EMINESCIANA – Vlad Protopopescu (Australia): “Iluzia ca înjurătura ordinară învăţată la şatră reprezintă “veninul inteligenţei””

Este ştiut printre românii din Sydney că ARA a preconizat sub îndemnul Dlui Prof. Gh. Popp, o serie de “şezători” cu prilejul “Anului Eminescu”. Ele erau menite să aducă un oarecare echilibru şi să introducă un minimum de decenţă în faţa acţiunilor unei “societăţi” care, uzurpând numele marelui nostru poet, şi crezând că înjurătura ordinară învăţată la şatră reprezintă “veninul inteligenţei”, s-a dedat la împroşcarea cu noroi puturos a acelor puţini români care au debarcat acum cincizeci de ani şi mai bine pe ţărmurile Australiei, aducând în bagajele lor de refugiaţi de groaza comunismului internationalist câte un volum din Eminescu. Ca marea majoritate a acţiunilor româneşti ea a pornit cu mare entuziasm, la prima manifestare bucurându-se de o participare destul de mare, fiind onorată chiar de către prezenţa Dlui Consul Dan Sitaru din partea Ambasadei Române de la Canberra. La fel ca la marea majoritate a tuturor acţiunilor româneşti, acest entuziasm a scăzut dramatic la următoarele “şezători”, până acolo încât, cu durere în suflet, a trebuit sa se suspende ultimele şedinţe care ar fi adus în discuţie esenţa adevărată, inima întregii opere eminesciene, scrierile sale politice. Fusesem rugat sa>>>>>>> Vlad Protopopescu

„SCANDALUL EMINESCU „

A fost un poet romantic care a sfarsit nebun? Un martir ? Un sfant ucis prin conspiratie ? Un proto-legionar ? Un persecutat politic ? Cine sunt cei care ii prigonesc scrierile si azi, la mai mult de o suta de ani de la moarte ?Profetiile lui supara ? Pe cine si de ce?
Sunt intrebari la care incearca sa raspunda cateva zeci de studii, articole si eseuri despre Eminescu adunate de ARP in cel mai consistent documentar eminescologic din aceasta luna.Toate textele aici
>>>Eminescu- intre” canonizare ” si ” cadavrul din debara”;unde este adevarul ?

Eminescu- intre” canonizare ” si ” cadavrul din debara”;unde este adevarul ?

Edgar Papu: Eminescu şi năzuinţa creştină
„Eminescu nu a murit nebun”- demonstraţia o face celebrul medic Ovidiu Vuia, din a cărui carte fundamentală despre temă publicăm fragmente elocvente

Theodor Codreanu : ” Apusul mitului Eminescu?”

Theodor Codreanu: „Alte aberaţii despre Eminescu”

Nicolae Georgescu: Odaia filologica a poetului

~Andrei Vartic – Despre gloria naţională a lui Mihai Eminescu

Adrian Dinu Rachieru : ” Detractorii lui Eminescu ”

~Radu Mihai Crişan: „Mihai Eminescu deţinut politic?”

~Vlad Protopopescu, Australia: „Eminescu sau poetul în cetate”

Lucia Olaru Nenati: „Imaginea lui Eminescu”

~Adrian Botez: „Eminescianismul lui Goga”

~Victoria Milescu: „Eminescu”

~Ioan Miclău: O propunere – Institutul Cultural „Eminescu”

~Violeta Ionescu: „Mărturii inedite despre Eminescu ale acad. Zoe Dumitrescu Buşulenga”

_____________________________________________

~ CINE SUSTINE „CANONIZAREA LUI EMINESCU ” ? O propunere de Gh.Gavrila Copil,comentata de Dimitrie Grama (Danemarca),Ioan Miclau (Australia), Florentin Smarandache (SUA) , Pr.Laurentiu Dumitru , Gabriel Klimowitz , Felix Nicolau , Ioan Mugioiu (Elvetia), Octavian Mihaescu (Germania) si o concluzie de Artur Silvestri

~UN SCANDAL DOAR APARENT INCHEIAT SI CU ECOURI LUNGI : ” EMINESCU – CADAVRUL DIN DEBARA „/opinii de Gh.Gavrila Copil ( „Canonizarea lui Eminescu”si o revenire : Si totusi ,in apararea lui HR Patapievici „) , comentarii de Corneliu Florea (” Cine l-a ucis pe Eminescu ” si ” Falsa Elegie despre Eminescu ” /o precizare a lui HR Patapievici

~ Un adaos de Corneliu Florea: Falsa elegie despre Eminescu”

~ Marin Sorescu: „Trebuiau sa poarte un nume”

~ Adrian Botez: Arcane alchimice în poemul „MITOLOGICALE”, de Mihai Eminescu

~ Lucia Olaru Nenati: „Este Eminescu poetul nostru naţional?”

