau supraadulie. In

randul sfintilor vom gasi sfinti de rand, sfinti cu priveghere, sfinti cu polieleu, sfinti insemnati in calendar cu cruce neagra, cu cruce rosie, In zilele inchinate unor sfinti nu se lucreaza, in zilele altor sfinti se posteste. In felul acesta

putem observa ca sfintii crestini sunt cinstiti de Biserica in mod deosebit, diferentiat, in functie de vrednicia, de

credinta si de faptele lor. Altfel spus, „cum e sfantul si tamaia !” Tamaia poate fi tamaia propriu-zisa, care se

pune in cadelnita la vreme de slujba, dar termenul poate simboliza cinstirea ce se aduce. Astfel, tamaia ce-o aducem sfintilor este serviciul liturghic, rugaciunea, participarea la slujba, sarbatorirea prin odihna si meditatie la

cele sfinte, post, viata curata etc. Se intelege de la sine sensul profund teologic al proverbului.

2.De la cele spuse mai sus, omul din popor adesea a deviat, extinzand sensul proverbului si la fapte si imprejurari. In cazul de fata, proverbul se foloseste pentru a desemna actiunea de mituire si de influientare a cuiva.

Dupa cat de mare e interesul, tot atat de mare si osteneala, darul sau jertfa ce se aduce pentru a-si realiza acel

interes. Cu cat de inalt pe scara ierarhiei sociale este cineva situat, cu atat si darul ce trebuie sa-i aduca pentru

a-l influenta este mai mare, mai de valoare. Vorba aluia: „Cum e sfantul si tamaia !”

___________________________________________________________________________

REFLECTIA CA METODA DE GANDIRE

Suprafaţa de apă plană se cheamă şi „oglindă de apă”. În „Punct contrapunct”, romanul scriitorului englez Aldous Huxley (1894-1963), inteligenţa umană este descrisă prin metafora apei mobile, departe în orice moment de planaritatea convenţională. Când se spune că reflecţia este metaforă pentru gândire, în nici un caz nu este vorba despre reflecţia pe oglinda plană, fie şi de argint. Este numai reflecţia luminii solare pe suprafaţa mişcătoare de apă într-o geometrie cu valuri şi turbioane, când razele reflectate se intersectează, se focalizează multiplu, se creează jocul de lumini chemat „caustică”, însemnând totodată şi „arzător”. Numai aceste lumini veşnic schimbătoare, ardente, pot constitui motivul folosirii cuvântului „reflecţie” ca metaforă pentru gândire. Dar progresul societăţii, ştim bine, este determinat de ‘gândirea împărtăşită’. Primul ‘grup de reflecţie’ (‘think tank’) în Limba Română, „Cronicarii moldoveni”, a fost implementarea naturală a principiului societal intergeneraţional printre cărturarii provinciei Moldova: „Mulţi scriitori au nevoit de au scris […] de au lăsat izvod pe urmă […] , feciorilor şi nepoţilor să le fie de învăţătură, […] să se înveţe şi să se indirepteze”. Excerptul din cronica lui Grigore Ureche (1590 ?-1647) redă sentimentul apartenenţei la un grup de reflecţie ce s-ar fi putut chema prea bine şi « Scriitorii de izvod ». Vor fi fost mulţi. Fără să dea nume şi fără să aproximeze numere, P.P. Panaitescu (1900-1967) comenta că «toate manuscrisele care ni s-au păstrat sunt interpolate, adică adnotate de copiştii de mai târziu». În grupul „cronicarilor moldoveni” care au copiat, îl enumerăm şi pe Simion Dascalul : „om de multă neştiinţă şi minte puţină”, cum îl percepea Miron Costin (1633-1691), într-o « corectitudine istorică » intransingentă modelată de ordonanţa împăratului roman Justinian I care interzicea adnotările şi interpolările în documente. Într-adevăr, aşa cum Grigore Ureche se inspira din Titus Livius, tot la fel s-ar putea spune că Miron Costin se inspiră din Justinian. Se ştie că forma constituţiei bizantine era stabilită de împăratul Justinian I prin tentativa de a simplifica deciziile în justiţie. Jurisprudenţa latină strânsă pâna la Justinian I introducea confuzie prin numărul foarte mare al deciziilor care dobândisera prin aplicaţii iterate forţă de lege. Dar uneori erau lipsite de coerenţă între ele, şi Justinian I numeşte o comisie de experţi condusă de Tribonian care trece printr-o « sită a coerenţei » constituţiile imperiale, începând cu aceea promulgată de împăratul Hadrian, cel care a vizitat şi Dacia. Rezultatul bine armonizat al lucrării ‘grupului Tribonian’ era faimosul ‘Cod al lui Justinian’, promulgat la 529 AD. Urmează însă alţi patru ani de trecere prin sită a vechii jurisprudenţe concentrată în două mii de volume, cu scopul de a fi rezolvate contradicţiile ce puteau fi rezolvate, şi lăsate deoparte contradicţiile care nu puteau fi rezolvate. Astfel rezultă faimosul „Tot ceea ce a fost spus despre subiect”, ori „Pandectae”. Forma simplificată ce a rămas s-a mai numit şi „Digesta.” Justinian I a promulgat ordonanţe severe care interziceau copiştilor să facă adnotări, ori, dimpotrivă, să abrevieze ; totul trebuia tratat, întotdeauna, ad litteram.

