Am gasit pe o taraba de anticar “Dobrogea” a marelui savant roman (academician) I.Simionescu, ilustrata cu crochiuri ale altui academician – C.Motas. Ed.”Cartea Romaneasca”- 1928 .In afara exceptionalului parfum literar si stiintific, fragmentul extras da adevarata dimensiune si valoare a Insulei Serpilor – obiectul unui rapt murdar DAN GHELASE
Când cerul este limpede, orizontul fără ceaţă şi soarele spre asfinţit, păzitorul, cu pielea feţei ca dubită de vânt şi soare ducându-şi zilele în farul din Sulina, îţi arată spre răsărit o dungă scurtă, albicioasă, cu o scânteiere slabă în vârful unui turn, ca un horn. Cu ochiul liber abia o poţi desluşi. Prin luneta de marinar, îţi apare ca un vapor alburiu plutind pe luciul depărtat al Mărei. E Insula Şerpilor, legendara Leuke, Insula albă a grecilor. Taina depărtării te atrage; te îmbie să o vizitezi şi mitica descriere pe care o dau cei vechi începând cu Arctinus din Millet. Era mai cunoscută lor decât nouă de azi, de şi nu o despart de Sulina nici 50 km, aproape distanţa dela Bucureşti la Ploeşti. Aşa e cu noi. E mai uşor să organisăm escursiuni în ţinuturi depărtate, dar e peste măsură de greu de a întreprinde mici drumuri în cuprinsul graniţelor noastre. Fie care se întreabă: Ce avem de văzut? Merită cheltuiala? Nimănui nu i se pare straniu paradoxul, că ştim toate colţurile din lume, dar nu ne înfiorăm la frumuseţile, fie şi sălbatece, ascunse în ţară. După două ceasuri şi jumătate de drum plăcut, plecând de la Sulina când marea e liniştită, te trezeşti în apropierea stâncei de piatră ce abea se înalţă cu vreo 20 şi ceva de metri, deasupra nivelului mării. E ca şi I. Popina, din lacul Raselmului, asvârlită însă în mijlocul mării. E mărturia rămasă din prăbuşirea Dobrogei, căci temelia insulei este alcătuită din>>>> continuarea aici >>>>