~ Maria Ciornei: „Poetul”

~ Mircea Micu: „Voievodul stelar”

~ Prof . Dumitru Buhai , SUA:”Ganduri despre Eminescu”

~ Prof.Gh.C.Nistoroiu:”Doi Luceferi ai Ortodoxiei”

~ Radu Mihai Crisan : ” Revolutie si pseudorevolutii ”

~ Ben Todică: „Eminescu nerelevant” sau „Seratele lui Iosif Sava, fără Iosif”

~ Constantin Miu: „Al cincilea mit”

~ Daniel Dragomirescu:”Publicistica-parte integranta a operei eminesciene”

~ Doina Drăguţ: „Peste vârfuri trece luna”

~ Maria Ciornei: „Eminescu şi fascinaţia mitului”

~ O poezie patriotică, aproape necunoscută, a Marelui Eminescu („La arme!”) despre Basarabia…-recomandare de la poetul Cristian Petru Balan

~ „Eminesciene” – poeme de Mihail Mataringa şi Gheorghe Ştefănescu

_______________________________________________________________________

~PROFEŢII – Eminescu despre zilele de azi
Citate – Mircea Eliade despre Eminescu

~Nicolae Georgescu: Cum a murit Eminescu? Ultimele lui ceasuri povestite de un martor ocular
~Corneliu Florea: „Cine l-a ucis pe Eminescu ?”
~DIN NOU DESPRE „UN PERSECUTAT POLITIC” – Andrei Vartic: „Eminescu, moarte şi sacrificiu”
~Eminescologul Nicolae Georgescu susţine că Eminescu a fost „un persecutat politic”
~Ion Marin Almăjan: Eminescu şi Banatul
~Ioan Miclau: „Mihai Eminescu şi românii din afara graniţelor ţării”

Alexandru Stănciulescu – Bârda: „Scrisoare lui Eminescu

Dan Ghelase: „Eminescu plurivalent – Concepţii economice”

Dimitrie Grama: Trebuie Eminescu „canonizat”?

~Constantin Stroilescu: „Să-l citim mai atent pe Eminescu, înainte de a scrie despre el” – câteva cuvinte dedicate domnului Grama Dimitrie şi celor care gândesc ciudat despre Eminescu

~Al. Stănciulescu-Bârda: „Scrisoare către Eminescu
~Lucia Olaru Nenati: „Eminescu sau pedeapsa perfecţiunii”
~Elena Armenescu: Ipoteştii mitici

~Ion Miclău: Eminescu pentru români, 1850-2007
~Radu Mihai Crişan: „Revoluţia franceză în versiune neconvenţională”
~Radu Mihai Crişan: „Revoluţie şi pseudorevoluţii”

D. LUCRĂRI COLECTIVE

__________________
  • OPUNE-TE, NU STA CU MAINILE IN SAN !

    ____________________________ O SUTA DE IZVOARE ! _____________________________ O NOUTATE: De la 1 Ianuarie 2008, ARP detine si administreaza 100 de site-uri care formeaza cea mai vasta retea culturala de publicatii , surse documentare si " biblioteci on-line "existenta in limba romana .Cititi toate site-urile >>>>aici>>>>> ========================== ______________________________ _____________________________ Adauga la Favoritii TECHNORATI _____________________________
  • CELEBRA CARTE PENTRU COPII „VULPEA ACADEMICIANĂ“ – GRATUIT, ON-LINE

    UN CADOU PRETIOS PENTRU COPILUL TAU >>descarca gratuit , in versiunea color , celebra carte pentru copii VULPEA ACADEMICIANA, de Mariana Braescu ; O gasesti aici >>>> ________________________________ _________________________ Buletinul de presa INTERMUNDUS MEDIA contine stiri, informatii si bibliografii la zi reflectand aparitiile recente din revistele editate de ARP, propuneri de teme de dezbatere colectiva, volume noi tiparite de ARP - Asociatia Romana pentru Patrimoniu sau aflate in pregatire. Il puteti citi aici>>>>> __________________________