De ce s-a impus paradigma miron-costiniană, modelată, cum sugeram, după ordonanţa lui Justinian I, împotriva interpolarilor lui Simion Dascălul la cronica lui Grigore Ureche ? Printre enigmele istoriei noastre din primul mileniu există două probleme corelate: continuitatea şi identitatea neamului românesc. Însă, analogic privind, nu-i nimic nou sub soare. Chiar dacă vorbim despre altă scală, şi nu despre adnotatori de letopiseţe ci despre « cronografii » ce rânduiau bazileii de la Constantinopol după imperatorii Romei de pe Tibru, percepţia de continuitate şi de identitate a fost mereu într-o criză în lumea romană. Reîntorcându-ne la scara Moldovei, înainte chiar de se numi aceasta Moldova, să reamintim că împăratul Constantin al VII-lea Porfirogenetul (913–959) scria în „De Administrando Imperio” (pe la 950) despre oraşele distruse şi pustii, –vechi oraşe romane–, ale căror ruine martorii timpului său le mai vedeau pe malurile râului Nistru („În secolul XIX în unele sate gospodarii îşi adăpau oile şi boii din sarcofage romane”, ţine să ne reamintească Nicolae Dabija în eseul „Basarabia, ţara de la răspântii” consemnările împăratului Constantin Porfirogenetul). Iară la scara Moldovei ce îşi purta deja numele, Simion Dascălul propunea „soluţia de continuitate” , cel de „al doilea descălecat” al ‚tâlharilor romani’, stârnind furia lui Miron Costin. „Soluţia de continuitate” a lui Simion Dascălul marca o ruptură în nobleţea moştenirii antice, printr-o intruziune cu valoare morală dubioasă. Dar indirect, şi dincolo de furie, boierul admitea validitatea demersului cutezat de hulitul Dascăl. Căci fraza : « Să încep osteneala aceasta după atâtea veacuri de la descălecatul ţărilor cel dintâiu de Traian împăratul Râmului cu câteva sute de ani peste mie trecute, se sparie gândul. » arată că ipoteza continuităţii nealterate a Romei (Râmului) era socotită exagerată chiar şi de marele vornic.

Scăpărând cremenea ce aprindea gratuit rugul cultural înălţat pentru Simion, biv-vel-vornicul vroia să şteargă « ocara » adusă neamului românesc. Paradigma instituită de Miron Costin asupra « interpolărilor », acţionând ca un nemilos ‘Auto da Fe’, s-a impus în cultura noastră fără vreo justificare logică, fără drept de apel la judecata istoriei. Dar, şi vom încerca să demonstrăm teza noastră, Simion Dascălul nu face simple „adnotări” care pot fi şterse din istorie printr-un efort de voinţă bine orientat. Căci de fapt ‘Interpolările’ blamate ale lui Simion Dascălul trasează schiţa unui ‘Discurs despre România’ din ce în ce mai actual. Caracterizarea abruptă făcută Dascălului Simion arată şi încălcarea echităţii intergeneraţionale în grupul de reflecţie moldav. Dacă simboluri sunt şi paradigmele consacrate, iar « frivolitatea constă în a fi mulţumit cu simbolurile » (apud Derrida), atunci verdictul pus de Miron Costin a devenit realmente frivol. Calea regală inaugurată de Jacques Derrida (1930–2004) în « Arheologia frivolului », prin recitirea textelor lui Condillac (1715-1780), este imperios cerută de cartografia culturii româneşti. Interpolările lui Simion Dascălul adaugă valoare în acel punct critic al discursului despre istoria noastră unde se face inflexiunea de la expresia « Romania », la expresia « România ». Analiza oricărei tranziţii este dificilă, de aici rezultă conflictul interpretării aceluiaşi eveniment la Simion Dascălul, şi la Miron Costin.

