Stimate domnule Dan Stanca,
În „Aldinele” din 22 august, în articolul 23 august sub coroana regelui, spuneţi la un moment dat că «nu ştiu care general german mult timp după terminarea războiului a declarat că marea sa ţară nu ne va ierta în veci pentru faptul de a o fi trădat de două ori doar în 50 de ani, prima dată în primul război prin ieşirea din alianţa cu Puterile Centrale, a doua oară, în următoarea conflagraţie, când am trecut de partea sovieticilor. Speculaţiile merg până acolo încât arată că prin rezistenţa noastră URSS nu ar fi reuşit să avanseze atât de repede, iar (…) soarta Europei după 1945 ar fi fost cu totul diferită. Cu alte cuvinte, 23 august nu e o sărbătoare, ci un dezastru. Lucru, fireşte, exagerat.» În calitatea mea de statornic cititor al «Aldinelor» am de făcut câteva comentarii care sper să intereseze şi pe ceilalţi cititori:
– eu ştiu că acel general neamţ nu există, ci este inventat de …folclorul nostru, românesc. Deunăzi, aceeaşi afirmaţie o făcea şi un fost ministru de externe, Adrian Severin : «Ori de câte ori România a fost slabă a căutat alianţa cu Germania şi ori de câte ori Germania a fost slabă România a rupt alianţa cu ea în numele unei totdeauna auto-apreciate drept inteligente politici de supravieţuire.» Este binecunoscută la unii români uşurinţa – ca să nu-i zic plăcere, cu care găsim sau inventăm argumente pentru a ne declara cum nu mai sunt alţii de păcătoşi, proşti, parşivi, hoţi, criminali etc., etc. Ultimii oameni, pe scurt! …De data asta însă exagerăm. De unde şi până unde să fie vorba de trădarea românilor?! >>>>
Lasă un comentariu
Niciun comentariu până acum.
Lasă un răspuns