TITUS FILIPAS
________________________________________________________
REPORTER DE ALTADATA

” Praşila” cu elicopterul

Din practica agricolă cea de toate zilele, culturile prăţitoare sunt acele plante care , pentru a se dezvolta în plinatatea fortelor, au nevoie de interventia omului. Imixtiune care se lasa cu starpirea buruienilor ce fac concurenta plantelor cultivate: porumbului, soiei, florii-soarelui, sfeclei de zahar, fasolei…De regula, eliminarea plantelor-parazit, a buruienilor se face cu masina ori cu sapa. De la o vreme, romanii ceva mai curajosi, mai „dotati” din punct de vedere pecuniar au inceput sa scape de buruieni nu cu sapa ori cu prasitoarea mecanica, ci cu elicopterul

Printre acesti oameni moderni in gandire se numara si inginerul Stefan Magla, directorul-general al Societatii Comerciale pe Actiuni „Agroindustriala” din Lehliu-Gara. Fosta intreprindere agricola de stat. Unitatea a insamantat in aceasta primavra 4 700 hectare cu porumb si 1 570 ha cu soia. Din datele pe care le detin de la Directia Agricola, in judetul Calarasi nu mai exista o exploatatie agricola cu capital privat sau de stat care sa cultive o suprafata asa de mare cuporumb.

„Noi nu folosim prasitorile la starpirea buruienilor. Apelam la elicopter. Este mai economicos. Practic, erbicidam 70-100 de hectare intr-o ora cu aeronava. Platim cate 35 000 lei pentru fiecare hectar. Cu mijloace mecanice terestre ori manuale ne-ar costa sume uriase. Pentru ca, un tractor praseste intr-o zi circa 25 de hectare. De cateva zeci de ori mai putin decat cu elicopterul. Cu costuri incomparabil mai mari. Si cu pierdere de timp” Calarasi, 14 mai 1988
AUREL DAVID

__________________________________________________________________________

PRIMIM SI PUBLICAM CU PLACERE:

Institutul Roman de Teologie si Spiritualitate Ortodoxa, Capela Sf. Petru si Pavel, Astoria, New York

Buletin de informatii comunitare Nr. 56 – 8 Martie 2007

Retrospectiva August 2006 – Februarie 2007

Vineri 25 August 2006, in Sala oglinzilor la Uniunea Scriitorilor din Bucuresti a avut loc lansarea volumului de poezii Semnul Isar de Theodor Damian. Au vorbit scriitorii Vasile Andru, Mihaela Albu, Aurel Sasu, Adrian Dinu Rachieru, Mircea Sãndulescu, Lucian Pricop din partea editurii Parelela 45 unde a apãrut volumul, si autorul.

Vineri 22 Sept. 2006, la Cenaclul literar „Mihai Eminescu” din New York a avut loc prezentarea nr. 2 al revistei Lumina Linã. A vorbit istoricul si criticul literar M.N. Rusu.

In fiecare duminica din luna Octombrie, in curtea Bisericii, dupa Sf. Slujba, s-a celebrat in comunitatea Bisericii Sf. Ap. Petru si Pavel din New York ziua recoltei, festivalul mustului, eveniment organizat de Biserica si de Societatea „Dorul” (Presedinte: Ing. Cristian Pascu).

Vineri 6 Octombrie, in Cenaclul nostru s-a lansat volumul Invitatie la cugetare de Ion Burcin. Au vorbit: Theodor Damian, M.N. Rusu, Luminta Sava, Otilia Montano, Ion Burcin.

Pe data de 20 Octombrie 2006, la Institutul Cultural Roman din Manhattan, Cenaclul Literar „Mihai Eminescu” s-a intrunit pentru lansarea volumului de eseuri politice Si nu ne duce pre noi in ispita de Timotei Ursu. Au vorbit scriitorii Th. Damian, M.N. Rusu, Mircea Sandulescu, Bogdan Stefanescu, L. Orasanu si autorul.

Vineri 3 Nov. 2006 a avut loc la cenaclul nostru conferinta despre avangarda literara romana sustinuta la un inalt nivel academic si documentar de scriitorul si editorul Nicolae Tzone din Bucuresti. Oaspetele serii a fost introdus de istoricul si criticul literar M.N. Rusu.

Pe 10 Noiembrie Cenaclul nostru a avut doi oaspeti din Romania, pe scriitorii Vasile Andru si Aurel Sasu. Trei carti semnate de Vasile Andru au fost prezentate dupa cum urmeaza: Istorie si taina la Sf. Munte Athos, despre care a vorbit M.N. Rusu; Psihoterapie isihasta, prezentata de Theodor Damian; Gradinile ascunse, prezentata de Aurel Sasu si de autor. Mircea Sandulescu a facut un detaliat portret al scriitorului Vasile Andru.

In partea a doua a serii a avut loc prezentarea monumentalei lucrari Dictionarul biografic al literaturii romane, in doua volume, semnate de Aurel Sasu. Dupa ce autorul a vorbit despre aceasta a sa importanta lucrare, alte comentarii au fost oferite de Vasile Andru, M.N. Rusu si de alti participanti.

Duminica, 12 Noiembrie 2006, dupa Sf. Slujba. la Biserica Sf. Ap. Petru si Pavel din Astoria, Vasile Andru si Mircea Sandulescu au vorbit despre volumul de poezii Semnul Isar de Theodor Damian.

Sambata 2 Decembrie 2006, la Biserica Ucrainiana Sf. Treime din Manhattan (Pr. Prot. Tudor Mazur) a avut loc cel de-al 14-lea Simpozion teologic ecumenic cu tema: The Glory of Knowledge: Construction and Deconstruction. When Human Quest Ends in Apophasis. Referatele s-au prezentat in engleza:

George Alexe, teolog roman, scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din Romania, director- fondator al revistei Comuniunea romaneasca, director la Institutul Roman de Teologie si Spiritualitate Ortodoxa din New York: Acknowledging Apophasis as the Glory of Knowledge.

Dr. Theodor Damian, Profesor de filosofie si etica, Metropolitan College of New York, Presedinte al Institutului Roman de Teologie si Spiritualitate Ortodoxa din New York: The Transcendence of God According to St. Gregory of Nyssa: Continuity and Discontinuity with the Thought of Origen. How is God Known?

Richard Grallo, Profesor de psihologie aplicata la Metropolitan College of New York: The Neglect of Question and Insight in Accounts of Knowledge.

Dr. Doru Tsaganea, Profesor de Matematica la Metropolitan College of New York: The Concept of Infinity in Mathematics, Philisophy and Religion.

Gloria Possart, M.A., Expert in Educatie si Servicii de Voluntariat, Alice-Solomon Fachhochschule, University of Applied Sciences, Berlin, Germania: Challenges of the Knowledge Society.

Constantin Lucian Parjol: M.A. Expert in Legislatie Sociala si Management Social, Alice-Solomon Fachhochschule, University of Applied Sciences, Berlin, Germania: Stickiness, What Makes Knowledge Transfer Difficult.

Daniel Damian, MPM, MA, Specialist in Psihologie Comportamentala, Psihoterapeut, Profesor Adjunct la Metropolitan College of New York: Evagrius Ponticus: Gnosis as Contemplation.

Moderatori au fost Prof. Dr. Breiner de la Hunter College, City University of New York si Prof. Victoria Malczanek, MS, de la Metropolitan College of New York.

Duminca 3 Decembrie 2006 la Biserica noastra s-a celebrat dupa Sf. Slujba ziua nationala a Romaniei. Au vorbit Prof. Dr. Aurel Sasu, Prof. Dr. Doru Tsaganea, D-nii Grigore Sandul, Flaviu Ritiu si Lia Lungu (cu un scurt recital artistic dedicat momentului).

Vineri 8 Decembrie, in cenaclul literar „Mihai Eminescu” s-a lansat volumul de poezii Semnul Isar si de eseuri teologice Rasaritul cel de sus, ambele de Theodor Damian. Au vorbit scriitorii M.N. Rusu, Timotei Ursu, Nicolae Petre Vranceanu si autorul.

Vineri 15 Dec. la acelasi cenaclu s-a lansat volumul Macedonia istorica de Dima Lascu si Georgeta Lascu. Au vorbit: M.N. Rusu, Napoleon Savescu, Theodor Damian, autorii, precum si, dintre participanti, Mariana Terra, Grigore Sandul, Constantin Tennyson, Ioan Suteu si Constanta Sandul (micro-recital artistic).

In 25 Dec. 2006, in parohia Sf. Ap. Petru si Pavel s-a sarbatorit Craciunul. Dupa Sf. Slujba un grup de copii din parohie, sub conducerea artistei Lia Lungu a sustinut un concert de colinde, urmat de un altul, al tuturor celor prezenti, dupa care copii si parinti au plecat cu colinda raspunzand invitatiilor unor enoriasi. Dupa amiaza serbarea de Craciun, organizata de D-na Mihaela Stan, s-a tinut la restaurantul Transilvania. Mos Craciun a oferit daruri copiilor atat la Biserica, dupa cum si la restaurant (unde doi mosi s-au intalnit) prin grija familiei Daniel si Mihaela Stan si a Societatii romane crestine „Dorul”, condusa de Ing. Cristian Pascu. Domnul Tache Buche, instructorul de dansuri populare al copiilor, a oferit audientei un program de dansuri, cu copiii, de neuitat.

Pe data de 6 Ianuarie 2007, in curtea Bisericii, dupa Sf. Slujba a avut loc randuiala sfintirii celei mari a apei, in fata traditionalei cruci de gheata. Aceasta fost construita in seara de ajun de catre D-nii Ioan Radu, Cristi Pascu, Tache Buche si Aurel Lupulescu, dar cum peste noapte, din cauza caldurii neobisnuite, s-a topit, a doua zi a fost refacuta la alte dimensiuni, astfel ca s-a putut totusi mentine frumoasa traditie.

Vineri 12 Ianuarie 2007, in sala cenaclului nostru de la restaurantul Transilvania, sub conducerea D-lui Constantin Tennyson, a avut loc partea new-york-eza a simpozionului anual „Eminescu”. Au evocat personalitatea si opera marelui poet D-nii C-tin Tennyson, Grigore Sandul, Napoleon Savescu, Timotei Ursu.

In zilele de 13 si 14 Ianuarie 2007 a fost organizat la Harvard University, Boston, simpozionul anual „Eminescu” de catre Institutul Roman de Teologie si Spiritualitate Ortodoxa (Pr. Prof. Theodor Damian) si Instititutul Teologic de la Boston (Prof. Marian Simion). Vineri seara, in preziua conferintelor a avut loc o receptie la Facultatea de Teologie Ortodoxa „Sf Cruce” din Brookline, dupa care, a doua zi, la Facultatea de Teologie a Universitatii Harvard din Boston s-au tinut comunicarile. Rand pe rand, Pr. Prof. Dr. Theodor Damian, Prof. Dr. Mihaela Albu, Pr. Prof. Nicolai Buga, Prof. Dr. Doru Tsaganea, Prof. Marian Simion, Prof. Dr. Anca Sirghie, au dezbatut teme interesante legate de viata si opera marelui poet. Ing. Cristian Pascu a oferit o medalie aniversara „Eminescu” scriitorului si traducatorului Adrian G. Sahlean, invitatul de onoare, celebrat la acest eveniment.

A doua zi a avut loc la Biserica Sf. Paraschiva de langa Boston (P.C. Pr. Nicolae Simion), partea a doua a Simpozionului unde, dupa Sf. Slujba, au avut comunicari despre Eminescu (Pr. Nicolae Simion si Pr. Prof. Th. Damian) si despre Societatea „Dorul” (presedintele ei, Ing. Cristian Pascu). Seara s-a incheiat cu un buchet de romante pe texte de Eminescu, interpretat de artista Josefina Popa.

Vineri 19 Ianuarie a.c. seara literara a cenaclului nostru a fost dedicata poetului Virgil Ciuca, debutant in cenaclu, care a citit din versurile sale ce urmeaza sa apara publicate in volum. Au vorbit: Theodor Damian, Al. Marandici, C-tin Tennyson, Valentina Ciaprazi, autorul.

Vineri, aceeasi seara, in cenaclu s-a facut si o evocare a Zilei Unirii Principatelor Romane. Au vorbit D-nii C-tin Tennyson si Prof. Dr. Doru Tsaganea, de la Metropolitan College of New York.

Pe data de 26 Ianuarie, in cadrul intalnirilor de vineri, a fost lansat volumul de proza Timpul care ne ramane al scriitoarei Monica Corleanca, din Columbus, Ohio. Au vorbit: Theodor Damian, M.N. Rusu, Mihaela Albu, Doru Tsaganea, Valentina Ciaprazi, Valeriu Moldoveanu, autoarea.

Urmatoarea intalnire de cenaclu s-a tinut pe 2 Februarie. Invitatul serii a fost Prof. Dr. Niclae Petre Vranceanu, caruia i-a fost lansat volumul de versuri Metafizica formelor. Au vorbit Mihaela Albu, M.N. Rusu, Doru Tsaganea, Valentina Ciaprazi, autorul.

Duminica pe 18 Februarie a.c. a avut loc la restaurantul Transilvania Serbarea de Lasatul Secului, organizata de Biserica noastra.

Vineri 23 Februarie, in cadrul cenaclului „Mihai Eminescu” din New York a fost lansat volumul de poezii Catharsis de Mihaela Albu (traducere in limba engleza de Anca Rosu). Au vorbit Theodor Damian, M.N. Rusu, Timotei Ursu, Valentina Ciaprazi, Alex Marandici, Teofil Roll, autoarea.

TrackBack Identifier URI